Am fost aseară la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la evenimentul în cursul căruia a fost lansat volumul lui Ioan Mihai Cochinescu, „Vulpea lui Akira”, apărut recent la Editura Trei în colecția Autori Români. Amfitrion a fost Bogdan-Alexandru Stănescu, iar invitați Ioana Pârvulescu și Mircea Cărtărescu.

Am mai scris acum vreo două zile despre bucuria de a vedea din nou, după atâta amar de vreme, Librăria Humanitas de la Cișmigiu plină de oameni care se bucură la rândul lor de cărți, de prezența unor autori carismatici, de discursurile atașante, de atmosfera prietenoasă. Dacă ești iubitor de literatură, de cărți, de lectură, este exact locul unde îți dorești să te afli.

Recunosc că, spre rușinea mea, nu am citit până acum nimic scris de Ioan Mihai Cochinescu, însă promit că o voi face. Nu aș avea cum să procedez altfel după ce i-am ascultat pe Ioana Pârvulescu, Bogdan-Alexandru Stănescu și Mircea Cărtăreascu vorbind atât de plăcut laudativ la adresa autorului. E mai mult decât o recomandare, e un fel de a spune că aș avea ce să regret dacă nu aș citi măcar „Vulpea lui Akira”. O voi face negreșit.

Înainte de toate însă, așa cum v-am obișnuit, aș vrea să spun câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat în culisele evenimentului. L-am reîntâlnit pe Cezar Amariei, care mi-a dat niște binevenite sfaturi prietenești cu privire la podcastul Biblioteca lui Gelu și cu care am mai schimbat câtva vorbe amicale. Înainte de începerea evenimentului am schimbat câteva cuvinte și cu Bogdan-Alexandru Stănescu, îndosebi despre „Adorabilii etrusci” și despre „Abraxas”, două cărți-etalon ale acestei perioade literare.

I-am revăzut pe Gabriel Enache, precum și pe Florin Hălălău & Diana Iepure, cu care am discutat cât se poate de în șoaptă în timp ce în față vorbeau Ioan Mihai Cochinescu și Ioana Pârvulescu, l-am salutat cu plăcere pe Radu Paraschivescu, a cărui prezență a fost remarcată chiar de autorul volumului „Vulpea lui Akira”, i-am spus „Bună seara, Mircea”, stângaci și școlăresc, lui Mircea Cărtărescu.

Mă gândeam că, alături de atâția oameni buni, talentați, prietenoși, nu-mi pot dori mai mult. Spre final, în timp ce Sidonia Călin făcea neobosită fotografii, Ioana Nicolaie mi-a arătat „Vulpea lui Akira” de pe eșarfa Ioanei Pârvulescu. Am fost acolo, am interacționat cu acești oameni buni, m-am simțit bine la rândul meu și mi-am spus că nu e utopic gândul că răul ar putea fi învins în felul acesta, înfruntându-l cu bunătate și frumusețe. Poate că sună un pic siropos, dar dați-mi voie să am și eu momentele mele de slăbiciune.

În fine, am remarcat tăcerea din timpul discursului lui Mircea Cărtărescu (în afară, firește, de momentele când sala a izbucnit în râs la glumele lui Mircea). Nu o dată l-am auzit pronunțând sintagma „realism magic” cu referire la proza lui Ioan Mihai Cochinescu. Cred că aseară Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost plină de „aer cu diamante” și de „realism magic”, mai ales în timp ce Mircea a vorbit despre Ioan Mihai Cochinescu. A fost o dovadă de prietenie cum rar vedem în lumea literară.

„Un om-orchestră, un factotum, un om talentat în tot ceea ce face. The last, but not the least între calitățile lui fără îndoială mi-a fost cea revelată de curând, când am devenit vecini, de câțiva ani încoace, și fiind vecini am strâns foarte tare prietenia noastră. Și atunci ne-am văzut de foarte multe ori la restaurantul cartierului unde noi locuiam – unde am locuit și eu până de curând, el încă locuiește acolo – și stând la o bere, în seri dintr-acestea minunate, magice, de vară sau de toamnă târzie, sau chiar și de iarnă, în interior, nu mai aveam loc să strecor o vorbă de poveștile lui Mihai. Mihai vorbea la nesfârșit. Vorbea terorist, ca să zic așa. Nu mai lăsa pe nimeni să spună nimic. Trecea dintr-o poveste în alta, străbătea timpuri, epoci, își amintea de fostele lui iubite, de fostele lui soții, nu știu câte or fi fost, un șir legendar, de toate întâmplările pe care el ulterior le-a cuprins aici, în această culegere, fie că e roman-puzzle, fie că sunt memorii, fie că este orice altceva. Și el povestea și povestea și nu se mai oprea și la un moment dat am avut acea dilemă din faimoasa anecdotă cu cel care din cinci în cinci ani se roagă la Dumnezeu să câștige la loterie. Și tot spune la 20 de ani «Doamne, fă să câștig la loterie!», la 25 de ani la fel, la 30, 35, la 40 etc. Și, când este pe patul de moarte, bătrân, iarăși zice: «Doamne, te rog, dacă se poate, măcar în ultima clipă să câștig la loterie!» Deodată se deschide cerul și Dumnezeu foarte supărat îi spune: «Dar joacă odată, omule!» Același lucru era cu Mihai. El povestea și povestea și povestea, dar să pună mâna să scrie nu se apuca. Și atunci i-am spus: «Joacă, Mihai! Literatura este pe pagini, așa cum fotbalul e pe goluri!» Nu poți să stai tot timpul să povestești tuturor, să risipești atâta substanță din tine, fără ca – fiind și fotograf înțelege despre ce e vorba – să o fixezi cu azotat de argint sau cu ce se fixează, că nu mă pricep la povești dintr-astea. I-am spus – și Ioana i-a spus – fă niște «fotografii», fă un «film» din tot ceea ce ne povestești, pentru că ceea ce povestești este magic, este realism magic.”

Asta a spus Mircea Cărtărescu, printre multe altele, despre prietenul său, Ioan Mihai Cochinescu. Nu cred că mai e cazul să mai adaug ceva, fiindcă tot ce trebuie înțeles se află în cuvintele lui Mircea. Totuși, dacă doriți să vedeți cum s-a desfășurat evenimentul, o puteți face aici:

https://www.facebook.com/edituratrei.ro/videos/313801334197944

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

2 Comments

  1. Ioan Mihai Cochinescu Reply

    @Gelu Diaconu: Îmi pare tare rău că n-am apucat să stăm de vorbă după lansare, dar nu-i timpul pierdut. Sper să vină și alte ocazii, la fel de emoționante ca seara magică de ieri și să stăm de povești pe îndelete. Mulțumesc frumos pentru toate cuvintele frumoase, pentru fotografii și pentru postare, pe care o voi distribui, la rândul meu, cu drag. 🙂

    • Și eu sper același lucru. Sunt convins că vor mai fi și alte ocazii. Mulțumesc mult pentru o seară foarte plăcută, toate cele bune!

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.