Andreea Petcu s-a născut pe 3 noiembrie 1997. A copilărit în satul Albele, comuna Bîrsănești, județul Bacău. În prezent locuiește în Iași. A avut lecturi publice la Salonul de literatură Junimea, „Poeți la Meru”, ediția a 4-a, FILIT, ediția a VI-a  („Noaptea Albă a Poeziei”) și Nepotu’ lui Thoreau.

Întotdeauna când primesc poeme atât de bune sunt pus în încurcătură. Nu știu ce să spun despre ele. Adică pot să spun câte ceva, însă mă gândesc că n-aș face altceva decât să stric momentul. Așa că mă abțin atât de la encomioane, cât și de la observații pe text. Vă las doar să vă bucurați de poezie.

1.

cel  viu trebuie să tacă și să pupe mâna sfântă
sau va fi omorât
cel ratat trebuie să se căiască și să implore
sau va fi omorât
iar burțile voastre se vor hrăni pe de-a-ntregul
ăsta e finalul războiului
mi-ai dat de înțeles că
istoria o primesc doar primii născuți
adevărul moare cu primii născuți
cordonul ombilical se desprinde violent
uită-te
doar trupul lui urât va rămâne în trupul tău
eu voi mesteca voi mesteca imaginarul
pană când îmi veți pune dinții sub pernă
boala mea și morții mușcă din pat din pereți din săteni
rămâne tunelul ăsta de sticlă înspre afară
dansez în jurul cordonului și nu vă văd
râd lângă sicriul vostru și nu vă văd
fac dragoste cu rochița de la 5 ani
și nu vă văd
vă voi iubi în gând ca și cum n-ați fi existat
cel viu zburdă și vorbește în limba Babilonului
cel ratat cheamă istoria și o scuipă

visul meu are nouă cozi și o burtă stearpă
nu mai am decât o singură hârtie
de aici începe-o poveste cu prea puține imagini
viața se naște viața moare stolul tocmai ce a trecut
s-au inventat pastile și pentru fantome
să dormim

2.

tatăl lui ridică paharul gloriei
au trecut nouă ani de când fiul s-a hotărât să nu mai trăiască
visează alcoolici
rezistă la durere dar nu în carne
își cară povara până în closet se luptă cu praetorienii
de atunci ceilalți au recăpătat amintiri cu el

nu e bine ca tata să plângă
nu are dreptul nici măcar la sânge

fiul capătă disciplină
ura lui pentru ADN în contact cu paharul gloriei
povestea trebuie distrusă
tatăl lui trebuie să se nască doar în imaginație
fără urme de carne mândrie a virilității și lanț pentru avortoni
de aceea își mai ia pauză de la viață
încuie ușile se întinde pe covor
iubita lui deasupra lumii ca un cer orb ca unul de ciment
zâmbește când cerul se sfâșie posibilitate a găurilor negre
o altă posibilitate a fugii
Samsa își construiește identitatea
joaca șah cu ambele mâini
limbi vechi care se recompun

3.

când rămânea singură
îi era teamă că toți muriseră
memoria îi silabisea mecanic numele
când visa că și-a spart capul
lupii  începeau să vorbească
ea țopăia handicapată
și își mesteca limba
luna revărsa asupra ei bucuria din lethe

4.

poemul acela s-ar fi înălțat ca o coroană de spini
peste toate cuvintele nespuse
port doliu pentru un trup întreg
ratarE  citesc în oglindă ochii
pe care nu îndrăznesc să mi-i smulg
în țeastă memoria își ascute cuțitele de oțel
război
îngân ruperea mâinilor jupuirea pielii extirparea ovarelor
dar trupul rămâne întreg
dar trupul rămâne întreg
iar Trecerea mea stă într-o bufonerie a imaginației
și într-o înjurătură mâzgălită pe foaie
cum că dumnezeu a rămas în morgă
nedezbrăcat de hainele pe care i le-am sărutat
când mama îmi spunea să vorbesc mai mult singură
oamenii s-au adunat în jurul meu și nu am știut
să le arăt decât că-s neîncepută
dacă acel poem nu ar fi suferit de alzheimer
nu ți-aș fi spus printre batjocura și nevinovăția unui râs
că încercam să te găsesc departe de orice rescriere (chip cioplit)
departe de orice cuvânt

5.

Doar în luna noiembrie
când îți storci sânii
laptele ți-e acru
declară  piticii
război nașterii tale
piticii din creierul tău
avioane inundă liniștea camerei
din ele cad pușcăriași
moșesc lângă mama ta
picioarele ei desfăcute
copila ei desfăcută
uite cum carnea curge
sângele tatălui
sângele fecioarei
lesa mea de la domnul este dată
și mama ta locuiește în tine
fără să știe că e mama ta
și tu locuiești doar în tine
fără să știi că ești mama ta
avioanele se prăbușesc
doar în luna noiembrie
ca să te obișnuiești
cu exploziile de nume
ale piticilor din creierul tău
le spargi pereții
îți tai sânii
și dormi pe ei
ca să îți hrănești visul  ăsta
în care țeasta ta e în mâinile mele
burta mea în mâinile tale
și te duci dracului cu tata de mână
și luna și casa iau foc
piticii tăi dorm într-un vis de lapte
noiembrie se umple de morți mamă
iar tu dansezi atât de energic atât de senzual
fără să îți știi numele
decembrie va fi mai puțin real
spune doctorul tău
și un pitic s-a ascuns în ochiul stâng
plângi după fetița ta necrescută
și Ayesha acuză sânul tău fals
e a douăzecea oară noiembrie
cuvintele din mintea lor
nu mai știu nimic despre noi

Foto credit Andreea Petcu: https://www.facebook.com/librariacartearomaneascaiasi/photos/pob.100003825047824/1976539909318365/?type=3&theater

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment