De-a lungul unui an există mai multe sărbători pe care le aștept, probabil ca toată lumea, cu nerăbdare și cu sentimentul că ele îmi vor aduce acel tip de liniște interioară care separă realitatea adesea turbulentă de micul refugiu numit conștiință intimă.

Există și alte două sărbători de acest tip, chiar dacă nu au nicio conotație religioasă: Gaudeamus și Bookfest. Sunt mulți ani de când aștept, an de an, cu un fel de nerăbdare juvenilă, la fiecare sfârșit de primăvară și toamna târziu, aceste sărbători ale cărții.

Îmi amintesc că la primul Bookfest la care m-am dus, acum vreo 13 ani, mergeam ca beat pe lângă standurile cu cărți, fără un sfanț în buzunar (fiindcă eram, cum se spune, între două joburi), și îmi imaginam că, dacă aș fi un tip bogat, aș umple în fiecare zi de târg, fără excepție, cel puțin un portbagaj de cărți.

Au venit și vremuri mai bune după aceea – deși n-am reușit să umplu decât în timp acel portbagaj imaginar – am cumpărat (și am și primit în dar) multe cărți valoroase, mi-am încropit și o bibliotecă destul de frumoasă, încă în construcție (fiindcă se îmbogățește mereu și e în expansiune, ca Universul), însă tot cu aceeași nerăbdare aștept de fiecare dată cele două evenimente de la Romexpo.

Nu e niciun secret că, de ceva vreme, sunt într-un program de austeritate, însă am imaginația la fel de proaspătă ca acum 13 ani și îmi închipui, ca și atunci, că voi umple cu cărți, în cele cinci zile de Bookfest, acel portbagaj imaginar.

Am decis, așa cum am făcut și înaintea Gaudeamusului din toamna anului trecut, să împărtășesc cu voi aceste visuri și să vă destăinui care sunt cărțile pe care mi le-aș dori de data asta.

Melancolia, de Mircea Cărtărescu (Humanitas, 2019)

Am toate cărțile lui Mircea Cărtărescu. Le-am citit, pe fiecare în parte, de mai multe ori. Le voi mai reciti, fără îndoială, ori de câte ori voi simți că acel lucru căruia nu-i putem da o definiție exactă numit literatură se îndepărtează de mine.

Mircea Cărtărescu are acest dar de a te face să iubești literatura și îndeosebi poezia literaturii. Indiferent că vorbesc despre romanele, eseurile, poezia, povestirile sau articolele lui, toate acestea mustesc de literatură și de o poetică unică în felul ei. Orice întâlnire cu o carte semnată de Mircea Cărtărescu este o sărbătoare în sine.

Cartea Reghinei, de Ioana Nicolaie (Humanitas, 2019)

Cea mai recentă carte a Ioanei Nicolaie, Pelinul negru, despre care am și scris o cronică pe www.omiedesemne.ro, m-a readus cumva în universul propriei copilării, cu toate neajunsurile, frustrările, însingurările, bucuriile (rare), naivitățile și visurile ei. N-am simțit la multe cărți mai acut „efectul de madlenă”. Au fost pasaje în care mintea mi s-a decuplat de la realitate și a plonjat în trecut, făcând un salt spectaculos spre interstiții ale memoriei altfel imposibil de regăsit.

De aceea aștept „Cartea Reghinei” cu nerăbdare. Sunt convins că voi simți în paginile ei din nou efectul narcotizant descoperit în „Pelinul negru”.   

Anii urii, de Horia-Roman Patapievici (Humanitas, 2019)

Nu mă pot lăuda că i-am citit toate cărțile lui Horia-Roman Patapievici sau că, din cele citite, am reușit să asimilez în totalitate mesajele de o foarte fină fibră intelectuală transmise către cititor. Sunt sigur că o voi face cândva.

Și mai sunt sigur că orice apariție editorială care poartă semnătura lui Horia-Roman Patapievici trebuie să creeze un interes turat la maximum. Voi fi liniștit că undeva în biblioteca mea se va afla și acest volum, pentru ca în momentul în care mă voi simți pregătit să-l iau și să-l citesc cu sentimentul că țin în mână cea mai frumoasă carte din cel mai frumos Univers posibil.

