Există multe variabile în organizarea cu succes a unui eveniment cum este lansarea unei cărți. Trebuie să ai un spațiu primitor și bine amplasat în geografia orașului, invitați cu notorietate, o bună promovare a evenimentului, vreme bună și așa mai departe. Dacă astrele sunt aliniate și ai norocul unei sincronii perfecte, atunci lansarea o să iasă pe măsură.

Singurul element care putea să-i strice acest aranjament lui Ciprian Măceșaru a fost vremea. O ploaie torențială s-a abătut asupra Bucureștiului chiar cu aproximativ o jumătate de oră înainte de începerea lansării volumului „Infrapaginal. Jurnal 2000 – 2018”, recent apărut la Editura Cartex. S-ar fi putut presupune, în atari condiții, că Librăria Humanitas de la Cișmigiu va fi doar un refugiu pentru trecătorii prinși fără umbrelă în timpul plimbării pe bulevardul Elisabeta.

Că nu a fost așa, stau mărturie imaginile rămase de la eveniment. Or mai fi fost și câțiva speriați de ploaie, însă 99% dintre cei prezenți în Libăria Humanitas de la Cișmigiu au venit pentru Ciprian și pentru lansarea noii sale cărți. Și cum să fi fost altfel, de vreme ce, alături de editorul Lucian Pricop, au luat loc în fața auditoriului Dan C. Mihăilescu și Cosmin Ciotloș?

I-am recunoscut în public, printre alții, pe Florin Hălălău, T.O. Bobe, Gabriel Enache, Romina Hamzeu, Tania Radu, Silvia Colfescu, Mirela Nagâț și, firește, Crista Măceșaru & Cătălina Roșu.

Editorul Lucian Pricop și-a asumat rolul de moderator și i-a dat cuvântul „omului care aduce cartea”, Dan C. Mihăilescu, critic literar, publicist și scriitor pe care îl leagă de autorul „Infrapaginalului”, Ciprian Măceșaru, o lungă prietenie.

Dan C. Mihăilescu

Dan C. Mihăilescu

„Eu sunt aici în calitate de «bobârnac». Sunt cel care a dat un bobârnac la originea acestei cărți, pentru că l-am întâlnit pe Ciprian prima dată prin 1992, la Humanitas. Ne-am împrietenit rapid și evident că m-am regăsit pe mine cel de la 18-20 de ani. Apropo de 2000-2018, cred că acum autorul este la al doilea său majorat.

Nu că s-ar fi născut în 2000, dar sunt 18 ani în care s-a rotisat la focul scriitoricesc și a învățat cât am învățat noi, cei de 60 de ani, despre nerecunoștința scriitorilor, egoismul lor, megalomania lor, agresivitatea, ranchiuna, spiritul resentimentar, urâciunea, lipsa de prietenie, lipsa de solidaritate.

Apropo de jurnal, trebuie să vă spun că atunci când am văzut «Focul din tâmplă» am avut acea satisfacție vanitoasă pe care cred că a încercat-o Constantin Noica atunci când descoperea un tânăr care, cum spunea el, este ca un armăsar care mănâncă jăratic.

Trebuie să vă spun că nu am fost de acord cu Ciprian atunci când s-a autodepreciat și s-a calificat drept autodidact. Trebuie să ne dăm seama că toți marii autori din literatura noastră au fost într-un fel autodidacți. Prea puțini dintre noi au avut șansa unor facultăți din Germania, Franța, Italia, Anglia, așa cum au avut cei din generația de la 1848, junimiștii și apoi cei din generația 1927. Puțini dintre scriitorii noștri au fost boieri precum Brătienii, Marghilomanii, Cantacuzinii și ceilalți, ca să fie trimiși la studii afară.

Ciprian mi-a făcut de la început impresia că sunt eu la 18 ani, care devoram efectiv cărți la metru. N-am întâlnit în viața mea un astfel de aspirator de cărți, un astfel de bulimic referențial cum era el atunci și cum este acum. Un om care la 40 de ani bate anticariatele și librăriile în fiecare zi, un om care se construiește exact cum își construiește perechea de rândunele cuibul.”

