Ionel Ciupureanu descrie arhitectura neantului, cu o scrupulozitate morbidă și cu un simț ascuțit al derizoriului sau al finitudinii existențiale. Universul său bântuit de fantasme sepulcrale are conștiința permanentă a alterării, a incoerenței și a fisurii, într-un regim scriptic al perisabilului omniscient și omniprezent.

Ca și în celelalte volume ale sale, Mișcări de insectă sau Venea cel care murisem, și textele din e tipul să visăm un măcel[1] oferă verdicte ale exasperării existențiale în această goană, când alertă, când stagnantă, a ființei prinse între neant și vid. Cele două reprezintă realități diferite ale aceluiași decor infernal unde ființa, pe de-a-ntregul fracturată, este prinsă, închisă de tot. Ea se mișcă, se comportă, acționează într-o existență asemănătoare unei menghine ale cărei capete tot mai mult se strang, căci ,,mă îngâni când te nărui”, iar ,,începutul vieții lor” este  ,,la o aruncătură de băț de moarte”.

Discursul pare adesea scurtcircuitat de impulsuri grotești, dezumanizante, care aparțin unei atmosfere de stupoare create în preajma unei finitudini ce se manifestă într-un ritm coroziv, disolutiv, într-un spectacular visceral al îmbinării dintre ,,vis și carnagiu” (Horia Dulvac), fapt care conferă întregului volum înfățișarea unei arlechinade thanatice și a unui spectacular visceral al lumii ca abator: ,,sunt plinde absența ta. voiam să-ți spun ce simt, cu orice chip, și de-aici eșecul” sau ,,aerul are pete grase sub formă de oameni. atâția morți acoperiți de atâtea cuvinte – șoptiră câteva animale… stai liniștită, nimic nu e neobișnuit și totu-i lipsit de importanță.”  Sintaxa pare străbătută de fisuri semantice, ritmul interior este unul neregulat, menținând o dinamică a nevrozei, a placidității, toate acestea devenind note constante ale unui expresionism sepulcral.

Dacă la Bacovia era vorba despre un sfârșit continuu (Ion Caraion), la Ciupureanu întâlnim un sfârșit discontinuu, manifestat prin frecvențe traumatice care nu se desfășoară nicidecum regulat, liniar, ci urmează un traiect existențial, fluctuant-fracturat. Gesturile, întâmplările, vocile intră într-un conflict al distanțării sau al amestecării haotice unele cu celelalte, într-un cadru existențial sau spiritual, destrămat: ,,gândesc lucruri inexistente, stări care nu se vor întâmpla. fluctuația asta va măcina și ne va risipi. o degradare lentă, aproape vizibilă. îmi reglasem conturile până la diluarea de sine.”

Absența ca o senzație de tortură interioară, cadrele unui imagism de un grotesc visceral, în care olfactivul intră în marasmul unei degradări fizice, dar și psihice, toate acestea se înscriu într-o estetică a absurdului apărută pe fondul unei atmosfere naumiene rescrise în cheie urmuziană, decor al unor întâmplări desprinse parcă din Harms sau Beckett: ,,ne așezam pe paturi de brânză. era veche brânza și mucegăise. cu cât e mai veche cu atât e mai bună. brânza din care erau făcute paturile puțea. ne obișnuiserăm cu duhoare”.

Adesea, letargia se dorește a fi substitut pentru orice desfășurare de forțe sau energii. Discursul poetic este străbătut de o reflexivitate cenușie, care surprinde forța dezolantă a neputinței ce planează asupra întregii existențe, ca un far în beznă: ,,pentru fiecare mișcare se aprindeau becuri, pentru fiecare gest refuzat ieri și uitat mâine. visezi că se aprind în zbor din păsări fără ciocuri. Băluțe de vânt se refugiară în toate direcțiile, o ceață de cuvinte îți înconjura gura. aș fi vrut să te mai întreb, dar muriseși”.

Semne ale unei iminente dezintegrări, chiar dezmembrări, se regăsesc pretutindeni, estompând tot mai mult desenul realului, potențând nivelul unei agresiuni de-a dreptul impersonale care, conjugată cu o forță interioară, instinctuală, se manifestă la suprafață, alimentată de un imbold al devorării totale, nedeterminate spațial sau temporal. De aceea, într-o dimensiune oximoronică a vieții, singura certitudine care te lasă să  mai înțelegi ceva din jurul tău, rămâne cea a lacunei. Pierderea de sine, incoerența devin și ele atribute ale disperării într-o existență cuprinsă/ bulversată de un fel de accelerare sadică a surpării: ,,dintr-o pagină se scurse ceva ca umbra unei găini. în liniște muzica lucrurilor, sunete peste un vânt fără sunete. trăiești fără să te gândești c-ai trăit. la un epileptic sentimentul morții e la fel de firav. și-al zădărniciei. și-al lucrului prost făcut. vream să-ți scriu că n-am gândit nimic. azi, îți voi scrie sau nu”.

Întreg periplul poematic este urmărit de un proces al descompunerii manifestat asupra existenței ostracizate, în mod  programatic, cu o dexteritate malefică. Astfel, tot ceea ce se descompune sau se dezmembrează, în hăul malaxorului neantic, nu mai rămâne la fel sau nu va mai purta același chip, căci totul va trece prin filtrul unei transfigurări thanatice, prin care descompusul nu înseamnă sau nu permite împrăștierea haotică a bucăților sau fragmentelor, ci fărâmițarea sau distrugerea lor totală, topirea lor în vid: ,,lucruri fragile coboară sau urcă, îndrăznesc să suspine. un praf invizibil fărâmițează ce descompune. în aer e-aceeași confuzie. nu mă gândisem la tine”.

Atmosfera traumatică este expusă printr-un limbaj dereglat, sincopat, un fel de mixaj al vocilor interioare cu cele exterioare. Iau naștere, astfel, veritabile monologuri interioare, faulkneriene, însă mult mai tensionate, mai stridente ca exprimare a unor stări incerte, confuze, fracturate. De asemenea, dicteul automat provine dintr-o conștiință supurândă, devoalând o fragilitate malignă, un fior sepulcral și, nu în ultimul rând, un sentiment maladiv, viperin, care planează și sugrumă întreg aerul sau universul înconjurător: ,,asta-i o maladie și fără tine nu mai e nimic. până îmi piere curajul, e timpul să visăm un măcel. În numele liniștii va fi o furtună, căci nimic nu va mai fi fără tine”.

O creștere a delirului potențează o ascuțime a privirii atente la seismele realului. În paralel se dezvoltă o neliniște morbidă privitoare la desfășurarea unui proces al descompunerii care este învăluit nu într-o limitată, banală uitare, ci în bezna unui fel de memorie a nimicului reprezentat prin simboluri ale deriziunii atât exterioare, cât și interioare: ,,fii calmă și apropie-te, linia de marcaj nu va tremura și nu va suferi. cârpele vor putrezi pentru că mi-e greață de tine. contemplă-ți cârpele în amintirea nimănui”.

Realul întreg capătă contururi ale febrei thanatice, gesturile fără finalitate, străbătute de un suflu amorțit al angoasei, fac parte parcă dintr-o mecanică a derivei ce proiectează pe întreg ecranul sensibilității ultragiate, sceptrul oniric al disperării tentaculare: ,,când am văzut că nu mai ești, a început să mă doară capul. sunt plin de absența ta. în vis imaginile s-au repetat ca să mă convingă. după ce se va termina, voi aștepta. la a nu știu câta imagine am combinate ce era în vis cu ce va fi în realitate. imagini explozive peste frica mea de-a mă trezi.” Sau ,,băluțe de vânt se refugiară în toate direcțiile, o ceață de cuvinte îți înconjura gura. aș fi vrut să te mai întreb, dar muriseși.”  

Traiectul coșmaresc al angoasei modifică ritmul normalității, predispunându-l la o re-adaptare la regimul carceral al obsesiei, în timp ce un rău fiziologic umbrește, încremenește fiecare gest: ,,până voi dispărea, mă obsedează ce gâfâie. tușeam, mă târam să tușesc. plasticul avea și demoni de plastic”.


[1] Ionel Ciupureanu, e timpul să visăm un măcel, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2018.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.