● Cosmin Perța, „Ca să nu se aleagă praful de toate”, colecția Ego. Proză, Editura Polirom, 2023
Citim uneori superficial o carte. Mi s-a întâmplat și mie nu o dată. Nu credeam însă că acest lucru se va repeta în cazul uneia scrise de Cosmin Perța. De ce? Fiindcă îmi place literatura lui Cosmin, deopotrivă poezia și proza lui, iar de fiecare dată când i-am citit câte un volum nou apărut am făcut-o cu atenție și empatie.
Ce s-a întâmplat în cazul romanului Ca să nu se aleagă praful de toate? Am crezut că este o simplă carte despre interlopi și despre un fel de vigilante înzestrat cu o forță neobișnuită. Apoi, nedumerit, când am terminat cartea mi-am spus că nu poate fi doar atât. N-are cum să fie doar povestea unui antierou care, pentru a-și împlini visul de a pleca în Germania („vis” cu valoare pecuniară – 10.000 de mărci), e în stare să facă (aproape) orice. Ar fi fost o poveste grevată fatal de superficialitate, iar eu nu-l cunosc pe Cosmin așa. Știu câtă dedicație investește într-o carte, fie ea de poezie, proză sau literatură pentru copii.
Atunci mi-am zis că trebuie să cercetez un pic mai mult. M-am dus într-un colț neumblat de prea multă vreme al bibliotecii mele, am scos de acolo vechea mea Biblie, am deschis-o la pagina 271 (Judecătorii: 13 – 16) și am citit pe îndelete povestea nazaritului Samson, „copilul închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui”. În acest punct nedumerirea mea a crescut: personajul din cartea lui Cosmin pare să nu aibă niciun Dumnezeu.
Plasată în „toxicii ani `90” (pe care-i știu atât de bine, fiindcă i-am trăit cu vârf și îndesat), acțiunea romanului Ca să nu se aleagă praful de toate are surprinzătoare similarități cu povestea biblică. Am intrat într-un joc detectivistic și am încercat să văd unde există puncte de contact (în afară de cel al lui Samson, firește, ca personaj biblic & vigilante impenitent), unde se suprapun faptele judecătorilor cu realitățile unei Românii corupte & sulfuroase.
Episodul Nana Gabor ne dă indicii că are asemănări cu răzbunarea lui Samson împotriva filistenilor. În Biblie se spune că Samson „s-a coborât la Timna și a văzut acolo o femeie dintre fiicele filistenilor”. Le-a cerut părinților săi să le-o ia de soție, însă aceștia nu au fost de acord: „Nu este nici o femeie între fiicele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei soție de la filisteni, care sunt necircumciși?”
Bulibașa Nana Gabor i-o propune spre măritiș lui Samson pe fata lui de 14 ani. Pe lângă faptul că vârsta i se pare complet nepotrivită (și aici avem o morală samsoniană solidă), Samson are și mustrări de conștiință cu rădăcini etnice absorbite din educația parentală: „Rușinea de a intra într-o familie de țigani era prea mult. Mama s-ar fi răsucit în mormânt…” Totuși, posiblitatea de a prelua afacerile lui Nana Gabor ca urmare a acestei mezalianțe este tentantă. Ceea ce schimbă însă lucrurile este povestea unui omor, iar aici similaritățile ne duc pe un tărâm joycean, fiindcă, în fond, Ca să nu se aleagă praful de toate este un roman al reinterpretărilor, așa cum este și Ulysses. Doar că aici nu avem parte de o călătorie odiseică prin Dublinul începutului de secol XX, ci o incursiune în realitățile macerante ale României anilor `90.
Omorul, sau ceea ce sunt tentat să cred că este episodul uciderii leului, este de fapt pretextul de care Cosmin se folosește pentru a plasa, conjunctural, ce e drept, răzbunarea lui Samson. În urma unui scandal la VIVA, în care Samson evită să se bage, un băiat este ucis bestial: „În față la VIVA era pe jos un băiat cu o pizdă mare pe burtă, de la stern până la bazin. Îl tăiase ca pe broască, la ora de biologie. Mațele îi ieșeau din abdomen…” Sigur, aici nu Samson este cel care „fără să aibă ceva în mână, a sfâșiat pe leu cum se sfâșie un ied”. Totuși, pentru a-și procura un alibi în vederea răzbunării, Samson incendiază palatul lui Nana Gabor și plasează arma crimei, pe care o găsise la câteva sute de metri de VIVA, lângă „bucătăria carbonizată”.
Cosmin concentrează două episoade din Biblie într-unul singur (primul este incendierea, cu ajutorul vulpilor, a grânelor filistenilor; al doilea este dărâmarea casei filistenilor), procedeu care-i permite să ardă câteva etape și să meargă mai departe cu personajul său până la întâlnirea cu Dalila – Ilona și cu Olandezul, cel care joacă, într-un fel, ori rolul Dumnezeului filistenilor, Dragon, ori pe cel al conducătorului acestui popor. Dar despre asta și despre celelalte piste de lectură vă las pe voi să trageți concluziile care se cuvin. Eu n-am făcut decât să sugerez o posibilitate de interpretare. Dacă aș fi exhaustiv aș risca o dezangajare a posibilului cititor, lucru pe care nu mi-l doresc.
În Ca să nu se aleagă praful de toate, Cosmin Perța nu oferă doar o perspectivă asupra uneia dintre subteranele istoriei recente a României. E, de fapt, o poveste universală. Romanul e scris în cheie recuperator parabolică și nu e doar istoria unui băiat simplu care își folosește forța brută pentru a pune ordine în lumea pe care o traversează cu un fel de ingenuitate solitară autodistructivă.
Interstițiile romanului trimit către interpretări care îi dau o surprinzătoare profunzime. E o carte care ar trebui citită cu creionul în mână și cu Biblia alături și, îndrăznesc să spun, un preambul către acel roman mare pe care Cosmin e capabil să ni-l livreze. Are la dispoziție, pentru asta, toate intrumentele necesare: inteligență, maturitate, putere de muncă și, nu în ultimul rând, perspicacitate livrescă. Depinde doar de el ce va face în viitor.
