Am primit de la Casa de Editură Max Blecher (mulțumesc Ana Toma!) câteva dintre cele mai recente apariții editoriale, toate într-o formă grafică de excepție (inclusiv nr. 28 al revistei Poesis Internațional, care de două numere încoace are o imagine nouă). Întrucât nu am avut timp să le citesc, nu am să mă refer la conținut. Menționez doar că printre ele se află cărțile de poezie ale lui Mugur Grosu, Ciprian Popescu și Sebastian Reichmann, care se recomandă de la sine.

Ana Toma mi-a făcut bucuria de a-mi trimite și volumul „maki for 2”, debutul editorial al Adelinei Pascale, o carte de poezie care a acționat asupra mea ca un „purificator de aer”, binevenit în condițiile în care, cel puțin în ultima vreme, am respirat aerul impur al unor (de)solidarizări zgomotoase în ringul poeziei. M-am abținut de la comentarii, fiindcă tot acest val de laude sau invective – după cum a fost cazul (de)solidarizărilor – va trece destul de repede, iar în urma lui va rămâne oricum poezia, cum s-a întâmplat de fiecare dată.

Dacă ar fi să spun totuși ceva, am convingerea că poezia nu este doar ce credem fiecare dintre noi că este. Poezia transcende toată această pernicioasă gălăgie și iese din orice scandal purificată, empatică, seducătoare în orice formă de expresie aleasă de un autor sau altul. Firește că am dreptul să spun: nu-mi place autorul X, nu-mi place poezie cutare, însă declarații ultimative precum „asta nu e poezie” mi se par ridicole și lipsite de adecvare.

Dacă nu vă place o carte de poezie sau un autor, slavă Domnului că oferta este atât de diversă. Duceți-vă acolo unde vă place, fiindcă nimeni nu vă obligă să citiți o formă poetică sau alta. Sunteți liberi să alegeți și să o faceți discret, fără desolidarizări însoțite de cogitări stupide, fără anateme aruncate asupra autorilor indezirabili, fără trântit de uși lirice și de palpitații demagogice.

Am în biblioteca mea sute de cărți de poezie. Pe unele le-am uitat, însă la altele revin mereu cu sentimentul că citesc ceva nou, proaspăt, determinant. Și vă asigur că sunt suficient de temperamental încât să evit, natural, judecățile seci, însoțite de răceală academică și de îmbufnări profesorale. Singura mea supărare este că nu-mi mai permit să cumpăr cărți de poezie. Există însă oameni generoși precum Ana Toma, Ciprian Măceșaru, Cosmin Perța, Diana Iepure și încă mulți alții (cum ar fi autorii care mi-au trimis cărțile lor de-a lungul timpului) care mi-au îndulcit această amărăciune dăruindu-mi cărți valoroase, frumoase, la care revin mereu cu încredere.

„maki for 2” este un debut excelent. O spun deschis, în condițiile în care îmi cunoașteți mefiențele și știți că atunci când am ceva de spus, spun. În cazul Adelinei Pascale nu pot decât să afirm, neacadmic și temperamental, că a scris un volum care mi-a adus aminte de ce scriu oamenii poezie: pentru a-și împărtăși experiențele, pentru a ne arăta lumea văzută prin sensibilitățile lor, pentru a transmite emoție. Adelina Pascale a reușit toate aceste lucruri cu sensibilitate și siguranță stilistică, mizând pe o melancolie difuză și pe un mesaj de tip short-cut spre o realitate exotică, inaccesibilă multora și de aceea cu atât mai tentantă.

Adelina Pascale (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și un masterat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Face parte din echipa Nocturnelor de Poezie Contemporană și a mai publicat în antologia colectivă Subcapitol (2015).

maki for 2 este volumul câștigător al Concursului de debut în poezie „Max Blecher”, ajuns la ediția a unsprezecea. Din juriu au făcut parte Andreea Pop, Bogdan Crețu și Claudiu Komartin.

Foto Adelina Pascale, de aici: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1650270815035851&set=ecnf.100001588465518

dragoste în kyoto

tot orașul ăsta al tandreței
în care mâncăm cereale
în care ne uităm cuminți la filme
și ne culcăm devreme
în care fumăm în parcarea companiei
și nu ne mai e frică să fim prinși
aceste instantanee dureroase
ca o invazie de meduze
sateliți în căutarea andromedei

tot orașul ăsta inundat
un acvariu în care facem dragoste

după dragoste

încearcă sterilizarea
dezinfectarea tuturor instrumentelor
ștergerea memoriei:

în sufragerie
mâinile mele îndrăgostite asamblează cutiuțe
de la ikea

în somn mi-e mai bine
visez la năclăirea de cabluri trotuare distruse
sex epuizant
ca un examen la anatomie
grădini mesmerizante
cuprinse de incendiu

am învățat să ignor mesajele
semnalul sonor de la metrou
alertele ambulanțele
evit aglomerația scările rulante vecinii
frica
întuneric moale semnalând înfrângerea

în curând/luminile non-stopului

e 4 și străbat cartierul cu tine
văzuți în oglinda retrovizoare a celor câteva
taxiuri care ne depășesc
suntem doi meteori vulnerabili
un submarin prăbușindu-se
în lumina aparatului Rebikoff

urmărind conștiincios circuitul memoriei
aparatul de bord în șoc electric
îmbrățișează strada
cu tentacule transparente

în celălalt capăt al lumii
nu știm ce se-ntâmplă
dar aici
noaptea e liniștită și opacă
iar noi
fantomatici
în luminile non-stopului

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.