Carl Sandburg (1878-1967) este descris cu acuratețe de A.E. Baconsky în micuța (dar importanta, la vremea ei) antologie „Versuri”, apărută la Editura Tineretului în 1966, în populara colecție „Cele mai frumoase poezii”:

„Poet urban al metalelor zgomotoase și al zgîrie-norilor, al trepidației diurne sau al polifoniei de noapte cînd auzul său odihnit distinge  sugestiva Fantezie de jazz, Sandburg e în același timp și un cîntăreț al naturii pe care o exaltă cu forță telurică și îi imprimă funcții simbolice.

Pentru el, de pildă, iarba semnifică capacitatea timpului de a distruge, de a face să dispară urmele marilor conflagrații, orașele, semnele actelor umane, iar ploaia și vîntul devin simbolul istoriei care ruinează și spulberă cetățile cele mai înfloritoare, sortindu-le neantului.

Civilizațiile se nasc în natură, în pustiu, și tot natura e aceea ce le primește în sînul ei, dizolvîndu-le și reducînd amintirea lor la alfabetul absurd al hieroglifelor scrise de ghearele șoarecilor.”

Traducerea textelor de mai jos îi aparține tot lui A.E. Baconsky.

CHICAGO

Tăietor de porci și măcelar al lumii
care făurești mașini și-ngrămădești grîne,
care-mpletești linii ferate și stăpînești toate răscrucile lor,
tu care ești furtunos, răgușit, plin de strigăte,
oraș lat în spate.
Mi se spune că ești ticălos și eu cred: am văzut sub felinare
femeile tale sulemenite ispitind pe flăcăii veniți de la ferme.
Mi se spune că ești necinstit și eu răspund: da, am văzut
cum banditul ucide și pleacă nestingherit să ucidă din nou.
Mi se spune că ești nemilos și răspunsul meu iată-l: pe chipul
copiilor tăi și femeilor tale văzui rușinoasele spectre-ale foamei.
Și răspunzînd tuturor mă-ntorc iarăși spre cei care-și rîd
de orașul meu și le spun întorcîndu-le vorba:
Arătați-mi pe lume un oraș care să cînte atît de puternic,
mîndru de-a fi grosolan, plin de forță, viclean,
Înjurînd cu brutalitate și apucîndu-se să dea gata
lucru după lucru, atît de viu și de agitat printre
măruntele, somnolentele orășele și tîrguri.
Trăgîndu-se la trudă ca un cîine cu limba înspumată de nerăbdare,
abil ca un sălbatic în lupta lui grea cu pustiul,
            hirsut,
            păduros,
            grosolan,
            doborînd,
            făcînd calcule,
zidind, dărîmînd și iarăși zidind,
Înecat în fum, cu gura plină de praf, rîzînd și arătîndu-și
albii săi dinți:
Copleșit de povara grozavă a destinului său, el rîde
cum rîde un tînăr,
El rîde cum rîde luptătorul tîmp care n-a pierdut
niciodată o luptă.
El se laudă, rîde, căci simte în pumnul său pulsul
și simte zvîcnindu-i în piept o inimă mare.
El rîde cu rîsul furtunos, răgușit, grosolan al tinereții
sălbatice, pe jumătate gol, asudat, mîndru de-a fi
tăietor de porci, făuritor de mașini – de-a-ngrămădi grîne,
de-a împleti linii ferate și de-a stăpîni toate răscrucile lor.

AMURGUL BIZONILOR

Nu mai există bizoni.
Și nu mai există nici cei ce văzură bizonii,
Cei ce văzură turmele lor fără număr
cum treceau pustiind în pulbere
iarba preeriei și-apoi, aplecînd
capete negre, băteau din copite
învăluiți de somptuoasa
vîlvătaie-a amurgului.
Nu mai există cei ce văzură bizonii.
Și nu mai există bizoni.

FUM

Stau în fotoliu și citesc ziarul.

Milioane de oameni s-au dus la război,
mormintele lor ocupară
hectare întregi, uneltele și navele zac sfîrtecate,
orașele arse, așezările rase de pe fața pămîntului,
copiii în abatoare se mistuie ca inele de fum
în rafalele vîntului.

Stau în fotoliu și citesc ziarul.

Foto credit Carl Sandburg: http://www.pbs.org/wnet/americanmasters/carl-sandburg-trailer-the-day-carl-sandburg-died/2184/  

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment