LAURA CĂTĂLINA DRAGOMIR s-a născut pe data de 8 iulie 1976 în Buzău. A publicat volumele: „Una şi aceeaşi faţă a diferitului”, Editura Bookmasters, Bucureşti, 2015, poezie; „Nunanit”, Editura Punctul pe Azi, Deva, 2016, poezie pentru copii în colaborare cu cunoscuta artista plastică din Braşov, Iulia Şchiopu; „Caracterul triumfal al înmormântărilor cântate”, Editura Eurostampa, Dudeştii Noi, jud. Timiş, 2016, poezie, volum bilingv român-spaniol.
A publicat în antologiile: CarteDiem, Editura Vocativ, Bucureşti, 2015; Singur – 2015; ASPRA – 2015; Damele poeziei.
A publicat în revistele: Sintagme literare; 13 plus; Axis Mundi; Itaca; Antares (revistă USR); dublă apariţie în New York Magazin; Almanahul literar Sintagme literare 2015, 2016; Argeş; Mozaic; Feed-back; Boema (dublu număr); Cenaclul de la Păltiniş.
Premii şi distincţii: Premiul pentru poezie al Editurii Minela; Meritorie clasificare în cadrul Concursului Traian T. Coşovei; Participare la concursul „Distincţiile Revistei Itaca – poezie”, Dublin, 2015, cu volumul „Una şi aceeaşi faţă a diferitului”, Editura Bookmasters, Bucureşti, 2015; Premiul Concursului Naţional pentru cel mai bun volum de debut în poezie, intitulat „Poezia – oglindă a sufletului”, Dudeştii Noi, jud Timiş, iunie 2016, cu publicare de volum; Finalistă la Premiile Naţionale „Mircea Ivănescu”, Sibiu, august 2016.
Membră a ASOCIACIÓN DE ESCRITORES Y ARTISTAS RUMANOS de Espana.
Băiatul Mariei se numea Maria
Se temea câte puţin frica lui nu făcea nimic celorlalţi era netedă fără discipoli n-o îngreuna ca pe alte griji dorinţa de a lucra de a striga răului cu tensiunea cui trăiește cu bunătate că duce la rău obiceiul ăla de a ne face griji dacă Dumnezeu mai poate dacă copiii mici mai pot ca singur născut trebuia să moară în memoria tuturor celor din casă și asta îl limita fizic și atunci începea să respire din păcate pe gură și asta îl limita moral pentru că liber fiind unul după altul nodurile îl împingeau să moară.
Decizia lui era să urască fusese prima garanţie lemnul care îl lega de structura universului faţă de care niciodată nu știuse cum să se comporte și mereu dădea importanţă abandonului sau faptului că două persoane se iubesc când de fapt trebuie să nu rămâi cu tine dacă știi că nu te poţi ierta să subziști infractor până când îţi vine iar cheful să-ţi satisfaci dorinţele.
Cu ce știa despre moarte și cu ce îi mai spusese și maică-sa împlinise 18 ani.
Motivul pentru care se ridica drept era pentru că așa se moare adevărul e că ceea ce ni s-a întâmplat deja e temerar cum spui îmbrăţișări și te bărbierești nu-mi imaginez un lucru mai curajos decât să-ţi întorci ceasul și ceilalţi cu care te bărbiereai în fiecare zi și știai cine sunt să stea îmbrăcaţi și după un timp să înceapă să-ţi scrie sau să-ţi frecventeze casa așa cum alţii trec prin sate și ascut cuţite sau repară mașini de cusut lucruri pe care le fac femeile și bărbaţii femei care râd și femei care nu mai râd.
Băiatul Mariei se numea Maria ca și maică-sa și dacă nu-și schimbase numele fusese pentru că nu voise era iubitul tuturor nu o curvă precaritatea sexului o ajutase pe Maria cealaltă să fie mamă ar fi putut s-o omoare sau mai rău să nu se mai întoarcă niciodată la ea sexul e mai avantajos decât încrederea nu se permite responsabilitatea bărbaţii nu primesc de pomană copiii nu sunt o boală nu trebuie să le vorbești încet ea rămânea însărcinată și părea obișnuită și ei respectau asta.
Frumuseţea Mariei Fiul nu era adversara nimănui participaseră toţi și abundenţa cu care o făcuseră nu permitea dispreţul niciunui bărbat.
Libertatea e frecventă cât timp o cerem doar pentru noi suntem ghiftuiţi oasele nu se mai mulţumesc cu puţin și încep să se teamă de păsări și de toţi ceilalţi situaţiile disperate sunt opera umanităţii mulţumirile sunt opera umanităţii puterea de sugestie spune că suntem liberi și vorbesc în numele mai multora doar că știm unde mergem și aici deja trebuie să ne îngrijească cineva.
