Dragă Marius,

Respectându-mi propriile valori, în care cred necondiționat, am să încerc să-ți răspund punctual, așa cum am spus și într-o recenzie la o carte a lui Gabriel Chifu, sine ira et studio.

 Deși nu-mi plac generalizările, fiindcă dau o notă de ambiguu asupra întregului enunț, am să încerc să-ți explic, succint, de ce cred că toleranța este un lucru bun și ar trebui să fie o caracteristică a fiecăruia dintre noi. Potrivit DEX, toleranță înseamnă, printre altele, îngăduință. Acest cuvânt vine din latinescul indulgeo (a fi îngăduitor). Interesantă mi se pare expresia indulgeo sibi (a fi îngăduitor cu sine). Mergând mai departe, aș putea să speculez spunând că a fi îngăduitor cu alții ești de fapt îngăduitor cu sine. Mai înseamnă acest verb și a se dedica. Cred că atunci când ești dedicat ideii de toleranță, implicit ești un om îngăduitor.

Toleranță înseamnă și să-l accepți pe celălalt, pe omul de lângă tine, cu toate calitățile și defectele lui. Intoleranța este o formă extremă de manifestare a unei frustrări. Când ești intolerant, nu mai poți fi indulgeo sibi (îngăduitor cu sine). N-am fost prea bun la latină, așa că îmi vei scuza incapacitatea de a conjuga acest verb. În orice caz, cred că e limpede ce am vrut să spun.

Poate că exemplul cu insul care „pute a transpirație” nu a fost cel mai fericit. De acord, dar tu transferi discuția către „sindromul Jean Valjean”, iar aici lucrurile stau un pic diferit. Nu te supăra, dar eu nu văd nicio diferență între un român care fură o pâine fiindcă îi este foame și un țigan care face același lucru, din același motiv. Nu pot susține ideea că țiganul „comite aceeași fărădelege pentru că asta știe el să facă, asta e firea lui”. O fărădelege rămâne o fărădelege indiferent de rasă, naționalitate sau cultură. Atunci când ea este comisă în numele supraviețuirii (încălcând una dintre porunci), sau în urma „unei mari drame”, cum foarte plastic te-ai exprimat, trebuie să dăm dovadă de indulgentia (bunăvoință, bunătate, îngăduință).

Sigur, trebuie să fim îngăduitori până la un punct. Nu cred însă în teoria predestinării în cazul raselor omenești: nu numai un țigan fură „pentru că asta știe el să facă”, ci și, așa cum ți-am explicat, un român, francez, lituanian, israelian sau panamez. Un hoț e un hoț, iar el acționează potrivit propriilor instincte, fiindcă „asta știe el să facă”. Nu fură pentru că e țigan, ci pentru că e hoț. Atunci când pui pe un alt prag de vinovăție un om de o anumită etnie care a comis o faptă similară cu a unuia „tolerat”, ei bine, dragă Marius, asta se numește discriminare. Iar în ceea ce privește discriminarea nu trebuie să dăm dovadă de indulgentia, ci suntem nevoiți să o tratăm ca atare, adică să încercăm să o eradicăm. Știm bine că de la intoleranță la Holocaust nu sunt decât câțiva pași.

Speculezi mai departe și îmi ridici la fileu o marotă pe marginea căreia discuțiile par nesfârșite: homosexualitatea. Sigur că, dând cuvântului „toleranță” un alt înțeles (fiindcă limba română e un teren atât de permisiv, indulgent, îngăduitor) – știm cu toții ce este o „casă de toleranță” – mă atragi într-o zonă care, într-un fel, nu face obiectul discuției de aici. Nu sunt în măsură să dau verdicte. Nu sunt de acord însă cu teoria, pe care mi-o expui deloc îngăduitor, așa cum ar trebui să fie un om al credinței și al bisericii, că homosexualii care înfiază copii nu fac altceva decât să-i „nenorocească pentru totdeauna”. Sunt destule exemple de copii „nenorociți” de familii așa zis normale. Nu trebuie decât să deschidem televizorul pe un canal de știri ca să le aflăm. Nu am auzit însă niciodată de un copil înfiat și „nenorocit de un cuplu de homosexuali”. Poate că sunt eu prost informat. Dacă ai tu un exemplu de acest gen, nu întârzia să mi-l faci cunoscut.

