Sunt într-o perioadă de căutări. Nu neapărat literare, fiindcă vara nu scriu, ci doar citesc literatură. Cred că mai degrabă este vorba de regăsirea sau găsirea unui drum pe care să mă simt din nou, cum se spune, acolo, adică în locul unde totul e încă posibil, unde nimic nu e pierdut, unde timpul e ceva mai îngăduitor, unde poți să mai și lenevești, unde nu există ceasuri, unde poți să citești ce vrei și să te gândești fără grabă la cărțile și la autorii pe care le/îi iubești.

Scriu cu destulă greutate acest prim articol din cele 1001 pe care mi le propun (ideea nu-mi aparține, o să vedeți). De fiecare dată când revin după o pauză oarecare practic reînvăț să scriu. Și nici măcar nu fac literatură, ci doar un biet articolaș în care încă nu știu prea bine ce să bag. Să scriu despre ce-am făcut în ultimul timp? Ar fi ca la compunere: ce-am făcut în vacanța de vară. Să fac succinte recenzii la cărțile pe care le-am citit în ultima vreme? Nimic diferit față de ce face toată lumea. Să fac recomandări de lectură? Să zicem că vi-i recomand pe Mircea Horia Simionescu, pe Petru Creția sau pe Radu Petrescu. Nu sunt cărți „de vară”, cum ar fi, spre exemplu, autobiografia lui Will Smith, care ne este recomandată călduros pe un canal de știri și care s-a vândut în milioane de exemplare probabil înainte de a fi scrisă „la patru mâini”, așa cum ne anunță crainica, fiindcă Will a angajat un scriitor ca să-l ajute. Bravo lui, bine că poate!

Mi-aș angaja și eu un scriitor ca să-mi scrie cărțile pe care le am în cap, dar un scriitor care să fie întru totul ca mine. Fiindcă nu e posibil, trebuie să suport greutatea asta care mă apasă pe creier. Cărțile scrise deja acolo nu vor să iasă, iar asta poate să fie o problemă, un fel de cosa mentale, dacă pot spune așa, o excrescență care ori trebuie extirpată brutal (prin uitare), ori trebuie extrasă printr-o cezariană barbară, o livrescotomie tranșantă și irefutabilă, chiar dacă produsul ar putea fi un avorton. Ce, o carte-avorton nu poate fi convingătoare? S-a mai văzut așa ceva, credeți-mă pe cuvânt.

Până la operația de extragere a restului operei mele nescrise, m-am hotărât să-mi petrec așa-zisa vacanță de vară citind. Consistent, sute, mii de pagini, cărți una după alta, mai bune sau mai puțin bune, excepționale sau pasabile. Am ciulit urechile și am ridicat din sprâncene când am văzut cum își organiza (sau cel puțin voia s-o facă) lecturile Emil Brumaru. Visul lui: să reușească o împletitură din Proust, Shakespeare și basmele arabe din O Mie și una de nopți. Ce potrivire fericită, mi-am zis! Păi eu chiar asta am făcut, însă cu alți actori: Ștefan Agopian, Ernest Hemingway și… Emil Brumaru.

Vi se pare o combinație ciudată? Mie nu. Am senzația chiar că cei trei mari autori sunt complementari. Am început cu Însemnări din Sodoma, Drumul, Republica pe eșafod, Ziua mâniei, Manualul întâmplărilor, apoi am întrerupt pentru Bâtrânul și marea. Întrucât nu mi-am găsit drumul înapoi către Agop, am mai băgat Zăpezile de pe Kilimajaro și alte povestiri, apoi l-am atacat pe Tache de catifea, ca să mă întorc iar la Hemingway cu Adio, arme și Fiesta.

Ștefan Agopian m-a ținut lipit de Sibiul anului 1703 cu vaporoasa lui Sara, după care am băut kilograme și kilograme de cafea (virtual, fiindcă n-am voie) cu Cerșetorul de cafea. Aroma licorii brumariene (neagră și amară, dar și dulce & parfumată pe alocuri) m-a amețit literalmente. Citisem cândva scrisorile către Lucian Raicu. Eram familiarizat cu Julien ospitalierul, cu Detectivul Arthur, cu torpilele erotice trase diafan din inofensivul Submarin erotic, cu pașii legănați ai hobbitului final. Scrisorile către Florin Mugur sunt însă hipnotice și adictive. Ar fi trebuit să fie 1001 cel puțin, așa cum și cele către Lucian Raicu trebuiau să ajungă la același magic număr. N-a fost să fie, dar e bine și așa, fiindcă urmează Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, apoi Tobit și Fric, ca să nu mai zic de Pentru cine bat clopotele și altele și altele și altele. Și vorbesc aici doar de trei autori! Dar vara e lungă și poate aduce multe surprize. O să vă zic despre ele altă dată.

Până atunci nu uitați: abonați-vă la canalul nostru Youtube O Mie de Semne aici:

https://www.youtube.com/channel/UC91M_WEGP3Ud4HJDeD_nLIQ

Aveți acolo un buton care se numește JOIN, e simplu.

Pe urmă, poate vă aruncați privirea și aici: Sprijină proiectele noastre donând orice sumă aici: https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în Contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.