Siguranţa libertăţii e moartea când aspiri să te sinucizi încep să nu mai capete importanţă grupurile o exaltare solidă numeroasă excesul care se pune de partea ta pretenţia că tot ce termini să nu consume, ci să dea moartea nu se opune de asta o dispreţuim și-o persecutăm.
Bunele intenţii ale lui Dumnezeu sunt nume sfinţi de care te bucuri cum poţi ca-n plăcerea aia imediată a cui vigilează o condamnare care va veni sigur speranţa e o tensiune nervoasă dilatarea unor răspunsuri pe care crezi că le ai „eu îţi zic îmi ești drag tu îmi spui câteodată viaţa” speranţa e delicată strigătul ei strigătul cu ăla se cade.
Când era mic Maria stătea cu Maria toate zilele îi vorbea îi dădea lapte acum pierduse ambele obiceiuri e ce se întâmplă când o mamă știe că te poate lăsa singur de exemplu cineva te întreabă al cui ești și tu spui că ai un penis mare știi că asta o să schimbe totul și e posibil să-l și arăţi faptul că nu-ţi mai place laptele nu-ţi mai dă vise agitate mustrări de conștiinţă poţi în sfârșit să dormi.
În timp ce vorbea luă trei pietre nu trebuie să te rogi semnală ca și cum ar fi pierdut o hartă mă gândeam pentru prima oară că o să mă întorc acasă că în noaptea de dinainte scrisesem o crezusem atunci că moartea o simţi după miros crescusem într-o epocă în care se vorbea mult despre moarte despre importanţă în timp de război a anilor impari mama Mariei se numea Maria ca și fiu-su și dacă nu-și schimbase numele era pentru că nu voise.
Pero un dia se ira ( …) que duerme sin saberlo.
„Numai că într-o zi o să se ducă pentru că doarme fără s-o știe”.
Fiind mort îşi permitea să fie sincer.
Mâna Maicii Domnului nu mai era singură.
Coeficientul ipotetic
… adică: wow, ce sex mișto, ce deștepţi am fost tu și rezistent, bla bla și gata, mai bem ceva, să fi avut și ţigări, hai la somn, mâine va fi atât de diluat totul și-o să cazi iar în lehamitea existenţială proprie, ce bine c-am făcut-o și n-a rămas doar atât, idee.
câte idei n-ai strâns până acum chestii care s-au întâmplat în ciuda ta, doar ca viaţa să-ţi dea peste nas, eu nu râd de toate coincidenţele astea, mă refer c-a fost sex chiar dac-a pornit de la o carte, de multe ori în viaţă ai fost leneș – ce să ne mai ascundem după cuvinte – leneș să duci până la capăt idei, uite că-n seara asta am făcut sex și-am rămas și noi cu ceva.
bine, la nivel raţional îmi dau seama că nah, așa am vrut, că mă cunoșteai și n-am avut chef să-ţi arăt minunăţiile de la piept în jos, tu ești gen: wtf? care-i rostul tricoului în scena asta? adică dormi la bustul gol – ai un tatuaj acolo unde eu am ţâţa dreaptă – pijamalele sunt făcute ca să le dai cadou am primit odată una mi-era mică am ţinut-o în dulap o vreme, apoi am aruncat-o și da, mi s-a întâmplat de multe ori să plec dimineţile spre casă și urăsc chestia asta.
vezi, te pricepi la râs, la haz, poate lumea ta ar trebuie să fie un alt om, Badboy, zici că e nume de ciocolată adică nu te dai în lături de la a iubi femei măritate și a scrie poezii despre/pentru ele, sâmbătă trecută ascultam o piesă pe FB, dar pe care mi-o recomandase un prieten și când a văzut la un moment dat, se prefăcea că e supărat că nu i-am acordat lui credit, să știe lumea cui dă likeurile cu adevărat. și eu, făcând pe inocentul: dar ce, bă, scriitorii care stau la bodegă și trag cu urechea în jur și scriu după aia chestii își dezvăluie ei sursele? ete că nu.
și în momentul ăla am început să râd crezi că poeziile se scriu așa, din aer?
Îmi place intimitatea când abia te cunoști te face comod, aproape transparent e ca și cum ai fugi c-o haină căreia doar tu i-ai văzut preţul scăzut, ceilalţi au privit-o ca pe un pumn de bomboane sau ca pe o revistă porno, inaccesibile ambele.
Mă bucur că te cunosc în ziua asta de duminică e singura zi când îţi pasă de părinţii lui, de cum se numea locul unde-a lucrat prima dată.
Niciodată lunea nu mai poţi avea același interes.
M-ai întrebat dacă te iubesc, nu o zic de laudă oricum o tăiasem la culcare deși nu era mare lucru unul dintre noi avea treabă a doua zi, mi-a plăcut mult făcusem dragoste tocmai făcusem dragoste deci vezi cum e să-ţi aduci aminte luat pe neașteptate am zis da
dar după aia mi-am dat seama că nu simt chestia asta, că de fapt nu îmi doresc asta
voiam doar să o pun pe net moka știam eu așa, în mintea mea, că aș fi fost prima care-o face și evident, n-am făcut-o. după 2 săptămâni eram în bucătărie și mâncam niște cartofi prăjiţi, când am auzit la radio
n-am cercetat pe net să văd dacă așa e – și eram și prea alcoolizată și aș fi văzut aiurea
că o iubești, și eu năucită de moment nu mai făcusem dragoste demult, deci vezi cum e, am zis da.
adică de ce să nu-mi scrii? cum vine asta? tragi linii, faci cercuri.
ai amintiri minunate din perioada cu exces de greutate din pricina sarcinii abordai italiana ca pe singura limbă în care-ţi verificau ăștia bagajele la aeroport.
de ce să pui în contra faptul că ești prea bătrână pentru asta, așa cum îţi spun, îmi amintesc de tine, de faţa mea aproape asfixiată de aplombul mersului pe jos.
și ce dacă te îndrăgostești când deja ai iubit prima dată nici măcar nu păreai o doamnă îţi neglijai unghiile ca pe niște puncte împotriva ta.
de ce să nu-mi scrii, în celelalte privinţe suntem bine amândoi.
Ziceam mai sus: mai ales când ești singur
să desenezi în Autocad
amanţii ca niște petice de siguranţă
am mai încercat eu în tinereţe
nu mă plictiseam niciodată, găseam chestii de făcut sau de gândit, imaginat, etc, dar atunci stăteam într-un colţ de masă
Și am zis, aaa, perfect, ca să nu mă întind prea mult
Ana m-a fascinat și hipnotizat dintotdeauna, dar poate ca era de la zodie
oricum, m-am simţit tot timpul un impostor
că i-am zis că habar nu am ce face ea
acolo
dacă o să vrei să-mi povestești, e ok, iar dacă nu, e la fel de ok, nu facem concurs de dezvăluiri
dacă nu, lucrurile devin mai simple: sex, cafea, vin, sex, zăcut în pat pur și simplu
nu știu dacă e asta ordinea dar așa cred.
Nanit e un fel de noapte bună? De mult voiam să întreb
O să-mi aduc aminte de tine într-un final de povestire
(pe care o s-o scriu-poftim, am început lista)
știu, adică știu cum vei arăta pe stradă, în sensul ăsta
tu ești o Catalunya frumoasă, te-am văzut eu de mai demult
oricum, nu prea am făcut inginerie, doar am încărcat saci de sare cu spatele-mașini întregi, că așa înţeleg unii că trebuie să fii în hall of fame și nu în contexte
când eram student, toţi îmi spuneau, aaa, e de viitor
adică era exact faza a 3-a ca acum, în care eu nu mai am chef să mă îndrăgostesc, că mă ţin și eu de cuvânt, na
dar pe de altă parte, apropos de nimic, sunt și momente în care vreau să scot încet de pe tine chestii
nu vezi și ce emoticoane folosesc?
Am căutat și aici aproape
să am ce e cel mai frumos pe lume
de paște am găsit bureţi iuţi și i-am pus pe plită să mă ierţi
sunt buni, o să mă duc și la biserica cu preot rus
mă îmbrac și merg, numai dacă mă lași
e mare, au lucrat la ea ceva timp a ieșit sperietor de frumoasă
eu dacă te iubesc fii blândă
doar tu și mama Cristului aveţi buze roșii.
***
Pubis de-ncredere, soldaţii cei buni își mângâie setea
Apărare desculţă unde se așază și nu se așază
rădăcinile
Soldaţii cei buni se dumiresc de cenușă
doar cu hainele de pe ei
mulţumiţi de satele în care-au murit
cu marea nu atât de departe
cu duminica nu atât de departe
numele sfinţilor cu spatele
cât să povestească o dată
așa se spune
ca în mijlocul ochilor
înalţi și slabi duc banii stăpânului
pe praf și cu vântul din faţă.
Părul ud, ca tot ce nu făcea zgomot, înălţime căzută, dungă fără ruşine lipită de craniu, sânii peste care nu se pieptăna niciodată, peşti de iod şi sărătura, numele ce nu pleca, o mână de nume palid ca şi ea, pe amândoi obrajii Maria, sub apa de spălat Maria, venise o femeie să-i aducă toate astea lui.
