Senatul dezbate modificările la Codul Penal. Liviu Dragnea refuză să declare jurnaliștilor dacă unele dintre aceste modificări îl avantajează în procesul de abuz în serviciu în urma căruia ar putea intra după gratii. Între timp, inundațiile catastrofale au făcut victime omenești și au distrus sute de gospodării. Un tânăr de 29 de ani, Călin Farcaș, a murit după o așteptare de doi ani, timp în care a sperat că i se va face un transplant de plămân. Operația nu s-a realizat din cauză că România nu și-a mai prelungit înțelegerea cu Eurotransplant.

Toată această scurtă revistă a presei arată în ce măsură realitatea din România este din ce în ce mai mult redusă la un numitor comun. Totul se învârtește în jurul lui Dragnea. Pericolul unei dictaturi pare iminent. Concentrarea puterii în mâinile unui singur om este aproape o certitudine. Un singur om care va avea (dacă nu cumva are deja) drept de viață și de moarte asupra existențelor noastre.

Cei care am apucat regimul trecut știm cum este. O asemenea perspectivă nu ne lasă indiferenți, dar nici nu ne sperie. Am mai trecut prin asta și probabil ne facem subconștient socoteala că mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu nu are cum să fie. E un raționament complet greșit. Dacă țara o să „vegheze drăgnită” (să mă ierte Ion Barbu pentru această barbarie) vom fi ca niște copii cărora li s-a dat un timp o jucărie și, după ce au îndrăgit-o, li s-a luat brusc înapoi. Această „jucărie” este democrația.

[image_with_animation image_url=”559″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Citesc în proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antiromânismului, la art. 3, că „fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antiromânești constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”. Citesc și mă minunez. Dacă această lege o să treacă (și, cel mai probabil, va trece) atunci va trebui să fim foarte atenți la ce spunem și la ce scriem. Nuanțele perfide ale acestui proiect de lege ne-ar putea băga urgent după gratii dacă ne exprimăm ura împotriva „instituțiilor comunităților românești” (orice or însemna aceste „instituții”).

Ce-i de făcut? Un îndemn la ieșitul în stradă ar putea să fie interpretat ca instigare. Dacă vom fi vocali pe rețelele de socializare sau pe internet, am putea fi luați la ochi. Nu mă pot erija în purtătorul de cuvânt al celor care gândesc ca mine. Există lideri de opinie mult mai puternici și mai activi. Nu mă pot împiedica însă ca de aici, din colțul meu, să nu spun: luați atitudine! Vorbiți și scrieți liber, cât încă acest lucru mai este posibil. S-ar putea să vină zile în care nu o veți mai putea face la fel ca azi. Zile în care „țara va veghea drăgnită” și va „pieri o dup-amiază” ca asta în care scriu rândurile de față. Și va fi o după-amiază în care Big Brother va veghea ca lucrurile să meargă bine și oamenii să-și vadă de viața lor în apartamentele-celule în care trăiesc. Vor reveni discuțiile din bucătărie și oamenii vor fi iar cu ochii-n patru ca să nu se audă unde nu trebuie îndemnurile „antiromânești” împotriva Guvernului sau a mai marilor țării. Ei vor avea nevoie de liniște, ca să lucreze. Și vor veghea la „bunăstarea” generală.

E o realitate cunoscută? Eu știu că este. Voi?

(foto 2 credit: http://www.dazeddigital.com/artsandculture/article/27165/1/george-orwell-s-estate-has-copyrighted-the-number-1984)
(foto 2 credit: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/dna-vrea-o-condamnare-mai-mare-pentru-liviu-dragnea-954355)

 

gelu diaconu

[email protected]

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment