O carte fotografiată pe plajă, în tren, pe o bancă în parc sau oriunde: zeci, sute de aprecieri. O carte despre care se spune: „vaaaai, ce mult mi-a plăcut!”, „n-am putut s-o las din mână”, „o lectură răvășitoare”, „n-am terminat-o încă, dar pot să vă spun de pe acum că e ceva ce n-am mai citit!”, „m-a terminat efectiv, e cea mai bună carte citită în ultima vreme” etc. (aș putea continua pe toată pagina) – zeci, sute de aprecieri. Și, ca în exemplul precedent, aș putea să turui până la plictiseală despre situații de acest fel.
Scrii o cronichetă la un volum recent apărut: 5 aprecieri. Scrii o recenzie, așa cum te pricepi, că nu ai pretenții de critic avizat: 7 aprecieri. Dai un semnal editorial: 6 aprecieri. În momentul ăsta ceva se revoltă instinctiv în mine. Nu înțeleg, pur și simplu, cum funcționează algoritmul uman. Dacă X, care e creditat cu probitate profesională (și e foarte bine că e așa) și care deține o vizibilitate mult sporită în comparație cu a celorlalți, recomandă o carte, obține sute de aprecieri. Dacă o recomanzi tu, poți primi, e drept, în cazul cel mai rău, o acuzație de malpraxis.
Ce ciudată e lumea asta. Lăsând la o parte faptul că politicul a infestat distopic tot ce ne înconjoară, mă gândesc că totuși există și alte preocupări în viețile noastre care ar trebui să fie, dacă nu esențiale, măcar de prim ordin. Și ajung astfel la concluzia că până și în bula mea ceva nu funcționează după principiile cu care am fost crescut, educat, format. Ceva e distorsionat, atipic, maculat de preocupări minore sau de prognosticuri rezervate cu privire la viitor. Îmi amintesc că la începutul anilor `90, când a început războiul din Golf, eram la serviciu și, la auzul știrii că trupele americane au invadat Irakul, câteva femei au început să țipe, iar câțiva colegi mi-au zis, cu o figură sumbră, că sigur începe al treilea război mondial. Slavă Domnului că n-a fost așa.
Cărți despre care s-a vorbit și scris torențial abia dacă mai sunt pomenite astăzi. Cărți despre care s-a spus că vor deveni bestselleruri internaționale au azi vizibilitate zero. Cărți despre care s-a spus că vor schimba destine nu mai există decât în statistici. Pe de altă parte, cărți care au fost total ignorate când au apărut și-au demonstrat valoarea în timp. Cei care nu s-au dus după fenta sclipiciului au minima satisfacție că au făcut o previziune corectă.
Îmi place să cred că destinul unei cărți nu depinde doar de numărul aprecierilor. Sigur, cum se tot spune, e o loterie, deoarece cărți foarte bune se pot pierde cu ușurință în tot tumultul ăsta editorial. Supraviețuirea unei cărți bune e și o chestiune de noroc? Se prea poate. Eu însă nu prea cred. Poți avea noroc la zaruri sau la cărți, poți fi norocos în dragoste sau în afaceri, însă când vine vorba despre literatură lucrurile stau un pic diferit.
Am scris ieri despre o carte pe care eu o consider foarte bună: forma tăcerii, de Cristian Fulaș (editura Litera, 2025). Judecățile mele critice pot fi greșite, desigur. Mă pot înșela, așa cum au făcut-o nu scriitori anonimi ca mine, ci mari scriitori care au aplaudat cărți mediocre. Totuși, nu mă pot abține să mă întreb: judecata mea e desăvârșit proastă? sunt atât de prost critic încât am lăudat și eu un roman fără viitor?
Mă îndoiesc. Și nu pentru că sunt sigur că romanul lui Fulaș va sparge gura târgului, așa cum a făcut-o Ioșca, bunăoară. Poate să nu fie așa, dar vorbim un pic mai încolo. E posibil însă ca forma tăcerii să explodeze la un moment dat și previziunea mea să se împlinească. Nu asta e, totuși, discuția de față, ci aceea legată de aprecieri. Până acum cronicheta mea are vreo 5. Și nu pot, iarăși, să nu mă întreb: dacă nu vă place de mine, ce aveți cu cartea? sau dacă nu vă place autorul, pentru că e o posibilitate, ce aveți totuși cu acest roman?
Dar n-are rost să mă frământ atâta. O să fac o plimbare până la gară, o să-mi iau un bilet până la Eforie Nord și o să fac o poză cărții la nisip (era să zic cărții de nisip). Sunt sigur că numărul aprecierilor, în cel mai bun caz, se va dubla. Vor fi 10 în total, adică nota pe care mă încăpățânez să o dau acestui roman tulburător.
