EDWARD HIRSCH s-a născut pe 20 ianuarie 1950 în Chicago, Statele Unite ale Americii. A studiat la Grinnell College și la Universitatea din Pennsylvania, unde a obținut un doctorat în folclor. A fost profesor de engleză la Wayne State University, iar din 1985 s-a alăturat Universității din Houston, unde a petrecut 17 ani ca profesor de creative writing la Departamentul de Engleză.

A debutat editorial în 1981 cu volumul de versuri For the Sleepwalkers (Pentru somnambuli), fiind recompensat cu Premiul Lavan Younger Poets din partea Academy of American Poets și cu Premiul Delmore Schwartz Memorial din partea New York University. Cel de-al doilea său volum, Wild Gratitude (1986) i-a adus prestigiosul National Book Critics Circle Award.

A mai publicat volumele de poezie The Night Parade (1989), Earthly Measures (1994), On Love (1998), Lay Back the Darkness (2003), Special Orders (2008), The Living Fire: New And Selected Poems (2010) și Gabriel A Poem (2014). Este președintele John Simon Guggenheim Foundation.

elefant.ro
[image_with_animation image_url=”2102″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6284″]

Poemul de mai jos este extras din antologia Edward Hirsch, Focul viu, Poeme vechi și noi 1975 – 2010, (Editura Polirom, 2017, traducere din limba engleză de Bogdan-Alexandru Stănescu).

Vară americană

Fiecare zi era un ceasornic ce-abia se mișca,
un pumn care ne lovea lent înainte și-napoi,
căldura electrică mocnea în aerul purpuriu,

însă fiecare noapte era o falnică minge albă
zburând la mijlocul terenului – „conservă de porumb” – și coborând
printre stelele ce străluceau deasupra diamantului.

Fiecare zi era pereche grea de mănuși din pânză
împingând tomberoane de gunoi într-o gură omnivoră
ce se strecura printre magistrale și alei,

dar fiecare noapte era ca o bâtă
ce prindea viață în mâinile tale, era
prima aruncare bună de un punct.

În acea vară am învățat să trișez la baza a doua
sărind pe rândul aruncătorilor dreptaci
și apoi țâșnind cu capul înainte spre sacul cu nisip.

Am învățat să folosesc schimbătorul de viteze al mașinii tatălui meu
și să parchez cu prietena mea pe plajă,
cu farurile aruncând lumină, apoi stingându-se încet.

Eram un puști de șaisprezece ani din suburbii,
iar fiecare zi era încă o lecție de muncă,
un curs despre cum să devin invizibil pentru ceilalți,

însă fiecare noapte era un Walt Whitman al vacanțelor,
sunetul limpede al unui fluier la ora 5 după-amiaza,
libertatea de a păși afară, în aer liber.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.