Podul cu vechituri, de Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2019)

Dan C. Mihăilescu nu poate aduce decât bucurie în mintea adesea turmentată de evenimentele de pste zi a unui cititor insațiabil ca mine. Paseismul lui Dan C. e încântător, frazele lui, desprinse parcă din cele mai reușite eseuri ale autorului universal, sunt sticluțe care conțin esențe de inteligență, de erudiție, de spectaculoasă contorsionare textuală.

Iar atunci când vine vorba de „podul cu vechituri” – eu însumi fiind un paseist înrăit – nu mă aștept decât la delicii și la licori precum acelea din sticlele prăfuite, uitate și îngropate într-o pivniță veche, demult uitată și redescoperită după mulți ani, din întâmplare, de un pasionat scormonitor al trecutului.

Viziuna. Proză postumă, de Franz Kafka (Humanitas Fiction, 2019, traducere de Mircea Ivănescu)

„Tot ce a scris Kafka, indiferent dacă s-a publicat sau nu în timpul vieții sale, este la același nivel de teroare și iluminare, dincolo de posibilitățile minții omenești. Ca să-l poți înțelege, trebuie ca tu însuți să fii dispus să pără­sești o lume a confortului intelectual și moral pentru un sistem carstic de o infinită măreție.

Nici un autor nu răsplătește sacrificiile cititorului ca Franz Kafka. El îți cere să părăsești tot ce este omenesc ca să te-ntorci din nou spre uman, la capătul unei aventuri totale, înveșmântat în veșmintele celui înviat din morți.” – Mircea Cărtărescu

Trilogia sexului rătăcitor, de Cristina Vremeș (Humanitas, 2019)

„Un roman despre trei generații de femei, surprinse în momente de criză ale vieții lor, „Trilogia sexului rătăcitor“ e totodată povestea unei maturizări dure, descrise prin intermediul unei autoscopii necruțătoare, care propune, dincolo de narațiunea propriu-zisă, o poetică a corporalității și a visceralului, a organicului și a vieții instinctuale.

Dincolo de portretele individuale ale femeilor și de istoriile lor personale se conturează însă imaginea unei Românii în timpul războiului, în comunism și apoi în perioada tranziției, o oglindă a unor epoci care își pun decisiv amprenta asupra celor care le trăiesc.”

Zilele după Oreste, de Vitalie Ciobanu (Humanitas, 2019)

Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii și lumii strâmbe de azi magnetizează și intrigă în același timp;

Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctură, alături de un șofer de taxi-membru al unui serviciu de informații sau, cum se recomandă chiar el, ”colecționar de secrete”; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Germania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.

Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, de Dumitru Crudu (Humanitas, 2019)

„Ceea ce am încercat să fac în acest roman, care începe pe 28 iunie 1940, când se naște la Chișinău Mihai Mihailovici Lebădă, și se termină pe 28 iunie 2018, când acesta va fi înmormântat la București, a fost o cronică a familiei Lebădă – Ciuntu întinsă pe o perioadă de optzeci de ani, vreme în care Basarabia a fost ocupată de sovietici, a trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, a fost afectată de o foamete sinistră, a cunoscut deportările și sovietizarea cu forța, și-a recăpătat independența, a fost învinsă în războiul ruso-moldovenesc din 1992 și a intrat într-o criză profundă din care încă nu a reușit să-și revină nici azi.

Romanul meu e fracturat într-o multitudine de texte și fiecare dintre ele se desfășoară doar pe 28 iunie, ca în cartea sau în filmul acela celebru, știți voi care. E romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni.” Dumitru Crudu

Serotonină, de Michel Houellebecq (Humanitas Fiction, 2019, traducere de Daniel Nicolescu)

„Apărut pe 4 ianuarie 2019, Serotonină, al șaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, și-a confirmat statutul de cea mai așteptată carte a iernii și a devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Până în prezent, romanul s-a vândut în Franța în peste 500.000 de exemplare.

Roman al unei rătăciri fără speranță pe drumurile din nordul Franței, al dezabuzării și nostalgiei convulsive față de iubiri ratate cu bună știință, dar și al privirii lucide și necruțătoare asupra lumii contemporane, cu răzvrătiți intratabili și ”veste galbene” sui generis, Serotonină este cu siguranță una dintre cele mai puternice, mai tandre și mai vitriolante cărți scrise de laureatul din 2010 al premiului Goncourt.”

