Salut,

Vreau să te anunț că am marfă prospătă, bio și tot ce vrei, pescuită chiar ieri din rafturile  prăfuite ale anticariatelor.

Nu m-am întrebat niciodată cum ar fi ca vânătorul de semne să pună mâna chiar pe un semn de carte. Ar fi fost banal și neinteresant. Cu ce ar fi putut să surprindă?

Dar pentru că acest set de articole este sub semnul hazardului (iată, numai semne peste tot) depinzând de ce lasă în urmă alți cititori, am găsit într-un roman istoric  al autorului ceh Josef Toman și tradus de Jean Grosu,  un semn de carte superb, aproape nou, din anul 1972.

Are mai multe funcționalități, pe lângă semn de carte mai este calendar și riglă.

Acesta face reclamă la legume și fructe, fiind  realizat de centrala de producție, valorificare și industrializare a legumelor și fructelor.

Pe carte există și ștampila unuia din proprietarii anteriori, așa că, domnule Eugen Muller, oriunde te-ai afla, îți mulțumesc pentru acest semn!

Ne revedem joia următoare,  27 aprilie, cu un nou articol Vânătorul de semne.

Cornel 

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Născut pe 9 septembrie, 1978. După 20 de ani petrecuți în corporație, am demisionat și m-am apucat de copywriting. 2014 - am publicat în regie proprie cartea „Gheorghe Simotta – între noblețe și arhitectură”. A fost republicată ulterior în 2018 la editura Vremea 2018 – apare carte „Povestea nașterii tatălui meu” – la Editura Eikon

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.