Prins cu tot felul de treburi „tradiționale” – curățenie, cumpărături, pregătirea mesei de Crăciun, petrecerea, debarasarea după destrăbălarea culinară & bahică – am crezut că o să pierd complet legătura cu cărțile pe acest final de an tumultuos și dătător de mahmureli soft. Printre pahare de vin, sarmale, cozonaci și salate boeuf s-au strecurat însă și câteva volume pe care n-am vrut să le ratez în 2018.

Capul de afiș al acestui meniu prozastic este, firește, cartea lui Dan C. Mihăilescu, „Plăceri vinovate și datorii împlinite”, apărută la Humanitas și lansată la Gaudeamus 2018. Dan C. este același pe care-l știm și chiar ceva mai mult. Sunt și eu, ca și domnia sa, un „aspirator” de jurnale & memorii, un degustător insațiabil de confesiuni și de mărturisiri paseiste. De aceea cred că cele 12 confesiuni din acest volum mi-au picat cum nu se poate mai bine în preajma acestui Crăciun, îndestulându-mi cu supra pe măsură partea spiritualicească a ființei – cealaltă parte, fizică, fiind deja îndestulată, așa cum spuneam, cu fripturi, cărnățăraie și sarmale.

Vremelnic locuitor în proximitatea mahalalei Giurgiului și a cimitirului Bellu, m-am bucurat să găsesc în mărturisirile lui Dan C. numele străzii Cornetului, pe care cu onor am adăugat-o în indexul adreselor bucureștene prin care m-am preumblat în cei 56 de ani de viață. M-am bucurat, de asemenea, când am regăsit, chiar la începutul volumului, numele lui Ciprian Măceșaru, cel despre care Dan C. spune că datorită  și la îndemnurile lui a avut „impulsul inițial” de a se „încumeta spre tipar”.

Bucuria a fost dublată de faptul că, în zilele puține care au rămas până la Revelion, mi-am propus să trec și prin dialogul epistolar dintre cei doi, „Despre nerăbdarea de a fi răbdător”, volum apărut tot la Humanitas și care, prin forța ciudată și de nedezlegat a împrejurărilor, mi-a scăpat până acum la lectură.

Între cele două cărți-festin am strecurat o a treia, tot cu Dan C. Mihăilescu în meniu, „Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș”, de la a cărei apariție au trecut deja șase ani. Fiindcă nu o pot face direct, închei prin a-i ura aici lui Dan C. însănătoșire grabnică și un an nou cu mai multe bucurii decât precedentul, nu înainte de a-i mulțumi că mi-a scos în cale acel verdict al lui Aristotel, cum că „fericirea nu constă în prezența plăcerii, ci în absența suferinței”, care și pentru mine are înțelesurile lui tainice.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/