Al dumneavoastră sincer, Șurik, de Ludmila Ulițkaia (Humanitas Fiction, 2019, traducere de Gabriela Russo)

Ludmila Ulițkaia a fost recent la București și mi-a produs o impresie foarte puternică în timpul lansării care a avut loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Mi s-a mai întâmplat, cred, doar la Hetha Muller să văd o asemena combinație între un trup mai degrabă firav și o voce atât de puternică. De aceea, orice carte a scriitoarei din Rusia trebuie să stea lângă cele pe care le am deja.

„O frescă plină de culoare a anilor 1970 în Moscova sovietică prin prisma unui tânăr Don Juan pe dos și a șirului de personaje feminine care îl seduc. Roman tradus în peste douăzeci de țări și distins, în Italia, cu Premiul Grinzane Cavour în 2008.”

Thanato Hotel, de Livia Ștefan (Cada de Editură Max Blecher, 2019)

Îmi place cum scrie Livia Ștefan nu pentru că e șturlubatică și imprevizibilă, ci pentru vocea ei adesea gravă, pentru sensibilitatea care se ghicește sub această voce și sub pojghița imaginii de „fată dură” pe care o pune peste realitate ca pe o peliculă distorsionantă cu scopul de a arăta un alt chip.

Am descoperit multe comori „ascunse” în precedentele volume ale Liviei și nu văd de ce n-aș face-o și acum, în noua ei carte.

Opera Poetică II, de Paul Celan (Polirom, 2019, traducere de George State)

O antologie pe care o aștept cam de multă vreme. Nu m-am putut apropia încă de ea, deși am văzut-o deja în librărie, fiindcă are un preț ușor descurajant. Poate se va găsi o soluție la târg, rămâne de văzut.

„Întenebrată de un cataclism istoric și sufletesc, lirica lui Paul Celan, rostită ca dintr-un limb al limbii, reprezintă, asemeni evenimentului despre care dă mărturie, un moment de ruptură. Mesajul său accentuează responsabilitatea poetică și politică totodată. Poeziile lui Celan trebuie înțelese și apărate de toate deturnările de sens la care pot fi supuse.” George State

Poeme alese, de Anne Sexton (TracusArte, 2019)

Coincidența face ca în zilele următoare să primesc un volum cu opera completă a Annei Sexton. Cu toate astea, tot îmi doresc și cartea de la TracusArte, fiindcă este tradusă de două poete pe care le prețuiesc foarte mult, Diana Geacăr și Cătălina Matei. Sunt convins că au făcut o treabă extraordinară.

Căderea unui sombrero, de Richard Brautigan (Paralela 45, 2019, traducere de Cosmin Perța)

„Când un sombrero rece ca gheața cade inexplicabil din cer, toate lucrurile o iau razna într-un orășel din sud-vestul Americii, în care de obicei nu se întâmplă nimic. 

Căderea unui sombrero e o poveste psihedelică despre dragoste și pierderea ei. Imaginația fertilă a lui Brautigan întinde și întoarce haosul care urmează, transformându-l într-o narațiune tandră, mișcătoare și incredibil de amuzantă, spusă de un scriitor aflat la vârful puterilor lui creative.”

Roata plăcerilor, de Valeriu Gherghel (Polirom, 2018)

Am ratat această carte la Gaudeamusul din toamnă și mă gândesc că poate voi repara la Bookfest această nedreptate. Nu știu cum voi face, dar poate că se vor alinia planetele și voi avea, în sfârșit, volumul lui Valeriu Gherghel în bibliotecă.

„Oare de ce (mai) citim? Un înțelept a găsit răspunsul: pentru a trăi pur și simplu. Citește ca să trăiești… Omul vrea să priceapă ceea ce trăiește. Iar pentru a înțelege este nevoie de cărți. Citim, așadar, pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine, pentru a ne lărgi sinele, citim pentru a trăi… În fond, am învățat să iubim din poemele trubadurilor.

Poeții au inventat iubirea-pasiune. Ei au descris iubirea tenace dintre doi amanți separați, iubirea care se manifestă și în absența celuilalt. Prin urmare, omul mai întîi a citit, și-a imaginat, și abia după aceea s-a întrebat dacă iubește aievea. A citit și abia apoi a trăit.” Valeriu Gherghel

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

4 Comments

  1. Ioana ștețco Reply

    Ce lucruri grozave faceți !Mi-ași dori toate aceste cărți,știu să mă bucur de ele și lumea ficțiunii îmi este prietenă…

  2. Nu stiu cum s-a intamplat, dar acest site mi-a scapat din vedere pana acum. Va voi citi cu placere.

Write A Comment