Să mai spargem regulile încă o dată, what the hell, și să vedem ce mai duduie prin e-mailul de serviciu (omiedesemne@gmail.com, unde poți trimite și tu poeme, iar dacă sunt bune le vei vedea publicate aici) și ce perle mai găsim pe fundul mării la care nu se știe dacă ajung anul ăsta (mai degrabă nu, fiindcă părăletul, vorba lui Dumitru Crudu, e subțire).

Am primit un fel de „doi într-unul” și mi-am spus: păi îi știu pe tipii ăștia! Și vine și explicația, de parcă, încă liceeni cum sunt, se agitau prin fundul clasei, cu mâinile pe sus, cum fac elevii silitori, încercând să se facă auziți în vacarmul liric autohton: și noi am citit la Institutul Blecher! și noi am citit la Nepotu’ lui Thoreau!

 Pe urmă am stat un pic și m-am gândit: Dumnezeule, au 18 și 19 ani, cum e posibil să scrie așa? Bine, nu degeaba i-a invitat Claudiu Komartin la Blecher, dar totuși! Și uite cum mă duc cu gândul și mai departe: dar eu cum scriam la 18 și 19 ani? Credeți-mă, nu vreți să știți!

Bun! Acestea fiind spuse și terminând cu autoflagelarea, autoironiile & introurile plictisitoare, să trecem la lucrurile adevărate.

Luca Ștefan Ouatu (n. 9 februarie 2000) este un tânăr vărsător care tocmai se află în plină pregătire pentru examenul de bacalaureat. A citit la Nepotu’ lui Thoreau și la Institutul Blecher (ce vă spuneam?).

Este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași. A luat câteva premii la concursuri pentru tineri poeți, debutând publicistic anul trecut în „Steaua”. (preluată chiar din prezentarea făcută înainte de Institutul Blecher din 3 februarie 2019, de la care am absentat motivat)

Alte lucruri nu se mai știu despre Luca, așa că să dăm drumul la poezie. Priviți:

aceeași chestie

la revelionul din 2009 lumea se îmbăta
pe acasă în familie în plină criză
economică aruncam petarde pe geam
cu toți colegii mei din salonul de pediatrie
și zâmbeam resemnați
cuprinși de acceptare colectivă
și tristețe
ne strângeam în brațe cu grijă
să nu atingem branule perfuzii număram
gândacii de pe geam le spuneam
la mulți ani și număram iar în gând
zilele rămase

de mic am fugit de obligații
preocupat să strâng bețe
mai mult decât să bag la cap
pasionat de twisturi și săbii laser
ca o molie abia născută
pierdută în lumina lor
eram și luke și darth vader
și toată forța în mine s-a strâns
ca un ghem de ață
făcut haine prietenilor

mă pișam grăbit după blocuri în vice city
gata să pierd realitatea cu totul
și nevoia
acută de cadre cu tripul meu
polaroid
camera de 3 pixeli cu
șarmul meu de băiat în floarea vârstei pozam
fete mai mari întinse pe geam
visându-se timid vedete în filme

sunt tot puștanul care așteaptă
disperat
la 7 pietre să-și audă numele
pierdut între
prostie și certitudine sunt
tot băiatul care așteaptă
să fie alegerea cuiva
cu capul așezat ușor pe coapse
prins între palme mici și
călduroase
râsete

namek

am visat timid planetă nouă cu
oameni luminați ca son goku
din căldura lor atent împărțind
trecătorilor scânteie
cu muzică repetitivă și trupuri
mișcându-se în voia sorții și
nu mi-am dorit niciodată atât de mult
să fiu corp cu
riduri ca săgeți pe frunte
respirând cu frică aerul
bătând în ochii mei
ca viziuni din templul roma

aș putea să gândesc
aș putea să îmbrățișez
tandru extazul în schimb
aleg să invoc senzația
ca pe o grădină cu pomi de metal
cuibărit cuminte în
golul dintre memorie și serotonină
dansez și simt
cum dispar toate când expir

am visat timid planetă nouă cu
4 elemente în mii de forme
cristale opace cascade din
pietre și vegetație curgând
din mâinile prietenilor ca
iubire și extaz în mijlocul îmbrățișării

iar aici suntem toți
cu sufletele în mână ca
niște mingi de foc
aruncând buimaci
unii spre alții așteptând
prima zăpadă

Foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1979993402041039&set=picfp.100000911956812&type=3&theater

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment