Nicolae Breban împlinește astăzi 85 de ani. Că ne place sau nu, este un romancier de calibru. Chiar dacă opera sa pare intrată în umbră, acoperită (parțial) de periodice răbufniri egolatre, numele Breban nu poate fi exclus din galeria celor mai importanți prozatori postbelici.

Am realizat un interviu cu Nicolae Breban  acum aproape zece ani, în toamna lui 2009, înaintea alegerilor de la USR, când romancierul a candidat la președinția breslei scriitoricești autohtone (și a pierdut la scor) împotriva actualului președinte, Nicolae Manolescu.

Ceea ce inițial trebuia să fie un interviu strict axat pe problematica alegerilor de la USR, s-a transformat într-o discuție amicală care s-a întins pe parcursul a nu mai puțin de trei ore și jumătate. Firește, multe dintre lucrurile spuse atunci au rămas inedite. Am mai publicat din acest interviu pe ici, pe colo, însă în totalitatea lui există doar în jurnalul de lectură denumit generic „Coliba lui Cioran. Jurnal fărâmițat”, din care am început să postez fragmente pe www.omiedesemne.ro

O să redau mai jos o mică parte din acest interviu, despre care nu mai știu dacă este inedită sau nu. Nu pot preciza sursa, din păcate, deoarece arhiva ziarului Ring a fost ștearsă de pe internet. Nu-mi rămâne decât să reamintesc că am realizat convorbirea cu Nicolae Breban în calitate de reporter al ziarului Ring.

Vorbeam despre romanul „Bunavestire”, iar la un moment dat i-am spus lui Breban, atrăgându-mi fulgere din privirile lui (am aflat ceva mai târziu că s-a identificat cu personajul respectiv):

„Grobei rămâne totuși un tip grotesc…”

Auzind asta, Breban s-a dezlănțuit. Ce a urmat este practic inenarabil.

Foto din timpul interviului: Adrian Martalogu

„Da, pentru foarte mulţi, pentru că voi, lectorii, aveţi o psihologie puţin simplistă. Voi credeţi că un tip mesianic cum este acest Grobei trebuie să apară pe un cal alb, să sărute pământul, toţi ţăranii să stea cu pantalonii plin de emoţie, iar el să meargă mai departe întovărăşit de nişte mici haiduci.

Eu am făcut un exerciţiu tipologic. Asta nu a făcut-o nimeni nu în România, ci în toată Europa. La noi în România, uite, doamna asta, Monica Lovinescu… Eu am citit de câteva ori în cenacluri… Era un cenaclu ţinut de un om bogat, Mămăligă, acolo la Paris, şi am citit din Don Juan. Mi-a spus Monica Lovinescu: «Domnule, dar de ce?…» I-am răspuns: «Doamnă, dvs. vreţi ca eu când fac un băcan să fie băcan până la sfârşit! Când fac o fecioară, să fie fecioară până la sfârşit! Dar nu aţi citit Dostoievski?»

Săraca! Era profund proastă, mediocră, fiind fata unui mare critic. Liiceanu, din interese pecuniare, şi Manolescu, pentru că a avut nişte promisiuni şi l-a ajutat prin Europa Liberă – el o spune în carte – o adulează şi o umflă. El zice că unii, deci îndrăzneşte să spună, referindu-se adică la mine, că «Unii proşti spun că Monica şi Ierunca n-aveau niciun impact la Paris!»

Eu dau fragmente din Istoria Literaturii şi spun: «Eu afirm asta, dragă Manolescu!» Păi nu aveau niciun impact, pentru că nu au scos nicio carte în 50 de ani, nu-i cunoştea nimeni la Paris. Eu am publicat trei romane la Flammarion! Și alţii au publicat, Ţepeneag, Goma etc. Ăştia nu au publicat nimic 50 de ani.

Te faci mare scriitor! Cum adică, mare scriitor, dacă nu scrii şi nu publici? Pe urmă spune: «E obraznic!» Eu l-am şi atins, cu următoarea mică nerozie: «Când un om inteligent spune prostii e mai prost ca orice prost!» Spune totuși că romanul este foarte interesant. Mai spune că ei nu puteau să publice la Paris pentru că acolo era moda sovietică. Cum adică? Păi Parisul era cel mai liber oraş din lume!

Erau şi oameni pro-sovietici, dar moda tiranică era la Le Monde, maoismul şi troţkismul, până de curând. Eu am trăit acolo, el nu a trăit! Eu am trăit acolo 20 de ani! Pe urmă i-am spus: «Domnule Manolescu, nu este puţin cam cinic ca dumneata să-i compătimeşti pe nişte oameni, inteligenţi fiind, care trăiesc în cel mai liberal oraş al lumii, când în România oameni ca Voiculescu, Blaga sau Călinescu au fost daţi afară sau băgaţi prin puşcării? Deci în acelaşi moment când marii noştri oameni erau împiedicaţi, dumneata să-i compătimeşti pe ăştia?»

Ierunca și Monica și-au început cariera de radio la Radio France. Era o secţie de limba română acolo. Eu am băut cu foştii lor şefi, nişte franţuji. După aia s-a făcut Europa Liberă, prin anii 70, şi au trecut într-un mic studio care depindea de Munchen.

Ei au început ca oameni de radio. Şi Monica şi Ierunca au făcut servicii culturii române, dar să faci din ei mari scriitori, ba mai mult, după revoluţie, să afirmi că ei au creat renaşterea literaturii române! Adică Preda, Breban, Nichita, Dimov, ce am fost noi? Ce au fost ei, că nu au scris nimic? Cum să recreezi literatura română când nu eşti Rebreanu, nu eşti Iorga, nu eşti Blaga, cum să recreezi tu literatura română? Ce-s minciunile astea? Voi le înghiţiţi astea fără să le aranjaţi puţin.”

Foto featured credit: https://www.cotidianul.ro/cazul-nicolae-breban/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.