Cosmin Ciotloș

Cosmin Ciotloș

„În optica mea internă, jurnalele nu sunt, în fond, altceva decât tot niște produse de ficțiune. Mi se pare că «Infrapaginal» e în mai mare măsură decât alte jurnale publicate în anii recenți sau în anii de mai demult, un produs aproape romanesc.

Avem aici nu doar notele de lectură ale unui cititor și devorator cultural, ci decupajul unui tip de personalitate cu totul specială. Ciprian Măceșaru contruiește un personaj care întâmplător îi poartă numele și care iarăși întâmplător e foarte omogen legat de felul în care pare să fie Ciprian Măceșaru însuși. Asta nu face mai puțin din numele de pe copertă numele unui personaj de cea mai bună calitate.

Rareori poți întâlni în lumea oamenilor, în lumea celor îmbrăcați în «ștofă», cum zicea Nichita Stănescu, inși, ipochimeni care să fie în asemenea măsură capabili de a dărui empatie. Omul care vorbește din paginile acestui jurnal este probabil cel mai empatic personaj din lumea literară românească și unul dintre cele mai empatice din lumea de hârtie a personajelor din literatura română.

De obicei, jurnalele dotate cu indexuri atât de consistente ne oferă o faună literară încântătoare. Noi de acolo ne extragem anecdotele picante, de acolo știm cât de antipatic era de fapt Camil Petrescu, pe care noi, din romanele lui, îl considerăm un tip doar briliant. Ei bine, din paginile acestui jurnal al lui Ciprian Măceșaru nu răsar portrete nocive.

Ciprian e un om pe care interior îl caracterizează modestia, echilibrul, uneori autoflagelant, e drept. Se plasează pe sine într-o poziție secundară pentru a se uita cinstit și cu bună credință la ceilalți. Exterior este caracterizat de bună cuviință. Ciprian Măceșaru știe să fie și înțepător, atunci când este cazul, și briliant atunci când e cazul, și doar sugestiv atunci când nu vrea să spună mai mult de atât.

Fie că-l veți citi ca pe un jurnal doar, fie că veți vedea în el produsul coerent și bine articulat de tip romanesc, vă garantez că apariția aceasta e una care vă va schimba, într-un fel sau altul, nu viața, ci etica zilnică. În momentul în care dimineața ne bem cu toții cafeaua și ne uităm pe geam într-o atitudine prostratică, ne vine să ne întrebăm dacă ne-ar vedea Ciprian Măceșaru, cel care de dimineața și până seara nu face decât să foarfece cărți, ce-ar spune despre noi? Și atunci ne cuprinde o mare jenă și ne îndreptăm direct către biblioteci.”

Ciprian Măceșaru

La finalul evenimentului, emoționat, a spus câteva cuvinte și Ciprian Măceșaru:

„Sunt uluit de câtă lume este aici. De asta e bine să ai vorbitori valoroși alături de tine. M-a bucurat din tot ce au spus antevorbitorii mei că jurnalul te duce cu gândul la roman. Prima idee a fost de a scrie un roman. Am încercat, am scos tot felul de note din jurnalul meu și mă duceam undeva într-o zonă extrem de periculoasă, care m-ar fi strivit.

Îmi place foarte mult un autor, Sebald, apărut la Editura Art, și mi-am dat seama că, pe de o parte, n-aș fi avut talentul și forța pe care Sebald le are. Apoi, aș fi semănat mult prea tare cu ce face el în cărțile respective.

Există tentația de a construi cartea jonglând cu fragmentele în așa fel încât să-ți iasă  contrucția mai arătoasă sau să ai niște linii de forță mai coerente. A fost o revelație și pentru mine că, adunând laolaltă toate aceste însemnări – spun asta fiindcă eu scriu și pe computer, și de mână – la un moment dat m-am trezit în fața unui material amplu, cu care a trebuit să lucrez. La final am descoperit lucruri despre mine.

E o foarte bună oglindă un jurnal. Când te uiți, te uiți doar într-o zi anume și surprinzi niște firimituri, nu poți să ai o privire foarte clară asupra ta. Dar în momentul în care faci o astfel de carte înțelegi multe lucruri și despre tine.”

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment