Mergem mai departe (zilnic deja!), dragi prieteni, cu „Poșta redacției”, o rubrică despre care la început nu credeam că va avea viață lungă dar care, iată, a reușit practic să monopolizeze cumva segmentul de poezie de pe site. Invitatul meu de azi este Lucian Petru Bălan, un tânăr poet născut în Botoșani (am mai spus-o deja, e ceva cu zona aia, cred că pe-acolo sunt mai mulți poeți pe metrul pătrat decât mașini în București).

Iată ce ne spune Lucian despre el:

„Mă numesc Bălan Petru Lucian, născut în Botoşani 14 aprilie 1994. 

Am absolvit, în 2016 Facultatea de Litere – Traduceri (germană – franceză) în cadrul UAIC Iaşi.

Actualmente, corporatist în Iaşi.

Premii: Marele Premiu al concursului național de Poezie „Costache Conachi” 2018.

Lecturi publice: „Turist în Iași. Acasă pentru cei plecați”, FILIT ediția a VI-a (2018, „Nepotu’ lui Thoreau” (noiembrie 2018), Salonul de literatură Junimea, „Poeți la Meru”, ediția a IV-a.

Apariții: Hyperion (nr.300/ 4-5-6 2019).”

Bun! Despre poezie, ce să spun? Nu o dată am zis că mă simt depășit de unele formule, însă am evitat întotdeauna judecăți stupide precum „ce nu înțeleg nu e valabil”, dimpotrivă, cred că un text, chiar dacă e ciudat sau folosește citate din germană (care sunt ok, măcar ca muzicalitate) – btw, sunt afon la germană, însă am încercat să le simt ritmul, care am senzația că se „lipește” bine de cel din română sau engleză – dincolo de stil sau, cum spuneam, de ritm, trebuie să-mi transmită un mesaj și, cel mai important, emoție.

Aici văd multă revoltă (care e bună la 25 de ani – la cei mai „bătrâni” pare întru câtva ridicolă), limbaj (cum spuneam) mixat nu doar în ceea ce privește „limba” vorbită, ci și ca modalitate de expresie (pohetică, dacă vreți). Poezie angajată? Nevoia de a spune totul dintr-o respirație? Subiectul sensibil al „post”-urilor, unde văd sinusoide ironice în referirile la (post)douămiism sau (post)umanism și sentințe de genul „În poezie, chiar nu e cool să plângi în tot ceea ce scrii.” (păi de ce?, doar nu am intrat în era în care „și vom lăsa mașinile să plângă în locul nostru”  – sau te pomenești că da?)…

Una peste alta, din tot acest creuzet în care parcă se coace o rebeliune, cred că multe lucruri stau în picioare și mai cred că poezia lui Lucian Bălan e una forțoasă și fără complexe, zisă bine, care ar da la fel de bine pe o scenă – cu speranța că invitația la aderarea la Mișcarea Raeliană e doar o etichetă ironică, zic și io, nu dau cu parul.

1.

Vă invităm să aderați la Mişcarea Raeliană Ieșeană.
Un simplu pact cu Baphometos, ființa androgină şi – bereit -.
Scriem pohezie.
Suntem combatanți ezoterici.
Cu pauze nefericite în lectură.
Călătorim să restabilim echilibrul într-un univers.

Nu ştim care.
Noi suntem buni.
Suntem energetically correct.
Găluştele ne plac.
deşi n-au proteină, le halim pe beatbox
doar dacă sunt ale noastre.

Mai contează şi că-i am lângă mine pe băieții de la Institutul Internațional,
Secția Extraordinară de Post-ironie şi Extrem-contemporaneitate.
Patologic, halucinogenetic, traşi la indigo pe glandă.
Practic, suntem safe pe facebook, sau cartea fețelor cum îi place unui prieten.

Later edit după nişte alcoale şi-o supă la plic.

Es ist die Schuld der Gesellschafts.
Spre deosebire de noi,
Doctorii din România nu ştiu altceva decât să amputeze picioare.
Ne bucurăm de notorietatea teniei care vă mănâncă intestinele.
Wir marschieren langsam in die Unterwelt.

Suntem ogarii luați de pe stradă de hingheri.
Aruncați sub anestezie în cuşcă
Ne trezim. Simțim neputința în fața egalilor noştri care muşcă din noi.
Mărşăluim, Yahwe.

2.

Animat social plin de bani.
Beau și mănânc,
beau.
Toți vor câte o bucățică din mine.
          Nu există libertate.
          Nu există intimitate.
          Nu există politică de selfcontainment.
Îmi sug măduva când deschid ochii.
Moartea lor mi-ar cere altceva.

Sie wissen nicht was in meine Gedanken versunken ist.

Cu buzele în pământ.
Sunt gata să sar la gâtul hipopotamilor sociali.
Nu mai am coloană vertebrală
Sunt gata să reneg sămânță.
În filmele mele vă primesc doar cu pâlnie şi sare. Pe gât.
Nu mai știu exact care este casa mea, unde m-am oprit.
Nu mai sunt aici de 3 luni.
Nu am mai scris.
Doar un lucru ştiu sigur.
Sie wiessen nicht was in meine Gedanken versunken ist.

3.

The world is so full of bulangii, mamă.
Şi nu mă refer la gay,
ăia-s ok.
Mă refer la ăia care te fut în cur fără consens şi te bat tovărăşeşte cu palma pe umăr.
Mă refer la ăia care ştiu ce-i mai bine pentru tine.
Dețin adevărul absolut.
Merg pe drumul mătăsii culeg broaştele râioase din capul tău.
Broaştele râioase aka identitate/personalitate.
broaştele râioase aka libertate
broaştele râioase aka momentele în
care eşti îndreptățit să fii singur,
să fii trist,
să dai cu toți apropiații de pereți.
Futu-le morții mamii lor!
Să-şi bage mințile în cap.
Să asculte în celălalt.

Viața e o competiție bolnavă a Ego-ului.
Toți suntem, mai nou, depresivi.
Hai, coiță, cine suferă mai mult,
cine-i cu mine?
Dau de băut dacă se termină cu ştreang.
E cool să vorbeşti despre asta
prin gif-uri, meme-uri.
În poezie, toți şmecherii post-umanişti cu isme de ulei steampunk, nu auto – ci manual
ironice, sunt depresivi domnule.

Ura e mai mainstream decât prostia sau aroganța.
Praetorienii mă trădează, baby.

4.

Post umanism.
Post halucinogen.
Post mâncare de la mama
și post de 40 de zile.

Pot bea lejer o pălincă de 60%.
De aia sunt curios,
cum sunt ședințele astea de creative writing?
Presupunem că orice demers are o bază, poate „metodologică”,
dar cu siguranță poate fi definită la un moment dat ca rețetă.
Noi, puștanii, asta căutăm – get good fast or fast food.

Interkulturalität Mischung.
Pentru puii abia iesiți din găoace,
evit cuvântul găoază,
să mă încadrez în arhitectura postdouămiistă.
Prefer ziguratele punk, post-rock și shoegaze
cu accente de ironie golănească.
Sunt progressive, nu out of date
ca lojele masonice și mișcările M.I.S.A.
În poezie, chiar nu e cool să plângi în tot ceea ce scrii.
Mai bine trântesc un vers din Britney Spears,
dar cu măsură.
Ce mai,
Der Geist des Fundamentalismus.
Cum ar zice poate Kierkegaard,
într-un nou film Poltergeist.
Unde scopul rețetei e să fii mai deștept,
în cap.
În patru labe
știm deja the human centipede.

5.

Nu mi-a plăcut să fiu copil.

Când trebuia să miroasă a sakura,
copilăria şi obrajii mamei miroseau a
eritrocite, leucocite, trombocite
şi pământ ud.
Tăcerea rece are tendința de a atrofia
orice fărâmă de compasiune.
Sunt un Fetus şi adun, prin forma simptomatică a limbajului,
ură pentru hemoglobină.
Vreau să văd suferință,
Vreau să văd cum se stinge ultima picătură de viață din tot ce înseamnă echilibru.

Vicariously I
live while the whole world dies

Pe un tărâm post-apocaliptic
m-aş plictisi.
Actorii holocaustului au greşit amarnic.
Ce trebuie ucis sistematic
este cogniția.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.