Ne aflăm într-un miez de noapte, atemporal, când traseul conduce pașii spre o clădire ale cărei interioare dezvăluie un cadru existențial, de o somptuozitate himerică. Suntem, până la urmă, într-o bibliotecă, unde spiritul livresc devine o proiecție labirintică a unor pereți fără sfârșit, încărcați de rafturi imense care conțin cărți, toate despre… o singură existență.

 „Biblioteca de la Miezul Nopții” este un purgatoriu vesperal, existent la hotarul dintre viață și moarte, dintre însingurare și regăsire de sine. Acesta este cadrul romanului lui Matt Haig, apărut recent la Editura Nemira, care ne-o prezintă pe Nora, eroina cărții, rămasă fără părinți, aflată într-o relație tot mai precară cu singurul ei frate, pe punctul de a fi demisă de la magazinul de instrumente muzicale, unde lucrează de atâta timp, ca o compensare a unei cariere muzicale ratate cândva.

 Înainte de a decide să pună capăt acestei existențe, pe care o percepe tot mai mult ca lipsită de rost sau scop, se lasă învăluită de nisipurile mișcătoare ale unei singurătăți nevralgice. Pierde contactul cu puținii prieteni care i-au mai rămas, motanul, singurul ei sprijin și singura prezență apropiată din viața ei, îi moare călcat de mașină. Amplificându-le pe toate acestea, își face simțită prezența o stare de vinovăție veche, apărută în urma refuzului de a se căsători cu singurul ei logodnic, Dan, cel care visa să deschidă împreună cu ea un pub la țară.

Până la urmă, după ce ia mai multe pastile, se trezește în această bibliotecă, unde îi iese în întâmpinare fosta ei bibliotecară, Nora Seed, o prezență fantomatică, ce va manifesta, pe tot parcursul întâlnirii, un fel de histrionism sapiențial. După ce îi spune Norei unde se află și  pentru ce se află aici, îi propune un pact sau, mai degrabă, o opțiune. Biblioteca nu există în niciun colț al pământului. Clădirea va supraviețui atâta timp cât ea alege sau se lasă aleasă de către poveștile ideale sau, dimpotrivă, iluzorii ale fostei sale existențe. Poveștile sunt despre ea și înfățișează zeci, sute de variante ale vieții ei, așa cum s-ar fi putut desfășura dacă Nora nu ar fi ales să se comporte într-un fel sau altul, să vorbească astfel și nu altfel, să fie într-un loc și nu în altul, să aleagă durerea și nu compromisul : ,,Ai tot atâtea vieți la dispoziție câte decizii ai. Există alte vieți în care faci alte alegeri. Iar acele alegeri conduc la alte rezultate. Dacă ai fi făcut chiar și cel mai mic lucru altfel, acum povestea ta ar fi fost complet diferită. Și toate acestea există în Biblioteca de la Miezul Nopții. Toate sunt la fel de reale cum este și viața ta actuală.” În mod justificat, mefientă, Nora își spune în sinea ei, ,,Nu poate fi adevărat”, iar, bibliotecara, citindu-i gândul, îi oferă o explicație aparent neverosimilă, despre dimensiunea de purgatoriu a acestui loc, un spațiu al libertății de opțiune și devenire, plasat între un început și un sfârșit, între o împlinire și un eșec. Totul poate deveni posibil, pe măsură ce imaginația sau memoria caută să adune toate acele piese pierdute din care, apoi, să recompună identitatea, acea identitate a Norei, deopotrivă senzitivă și senzorială, care o ajută să fie conectată la fluxul oniric al realului: ,,Oh, ba da! E adevărat, Nora Seed. Doar că nu e realitatea așa cum o înțelegi tu. Ca să mă exprim mai clar, e un soi de tărâm intermediar. Nu e viață. Nu e moarte. Nu e lumea reală în sensul convențional al cuvântului. Dar nici vis nu e. Nu e nici una, nici alta. Pe scurt, e Biblioteca de la Miezul Nopții”.

Nora va accepta pactul. Aflată în această buclă din afara timpului normal, când totul pare încremenit în jur, ea va începe, ca într-un ritual de inițiere, cu acea carte a Regretelor, un manual al memoriei sensibile, în măsură să-i reamintească cele mai mari regrete ale vieții ei și, cumva, să le retrăiască doar pentru a le atenua sau a le șterge definitiv. Apoi, va lua pe rând câte o carte, oferită de către bibliotecara care, la un cuvânt sau la un gând al acesteia, rafturile se mișcau într-o atmosferă amețitoare, iar în timpul lecturii fata ajungea în câte-o existență multiplicată în diverse variante care surprindeau natura regretelor apărute în urma unei renunțări sau a unei neîmpliniri din fosta viață. Astfel, pe rând, Nora va deveni o cântăreață rock de succes internațional, cercetătoare a ghețarilor din apele nordului, scriitoare, îngrijitoare de câini, divorțată sau căsătorită cu diferiți bărbați, în viața reală, apropiați sau nu de ea,  înconjurată de prieteni sau singură, maleabilă sau închisă în sine, creativă sau vulcanică etc. Toate aceste variante reprezintă, însă, treptele spre acea unică variant de existență care i s-ar potrivi, în care ar lua totul de la capăt în alt mod, cu o altă gândire sau sensibilitate. În caz contrar, ea s-ar întoarce în lumea reală în care, ca urmare a calmantelor luate în exces, ar muri, iar Biblioteca s-ar destrăma ca un fum în aerul mult prea dens al iluziei.

Lectura nu urmărește neapărat parcursul unor evenimente, ci parcursul unor semnificații sau semne. Cărțile acestea reprezintă etape ale cunoașterii de sine. Lecția vieții devine o lecție de literatură în măsura în care imaginația, cu rol demiurgic, poate amplifica sau transfigura toate acele vorbe, fapte, caractere, regrete sau speranțe care au influențat mersul uneia sau a alteia dintre existențe. Nora traversează toate aceste etape de viață într-un mod pasager însă, căci în unele va rămâne doar câteva minute, pe când în altele, săptămâni întregi. Aceste vieți sunt ca niște măști pentru ea. Le încearcă pe toate, cu speranța că una i se va potrivi până la urmă, îi va  stabili propriul  contur sensibil și identitar. Bibliotecara este atentă, pe tot parcursul poveștii, la schimbările de stări și de mentalități prin care trece Nora. Deși aparent este implicată într-o partidă de șah, lucrurile se mișcă și perspectivele se schimbă într-un ritm marcat de o fluiditate sapiențială. Nimic nu apare ca un semn de agresivitate sau stridență. Viețile paralele se înfățișează cu o atenție delicată, într-un ritm marcat de cursivitate narativă și de fiorul crepuscular al necunoscutului, al alegerii.

La final, după atâtea încercări epuizante de a călători dintr-o existență în alta, după atâtea măști și zâmbete aproape șterse, în încercarea unei potriviri, a unei apropieri de un sine sau de altul, forța iluziei pare pentru Nora mai puternică decât orice imbold de a supraviețui sau de a se regăsi pe sine. Timpul își revine din letargie, funcționează din nou, biblioteca pare cuprinsă de un cutremur care conduce, iminent, la prăbușirea ei. Însă Nora ajunge la o altă carte, cea a viitorului, aflată pe un raft special. Reușește să supraviețuiască dărâmăturilor, o ia, o deschide, paginile sunt albe, se apucă să scrie. Își scrie propria ei viață, așa cum este, nu cum ar putea fi. Doar astfel va putea supraviețui, trăindu-și viața la superlativul simplității, însă care ascunde nebănuite rezerve epifanice de afectivitate și dăruire de sine. O viață normală, totuși plină de neprevăzut și de poveste.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.