La Editura Humanias Fiction se află în pregătire romanul „Cazul doctorului Kukoțki”, de Ludmila Ulițkaia, și va apărea în curând în colecția „Raftul Denisei”, care este coordonată de scriitoarea Denisa Comănescu. Traducere și note de Gabriela Russo. Volumul poate fi deja precomandat, livrarea gratuită urmând a se face începând cu data de 16 noiembrie. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa.

Tânărul chirurg și obstetrician Pavel Alekseevici Kukoțki, descendent dintr-o familie cu mulți medici vestiți, are un dar pe care nici o știință nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relații sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlnește pe Elena Gheorghievna, care, după ce reușește să o smulgă din ghearele morții, îi devine soție. Anii trec, istoria năvălește peste noua familie, și o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mișcare o spirală tragică, cu accente de realism magic.

Cazul doctorului Kukoțki este saga unei generații și o explorare îndrăzneață a memoriei, medicinei, eticii, misticismului și iubirii.“ — Foreword Reviews

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi.

Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi.

De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2008, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania–Rusia, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică romanul  Cortul verde, tradus în română cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), primit elogios de presa internațională, iar în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), care a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor.

Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste două milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.  

Cartea are 440 de pagini, costă 47 de lei și poate fi precomandată (cu livrare gratuită din 16 noiembrie) de aici: https://bit.ly/38secgb

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.