Am ajuns la Iași puțin după ora prânzului, după o călătorie cu trenul atât de liniștită încât am crezut, în timp ce mai moțăiam, că sunt undeva într-o țară bucolică și picturală, cu văcuțe fericite păscând pe câmpii verzi și turme de oi păzite de ciobani somnoroși și de câini flocoși.
La gara din Iași am fost preluați de tineri voluntari FILIT entuziaști, prevenitori și foarte prietenoși. Tocmai scăpat dintr-un București matinal suspect de amorțit, fără trafic, dar cu enervări perpetue, am nimerit într-un Iași relaxat și amical, mult schimbat în bine față de ultima dată când l-am văzut.
Au urmat formalități eficient rezolvate, dialoguri la fel de prietenoase ca orașul însuși, încât impresia că am nimerit din întâmplare într-o țară complet diferită de România mi s-a accentuat. Lucrurile nu se derulează pe repede înainte, cu eficiență mecanizată, ci cu viteză moderată, mult mai umană și mai amicală. E ca și cum toată lumea se străduiește să te facă să te simți bine și, pentru că reușește, te întrebi tot timpul, prins în paradigma enervărilor bucureștene, ce ai făcut ca să meriți asta.
Și tocmai aici este cheia chestiunii, că nu trebuie să meriți lucrurile care ți se pun la dispoziție, ci ți se oferă pentru că ești oaspete, iar oaspeții sosiți la FILIT sunt tratați bine și voluntarii sunt peste tot, plus că dacă ești dezorientat sau nu înțelegi ce ți se spune aceștia reiau explicațiile până când totul se rezolvă eficient, ca și cum ar fi fost cel mai simplu lucru de rezolvat din lume.
Scriu rândurile astea târziu, aproape de miezul nopții, sunt obosit, aș vrea să dorm urgent dar nu pot să nu las aici câteva prime impresii, fiindcă știu că mâine e o zi plină și că dimineață nu o voi putea face.
Am întâlnit o grămadă de oameni, am filmat, am făcut ceea ce știm să facem mai bine. Urmăriți-ne pe canalul Youtube O Mie de Semne fiindcă vom posta în fiecare zi videoclipuri de la evenimentele FILIT. Nu uitați nici site-ul, fiindcă doar aici puteți citi impresiile mele despre Iași, despre ce se întâmplă zilele astea în dulcele târg moldav (ca să citez aproximativ o expresie aproape clasicizată).
Am încheiat ziua la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, acolo unde celebrul scriitor spaniol Manuel Vilas, intervievat de Marin Mălaicu-Hondrari, ne-a oferit un exemplu de umanitate și umor. Voi reveni mâine cu mai multe amănunte, fiindcă echipa O Mie de Semne începe seria interviurilor programate din timp. Vor fi în fața noastră scriitoarea din Armenia Narine Abgarian, Lavinica Mitu, Anastasia Gavrilovici și, nota bene, Marin Mălaicu-Hondrari. Totul e făcut să fie bine. Suntem aici pentru voi și, cel mai important, vrem să ne păstrăm obiectivitatea. Dar ca să fii obiectiv trebuie să fii aici și să vezi cu ochii tăi ce au făcut acești oameni. Pe mâine!
