Leonard Cohen s-a născut pe 21 septembrie 1934 în Westmount, Canada. Cariera sa artistică a început în 1956, odată cu apariția primului volum de poezii, Let Us Compare Mythologies. A publicat apoi numeroase cărți, printre care și romanele Joaca preferată sau Frumoșii învinși.

Dintre cărțile de poezie apărute de-a lungul prodigioasei sale activități artistice, amintim aici The Spice-Box of Earth (1961), Flowers for Hitler (1964), Parasites of Heaven (1966), The Energy of Slaves (1972), Book of Mercy (1984), Book of Longing (2006).

Leonard Cohen s-a stins din viață pe 7 noiembrie 2016 în Los Angeles, California, United States.

Poemele de mai jos au fost preluate din antologia „Cartea aleanului” (Polirom, 2006, traducere de Șerban Foarță și Cristina Chevereșan).

O VINDECARE MAGICĂ

Mă trezesc prea târziu
Ziua-i pierdută
nu binecuvânt cocoșul
nu-mi ridic mâinile spre apă
Apoi e întuneric
și caut cu privirea-n
toate localurile de noapte
de pe rue St. Denis
le vorbesc despre religie chiar
celorlalți pierde-vară
care, ca și mine, umblă după prospătură.
Mă fură somnu-n pat
în mijlocul unui Psalm pe care-l
citeam cu gândul la o
magică vindecare

MI-E DOR DE MAMA

Vreau s-o aduc în India
Și să-i cumpăr
Aur și podoabe
Vreau s-o aud cum scoate un suspin
Pentru săracii de pe stradă
Și minunându-se
De cenușiul inclement
Al Mării-Arabe
Avea
În toate privințele
Dreptate
Inclusiv prosteasca mea ghitară
Și unde m-a adus aceasta
Ea ar putea să înțeleagă
Flamurile de bumbac
Amărăciunea portului
Arcadele trecutului
Mi-ar mângâia căpșorul și
Mi-ar binecuvânta murdarul cântec

MII

Dintre miile de oameni care
sunt cunoscuți
sau vor să fie cunoscuți
în calitate de poeți,
adevărați sunt poate
unul, doi,
toți ceilalți – niște contrafacții,
pierzându-și vremea-n jurul
sfintelor incinte
și încercând să pară autentici.
Nu mai e nevoie să adaug
că eu sunt unul dintre simulanți,
și că asta, asta mi-e povestea.

Foto credit Leonard Cohen: https://www.rollingstone.com/music/music-features/so-long-leonard-cohen-death-of-a-ladies-man-120337/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.