Recomandarea O Mie de Semne de astăzi se îndreaptă către volumul „Povestea dragonului și a stăpânului celor o sută una de maimuțe”, de Grigore Șoitu, recent apărut la Editura Hyperliteratura în categoria Proză contemporană. Cartea este însoțită de o hartă atașată și conține ilustrații de Manuela Șoitu. Poate fi comandată de aici:

O călătorie fascinantă în Orașul Liric blestemat de regină
Zhang Qian, Marele lup sau Exploratorul, iese prin Poarta de Jad a Orașului Ascuns, urmat de câinele său fantastic chow-chow, cel care ne istorisește povestea, de Maestrul Wu, un sclav și nouăzeci și opt de luptători. Misiunea lui este aceea de a trezi dragonul-golem și de a împlini porunca secretă a Hanului Liu Che. Pentru asta, ei trebuie să meargă până în marginea de nord a imperiului, prin pădurile de pin și prin deșert, atât în interiorul împăratului-dragon, cât și în Orașul Liric, unde se vorbește numai prin poezie, sau în Grădina-Piersicilor-din-Cer din legendele pre-budiste.
Grigore Șoitu s-a născut pe 29 decembrie 1971 în Constanța. În 1993 a fost printre cei care au pus bazele Cenaclului de Marți (Universitatea Ovidius din Constanța), coordonat de criticul literar Marin Mincu. Este membru fondator al Asociației Arte&Litere ASALT. A debutat în 1996 cu volumul de poezie Anticulinare, urmat de Addenda (2002), Spam (2007), Poeme de stânga (2011) și După-amiaza unui câine (2018).
În 2015 a publicat prima sa carte pentru copii, Melcoveste, o poveste și nu prea, ilustrată de soția sa, Manuela Șoitu. Datorită succesului acestui proiect editorial, volumul a fost reeditat un an mai târziu.
În 2018, ca răspuns la excluderea sa din Uniunea Scriitorilor din România (alături de alți scriitori importanți, care au reclamat lipsa de transparență a instituției), a înființat Asociația Liga Literară din România.
Povestea dragonului și a stăpânului celor o sută una de maimuțe este primul său proiect de proză, la limita dintre Young Adult Fiction și basm (de sorginte asiatică) cu inspirații de Fantasy, precum și nenumărate inserții, parafraze și trimiteri atât către poezia clasică, cât și către cea contemporană.
Credits foto Grigore Șoitu: Foto (c) Mihai Constantineanu