Cine a trecut ieri pe bulevardul Regina Elisabeta, prin dreptul vitrinelor Librăriei Humanitas de la Cișmigiu, se poate să fi avut impresia că sezonul de toamnă al lansărilor Editurii Humanitas a fost devansat cu o lună. Dar nu, ne aflam într-adevăr în ultima zi a lui iulie, dovadă stând și căldura care incendia dalele zornăitoare ale trotuarului vestitului bulevard.

Septembrie e încă departe, iar răcoarea binefăcătoare am simțit-o doar în incinta librăriei, acolo unde numeroși iubitori de literatură au venit să asiste la evenimentul de lansare a celui mai recent roman semnat de T.O. Bobe, „Cartea neisprăvirii”, apărut de curând la Editura Humanitas.

Invitații lui T.O. Bobe au fost jurnalistul și scriitorul Horia Ghibuțiu, Hanno Hoefer, muzician, regizor de film, scenarist și producător, precum și criticul literar Cosmin Ciotloș. Evenimentul a fost moderat de directorul Editurii Humanitas, Lidia Bodea. Last, but not least, Gabriela Maaz, director de promovare în cadrul Grupului Humanitas, a fost omul care s-a străduit – și a și reușit – să facă în așa fel încât toate lucrurile să decurgă bine.

Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost plină ochi, lucru care mă îndreptățește să cred – așa cum am mai spus undeva – că „sezonul de vară” nu este nici pe departe unul care îi lasă indiferenți pe iubitorii de literatură sau de artă în general. Dimpotrivă, fiind în perioada de concedii și luînd în calcul varianta în care nu toată lumea are posibilitatea de a pleca în vilegiatură, sunt mulți oameni care și-ar „pierde” fericiți câteva ore la un eveniment cultural.

Așa a fost și aseară, fiindcă în cele aproximativ două ore cât au durat lansarea & sesiunea de autografe oamenii s-au simțit bine, aș spune inclusiv la final, când au stat la o coadă lungă cât aproape tot spațiul de lansare pentru a „smulge” un autograf de la autor.

Lidia Bodea & T.O. Bobe

Directorul Editurii Humanitas, Lidia Bodea, a mărturisit că „e o bucurie pentru mine să văd librăria plină în ceva ce aș numi extrasezon, pentru că, editorialicește vorbind, sezonul lansărilor se încheie undeva pe la final de iunie”.

„Suntem originali și, iată, v-am propus o lansare în toiul verii. Am complotat să facem așa dimpreună cu autorul, care e personajul-cheie al serii și al cărții, T.O. Bobe. Vă propunem o întâlnire în jurul «Cărții neisprăvirii», cel mai nou roman al lui T.O. Bobe. Despre această carte ne vom strădui să spunem câte ceva.

M-am bucurat de «Cartea neisprăvirii» ca de una dintre marile isprăvi ale literaturii române. Pentru T.O. Bobe a scrie literatură nu înseamnă a înșira cuvinte, povești, într-un proiect în pagină. Nu înseamnă a jongla pur și simplu, oricât de priceput, cu elementele fixe, să le numim, ale romanului. Pentru T.O. Bobe, fiecare carte din cele pe care le-a scris este prilejul de a medita asupra literaturii, ce e de fapt literatura, ce e ficțiunea.

Este motivul pentru care eu îl prețuiesc foarte mult, pentru că altfel, cumva, nu e greu să scrii literatură. Nu e greu să învârți cuvintele. Dacă ai cât de cât harul ăsta de prestidigitator printre cuvinte și fraze, nu e greu să umpli suta, sutele, miile de pagini. Dar chiar să-ți pese, în timp ce scrii, de realitatea în care te afli ca scriitor, e mare lucru.

«Cartea neisprăvirii» este, înainte de orice, o splendidă laudă, o splendidă plecăciune făcută romanului, această minune care ne însoțește, ca specie inteligentă, de câteva sute de ani. Este o carte proaspătă, asta înseamnă «Cartea neisprăvirii». Înseamnă că mai e ceva de spus, că literatura încă are ceva să ne spună.”

Cosmin Ciotloș

Ceva de spus pe marginea acestui roman a avut și Cosmin Ciotloș, pe care parcă nu l-am văzut niciodată atât de emoționat la o lansare. „Este, într-adevăr, un sentiment foarte revigorant în această carte a lui T.O. Bobe. Este o carte de o uriașă originalitate și mă bucur că sunt printre cei dintâi care au citit-o de la un capăt la altul.

Mă bucur fiindcă oricâte lecții de modestie ne-ar afecta nouă T.O. Bobe în interviuri și în cărțile lui, trebuie să-i dau vestea, poate proastă, poate nu foarte proastă, că există oameni – și mă număr printre ei – care au crescut cu mitul T.O. Bobe.

Autorul, domnul Teo, care n-are operă suficient de mare pentru a intra în canon și care nu va putea lua Nobelul, ei bine, acest domn Teo este cel care, la finele anilor ’90, începutul anilor 2000, debuta cu volumul «Bucla», pe care eu și câțiva colegi de-ai mei, împătimiți de poezia tânără pe vremea aia, l-am fișat de la un capăt la altul și l-am plimbat între noi cu abnegație și cu plăcerea memorării chiar.

Pentru mine este pur și simplu onorant ca douăzeci de ani mai târziu să mă întâlnesc cu unul dintre oamenii care mi-au mediat bine, fericit și, slavă Domnului, cu mult umor, întâlnirea cu literatura. Poate că lucrurile ar fi arătat altfel, în cazul cititorului care am devenit, dacă nu pricepeam la timp această lecție fundamentală că lucrurile grave se spun inclusiv cu zâmbetul pe buze.

T.O. Bobe este un foarte bun artificier al tehnicilor literare, asta e cert. Aproape nu există paragraf în cartea aceasta a lui care să nu deturneze, la un moment dat, în deriziune, pentru a se ridica apoi în spațiul nou al unui discurs redevenit serios, redevenit intelectual, redevenit teoretic.

Onoarea de a vorbi despre unul dintre autorii foarte dragi mie în adolescență capătă acum un revers al medaliei, și anume bucuria de a vorbi despre una dintre cele mai frumoase cărți care întâmplător aparțin autorului cu care m-am întâlnit acum douăzeci de ani prin lectură.”

Horia Ghibuțiu

Horia Ghibuțiu a întărit, la începutul discursului său, ideea exprimată anterior de Cosmin Ciotloș: „Și eu sunt privilegiat fiindcă sunt unul dintre primii cititori ai acestei cărți minunate, pe care o consider evenimentul literar al verii. Această carte, care mustește de noua literatură și care este o perspectivă nespus de ironică, este cu adevărat încântătoare.

T.O. Bobe stăpânește foarte bine fraza, așa cum se vede și în acest roman, care este, din perspectiva mea, un foarte frumos roman de dragoste. În egală măsură, probabil în subsidiar, este un roman de dragoste de sine. Această dragoste de sine a lui Teo este neîmplinirea, așa cum știm din toate cărțile mari și frumoase.”

Așa cum este protocolul unei lansări, protagonistul a vorbit ultimul și, firește, a cules toți laurii și a confiscat toate aplauzele.

T.O. Bobe

T.O. Bobe

„N-am fost foarte atent la ce s-a spus până acum, fiindcă am fost preocupat să-mi sug burta văzând că se fac poze.

Mă bucură toate lucrurile frumoase care s-au spus despre mine, mă bucură faptul că trec drept un om atât de citit și atât de inteligent și vreau să vă spun că acesta este marele avantaj de a scăpa aluzii culturale în text. Lumea începe să-ți atribuie pe urmă și lucruri la care nu te-ai gândit, lecturi pe care nu le ai, și treci drept și mai deștept.

În timpul sesiunii de autografe

Cartea asta e scrisă la adânci maturități, când habar n-aveam ce să scriu. E scrisă din plictiseală oarecum, dintr-un sentiment de datorie și poate tocmai pentru că mă plictiseam atât de mult și, mă rog, cum mă plictisesc de obicei, am început să scriu. Constat, spre surprinderea mea, că lucrurile s-au legat mult mai mult decât îmi imaginam.

Nu știam cum o s-o termin, nu știam cum o s-o continui, am lăsat lucrurile să se deznoade. Am lăsat lucrurile să se disipeze, să văd dacă într-adevăr ele se leagă de la sine. S-au legat, adică a fost exact ca în prima proză, care din punctul ăsta de vedere a devenit, fără să-și propună de la început, să fie o punere în abis a cărții de tot deznodatul acela. Am avut pe urmă surpriza să aflu că o altă bucată din carte poate fi citită tot așa, ca o punere în abis.”

În încheiere, T.O. Bobe a citit un scurt fragment din roman și, firește, a acordat după aceea autografe, inclusiv reporterului care a scris aceste rânduri și care și-a așteptat, cuminte, rândul la coadă.

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment