ANTONIA MIHĂILESCU are 20 de ani și este studentă la Facultatea de Teatru – Secția Regie – Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. De asemenea, este membră a Casei de Poezie L.ink și Organizator în cadrul Maratonului de poezie online și Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD.

PUBLICAȚII: Antologia ,,Rochii de zăpadă” ; Revista ALECART; Antologia LicArt; Antologia „Casa de Poezie”; Antologia „Bogdania”; Antologia „25 Ani Poezie”; Antologia „Cea mai nouă poezie” (Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu”); Revista online „Gazeta SF”; Revista 7iași.ro; Revista „Omiedesemne”; Antologia „Statuile se scurg pe iarbă” etc.

Dacă simți că zilele ți se scurg pe piele când 

fiecare trezire e o cărămidă atârnată de burtă și obsesia față de Facebook îți întoarce stomacul pe dos până te dor ochii cafeaua s-a terminat și tu deja ai întârziat

când America

când Coca Cola 

când facturi neplătite 

când cărți necitite

când sticle de șampon goale

când urme de noroi pe parchetul laminat cumpărat la reducere ești mahmur nu ai băut azi noapte păr pe haine țigări fumate pe jumătate doare doare doare

taie-ți unghiile pe balcon

fă-ți un tatuaj cu cea mai indecentă fantezie

rade-te în cap 

șterge-ți contul de Facebook și Tinder 

întinde-ți mâinile pe pereți și 

respiră-ți lichidul clocotește în tine aruncă-te în oala fierbinte de afară

respiră

respiră 

respiră

apasă aici

cum pretinzi că nu doare. nimic nu zboară totul se mănâncă până te saturi de tot hitul infrasonor al morții care ne caută ne dă peste cap// mercurul se rostogolește în termometrul umezit de palme vezi o bucată de film fericirea tipei nu prea durează putea avea o viață mai bună putea planta un copac putea să-și așeze mai bine perna // cui îi mai pasă de culoarea mov a văcuței pe foaia de observație scrisul ăla e numai așchii apasă aici asistenta ia cu sine toți anii buni toți pereții

toate sferturile

îi fac semn nu mă vede. burghie de țurțuri acoperă degetul mănușa e gri în poză e alb-negru între deget și țurțuri cerculețe cu pielea albă cu zgârieturi nu aude strigătul meu răgușit coarde vocale de duzină// i-am zis tati n-o să se vadă că nu-mi zâmbești nu te obosi cu plăcutul cu rânjetul ăsta de singer de spania imaginea o să fie ca de spital ceva o să împrăștie lumina obositoare o să pătrundă în creier doar suprafețe// sferturi sferturi ca în poza cu mingea tati îmi pui în brațe mingea albă cu pete roșii nimeni nu vede ciorile agresive de pe blocul din față în mâna stângă am înghețata// nimic neobișnuit doar capul lui tati întors pe poză scrie mic și cu roșu fuck you Granada

winter night forever

zăpadă metalică sub lăbuțe. just two deer in the darkest night orașul sforăie în lumina de pojar stele aliniate strâmb// frunze călcate înaintează odată cu câinii cu umbrele lor blana îngheață de la coadă nu simt sub piele au o zonă inumană de nesimțire zici că au murit// trec strada cu spatele gardul viu e și el gard mort răsuflarea răsuflarea ei sunt surzi orice câine este iarna mai surd urechea se încălzește ochii sclipesc pe ușa de tablă dată cu lac// nikolaas tinbergen privește peste umăr în oraș câinii printre flori

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.