● Bogdan Crețu, „Mai puțin decât dragostea”, colecția Ego. Proză, Editura Polirom, 2023
În 2021 Bogdan Crețu își făcea „debutul în ficțiune” cu romanul Cornul inorogului, pe care, așa cum aflăm din scurta notă biografică, îl socotește a fi „o formă de bovarism”. Un an mai târziu Bogdan a publicat la aceeași editură Polirom, în colecția Biografii romanțate, volumul Nichita. Poetul ca și soldatul, consolidându-i cumva apetitul pentru proză, de oricare fel o fi fost aceasta.
Nu am citit Cornul inorogului, deci nu-l pot pune în relație critică cu Mai puțin decât dragostea (poate nici nu ar fi fost sănătos, deși tentația de a le compara există), iar în ce privește Nichita. Poetul ca și soldatul, ei bine, am citit-o, mi-a plăcut mult, dar acolo e altă poveste.
Revenind la Mai puțin decât dragostea, pentru mine a fost un joc de-a îmi place – nu-mi place. După vreo 200 de pagini am fost tentat să-l abandonez. Conexiunile mi s-au părut previzibile, făceam pariuri cu mine însumi dacă se va întâmpla asta sau aialaltă (am cam câștigat de fiecare dată), simțeam iminența unor lucruri, indiciile erau prea la vedere, așa că în momentul când chiar se petreceau emoția dispărea.
Un ghem de situații dramatice, personaje eliadesc prizoniere ale istoriei, destine frânte, urmași care păstrează până în prezent răni deschise, nevindecabile. Trecem prin dramele anilor `50, pușcăriile comuniste, torționari, suferință și moarte. Condamnat pe nedrept, abia ieșitul din adolescență Ștefan Păcuraru face șase ani de pușcărie din cauza unor teribilisme juvenile (mi-a amintit acest episod de poetul Leonid Dimov și de actorul Mitică Popescu, ambii trecuți prin pușcărie din cauze asemănătoare). Scapă cu viață datorită comportamentului (destul de bizar, de altfel, dar logic în evoluția romanului) ceva mai îngăduitor al unuia dintre gardieni, Iancu Iacoban, viitor ștab și multimilionar care la bătrânețe își caută mântuirea în acțiuni caritabile.
De aici un întreg și previzibil, cum spuneam, construct de idei, relații, conexiuni între personaje, confesiuni și situații mai mult sau mai puțin dramatice. Problema cu cartea în ansamblul ei este că tot acest nucleu de legături este neverosmil, mecanismele relaționale par puse cu mâna, întâmplările nu vin firesc pe (par)cusul fluviului narativ, se simte peste tot premeditarea, senzația că cineva, acolo sus, a aranjat piesele în așa fel încât să se potrivească perfect.
Dialogurile și mai ales monologurile au un aer bombastic, nenatural. Retorica tuturor confesiunilor este falsă și înaintează pe contrasensul firescului unei destăinuiri. Totul este teatral, jucat ca în dramele minore în care se simte mai curând vocea autorului, nu cea autentică a personajelor. Țesutul literar se destramă în prea lungi excursuri autoscopice. Albia narațiunii e colmatată cu didascalii, comparații incontinente, ricoșeuri explicative, lungimi care puteau fi cu ușurință evacuate.
Atât titlul romanului cât și subiectul sunt foarte ofertante, însă realizarea artistică, dincolo de reușita documentară, e una cu multe sincope. Confesiunea vinovată, mărturisirile retrospective, sunt îmbibate când în siropul regretelor târzii, când în abulia post-carcerală, când în optimismul acneic nerealist și aproape sinucigaș. Cu toată asumarea de la pag. 280 („Poveștile care ne fascinează selectează numai ce este excesiv în viețile personajelor. În cărți sau în filme le acceptăm, e parte din convenție.”), senzația de inautentic e atât de prezentă încât obnubilează orice posibilitate de a observa lucrurile dincolo de paradigma (și ea asumată, de altfel) unei telenovele.
Cu toate neajunsurile, romanul are fluiditate, subiectul te ține, îți stârnește curiozitatea, îți zgândăre pe alocuri nervul estetic, fiindcă realmente are forță iradiantă, cu siguranță mai mult decât într-o telenovelă. Demersul artistic, punerea în scenă sunt, din păcate, defectuoase. Rețin, la final, performanța lui Bogdan de a scrie un roman de 450 de pagini în intervalul 7 noiembrie 2022 – 25 februarie 2023. Presupun că travaliul a fost unul considerabil. Mă gândesc că, poate dacă l-ar fi lăsat la răcit ceva mai mult timp (a apărut în noiembrie 2023), rezultatul ar fi fost diferit. Graba însă nu e niciodată cel mai bun prieten al romancierului. Am simțit asta pe pielea mea, deci vorbesc în cunoștință de cauză.