Am să trec peste disputa pornită de la întrebarea dacă evreii sunt sau nu „poporul ales”. Mi se pare că discuția poate deveni și aici nesfârșită și am aluneca în clișee de tot felul. Nu contest că poporul lui Israel a adus cuvântul lui Dumnezeu pe pământ și a transmis, cum spui tu, „Adevărata Credință”.

Ajuns în punctul ăsta, vorba lui Andrei Pleșu, simt cum mi se adâncesc cearcănele. Revenind la ideea de toleranță și cum se poate ea îmbina cu „Adevărata Credință”, am să-ți reproduc un pasaj din Biblie (Exodul 34: 14)

„Să nu te închini înaintea unui alt Dumnezeu, căci Domnul se numește gelos, este un Dumnezeu gelos (Cap. 20:3,5. Isa. 9:6; 57:15)”

Iar un pic mai sus (Noile table, Exodul 34:6) scrie așa:

„Și Domnul a trecut pe dinaintea lui (Moise, nota mea) și a strigat: «Domnul, Domnul Dumnezeu este plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și adevăr; El care Își ține îndurarea până în mii de generații, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii fiilor lor până la a treia și a patra generație.”

Aceste două pasaje mi se par relevante pentru ideea de toleranță propovăduită de Biblie. Dacă Dumnezeu este milostiv și iartă, de ce „pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii fiilor lor până la a treia și a patra generație”? Cu ce au greșit acei copii, urmașii părinților care au comis fărădelegi? Nu simți că e aici ceva din acea vinovăție extinsă în timp pe motiv că, așa cum spui tu, „un țigan comite aceeași fărădelege pentru că asta știe el să facă, asta e firea lui”? Mie așa mi se pare.

Am să închei spunându-ți, cu toată prietenia și înțelegerea față de neștiință, că afirmațiile tale potrivit cărora: 1. Iisus n-ar fi fost evreu; 2. Fecioara Maria ar fi fost creștină, sunt deopotrivă hilare și copilăroase. Uite ce scrie în Noul Testament, apropo de Imaculata Concepție (Luca. 1: 26, 27, 28, 31):

„Și în luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui  David. Și numele fecioarei era Maria. Îngerul a venit la ea și i-a zis: «Bucură-te, tu, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei!»” (…) „Și iată, vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus.”

E limpede pentru oricine are ochi de văzut că Fecioara Maria era o evreică din Galileea. În consecință, după Imaculata Concepție, măcar pe linie maternă, Iisus a fost evreu. Pe de altă parte, Fecioara Maria nu avea cum să fie creștină. Creștinismul este o consecință directă, dacă mă pot exprima așa, a existenței lui Iisus Hristos. Înainte de Hristos nu a existat creștinism, chiar dacă unele dintre învățăturile creștine se trag chiar din înțelepciunea „păgână” dinaintea creștinismului.

Trecând de acest subiect delicat, aș vrea să mai adaug, la finalul finalului, că lăsându-te influențat de ideologia legionară (care e pernicioasă, anticreștină și inumană, deoarece încalcă cel puțin două porunci fundamentale, să nu furi și să nu ucizi) pici într-o extremă întunecată și periculoasă. Nu trebuie decât să-ți (re)amintesc de una din atrocitățile comise de legionari în toamna lui 1940, când cu uciderea lui Nicolae Iorga și Virgil Madgearu: evreii omorâți la abator, ca niște animale, au fost atârnați în cârlige, iar pe piept li s-a lipit o foaie pe care scria, cu un cinism de neimaginat, „Carne cușer”. Dacă nici imaginea asta nu te va face să te lepezi de principiile lui Zelea Codreanu, atunci, dragul meu prieten, nu pot decât să-ți dau o veste proastă: recuperarea ta se va face extrem de anevoios sau nu se va mai face niciodată.

Întotdeauna al tău,
Gelu Diaconu.

(foto credit: http://ciprianvoicila.blogspot.com/2013/11/marius-ianus-cantec-despre-tineretea.html)

gelu diaconu
contact@omiedesemne.ro

 

 

 

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment