La Editura Tracus Arte, în colecția „Filosofia credinței”, va apărea volumul „Dovezile existenței lui Dumnezeu”, de G. W. F. Hegel, în traducerea lui Dragoș Popescu. Colecția „Filosofia credinței” este coordonată de Dumitru Țepeneag.
Spiritul e nemuritor, el este etern; el este așa tocmai fiindcă el este infinit, fiindcă nu este acea infinitate a spațiului, acea înălțime de cinci picioare, două picioare lățime și densitate a corpurilor, nu este Acum al timpului, cunoașterea nu este-n el de țânțari făr’ de număr, iar voința lui, libertatea lui nu-i o mulțime nesfârșită de rezistențe, nici de scopuri și activități, orice rezistențe și obstacole-ar întâmpina. Infinitatea spiritului este propria-i Ființă-în-sine, abstractă ființă în sine pură, iar asta-i cugetarea sa, iar această cugetare abstractă este infinitatea reală, actuală, iar ființa sa în sine concretă este că această cugetare este spirit.
Dovezile metafizice pe care le examinăm sunt mărturia spiritului gânditor, întrucât el nu doar în sine, ci pentru sine este gânditor. Obiectul care-l privește este în chip esențial în gândire; dacă el, precum s-a remarcat mai devreme, este considerat și sensibil, prin reprezentare, atunci conținutul lui aparține gândirii, este ca atare sinele pur al acesteia, așa cum sentimentul este sinele empiric, care particularizează.
Tratarea speculativă are astfel sensul cunoașterii accidentalului în sine însuși în dizolvarea lui, care apare mai degrabă ca o analiză exterioară a acestei determinări; dar ea nu este doar atât, ci este dizolvarea de sine în ea însăși. Accidentalul însuși este asta, a se dizolva pe sine, a fi trecere-n sine. Dar, în al doilea rând, această dizolvare [soluționare] nu este abstracția nimicului, ci este afirmația din ea, – această afirmație, pe care noi o numim absoluta necesitate; astfel că această depășire a fost concepută. Rezultatul se-arată ca imanent în accidental, adică acesta este transformat el însuși în adevărul său, și înălțarea spiritului nostru la Dumnezeu, – în măsura-n care noi n-aveam dinainte o altă determinare despre Dumnezeu ca ființa absolut necesară, sau întrucât noi ne mulțumim cu ce-avem la-ndemână, – este decursul acestei mișcări a faptului; este acest fapt, în și pentru sine însuși, care lucrează-n noi, această mișcare lucrătoare-n noi.