Şi sufletul, ca şi cum de-un drog te-ai împlinit şi îţi mai trebuie, îl emoţiona fără să se aştepte, îi arăta, asemeni bolnavului, ce să facă cu propria-i odihnă. Sânilor, care mai cereau timp, începuseră să le intre frig şi, uitându-se la ei, lucruri ce-n curând urmau să-i aparţină, închise fereastra.
Duminica avea un timp limitat. N-o spuneau, dar, ca orice exaltare, era supusă injustiţiei şi răutăţilor. Gardienii, şi ăsta era un gând care îi rămânea mereu, lăsau lui Dumnezeu un avantaj de o oră, o aroganţă în termeni de suveranitate, posibilitate pentru ei să se îmbete, într-o respingere evidentă a ceea ce, pentru restul muritorilor, erau privilegiile şi avertismentele celui de sus.
Sărbătoarea era unica muncă, până la ultima consecinţă, o decizie a memoriei de a rămâne în realitate într-o perseverenţă caracteristică celor bolnavi sau celor, de asemenea bolnavi, care cred, fără să fi văzut.
Bunătatea, din care orgoliul presimţea mentalitatea învinsului, i se atribuise ca un fel de popularitate, din faţa căreia nu ştiuse să fugă şi-n care se balansa până la eliberare, într-o acţiune de tristeţe, cum se întâmplă în atâtea situaţii reale de viaţă. O dereglare hormonală îi dădea dreptate lui Dumnezeu sau poate un virus, dintre cei identificaţi cu nume de antici mai realizaţi decât noi. Ca în curtea şcolii, gloriei celor slabi nu i se făcea dreptate. O apărare de struţ – încarnată – sprijinea liniştea.
Mâinile, atât cât le cunoştea, strâmte de frig mişcau aerul, carceră de pui mic, mutată după soare. La ele se gândeau, pe ele se iubeau, numai ele se separau în una.
Cine nu a fost îndrăgostit, nu ştie cum e să stai pregătit de orice nebunie, să-ţi miroasă rochiile reconciliant, a circumstanţă ieftină şi a topografie colectivizată. Anumite miracole, de care încă îţi mai e ruşine, trebuie respectate, cu efort şi determinare. Femeii îi era la îndemână să nu-i tremure vocea. Luase în serios să trimită târziu după popa. Patul era bine făcut, pe Dumnezeu îl iubise, în defavoarea opiniei generale, nu ai de ce să închizi ochii şi să mergi încet, pentru a avea amintiri fericite. Încrederea cu care bolise şi îşi amintea, lăstar orb, liniştea când i se făcea greaţă, erau că se hotărâse (pentru că despre hotărâre e vorba) să îi fie frică de sine, ca şi cum de un duşman ar fi despărţit-o puţine ore.
Se obişnuise obosită. Dezgustul îi atingea, ca o bătaie în uşă, spatele. Parcă despre dumnezeu, nu tot ce avem în faţă ştim? Frigul îi lâncezea înclinarea capului, singurul atriu.
Goală, învăţase să fumeze mai mult decât era normal. Odată văzut, sexul nu mai conta pentru nimeni.
În picioare îşi susţinea, la fel ca animalele când se duc cu aerul în ele, după care nu se mai ştie nimic despre cum respiră, o tăietură care-i indigna, umflată şi vânătă, gestul eficient prin care îşi muşca buzele. Oamenii o atinseseră, dăduseră cu pumnul în masă, fuseseră chiar emoţionaţi, aşa cum te emoţionează ceea ce nu înţelegi, dar vezi în carne şi oase.
Să fii curvă nu e ca şi cum ai face vărsat de vânt. După ce aştepţi două săptămâni, nimeni nu-şi mai dă seama de suspiciunea vâscoasă a ochilor şi oxidul strâmb, sudoare din care trăieşti. Muncitorii, aduşi de unde obiceiul pescuitului se făceau între mai mulţi oameni, luau autobuzele către casă.
Mărimea cuţitului întârzia. Măiestria despre care se bănuise, suferinţa ambiţioasă, vulgară, sănătatea ei de om căruia despre bărbaţi şi vin mai mult îşi vorbise singură se uitau la mâna lui Dumnezeu, frumoasă cu degetele lungi, aşa cum se aştepta.
Distanţa urca liniştită. Braţele aruncate din hăţuri, fără somn şi fără băutură, pentru responsabilităţi imediate ca astea, nici mila şi nici ruşinea nu o împiedicau. Îşi puse ciorapii. După puterea ei de înţelegere, era îmbrăcată.
Aduşi sfinţii, liniile putrede aşteptau să li se spele picioarele.
