Nicoleta Șimon a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania“ Brașov, și un master în „Inovare culturală“. Este doctorandă a Facultății de Litere de la Universitatea „Transilvania“ Brașov & studentă la Regie de Film la UNATC „I. L Caragiale“. A publicat o serie de poezii pe siteurile O mie de semne, Sangri-La Artistic Ground, citestema.ro, Noise Poetry, Fabrica de Poezie, Haimanale literare și Fictiunea OPTm, precum și în revistele Golan, Planeta Babel și Familia. Prima apariție în volum a avut-o in 2022 în cadrul antologiei Generația O Mie de Semne, CDPL, coordonată de Gelu Diaconu. Este inclusă în antologia Ce-ți spui noaptea înainte de culcare, Editura Cartex, 2024, coordonator Mihai Marian.
Textele de mai jos sunt preluate din volumul (ingrats), apărut în 2024 la Editura Cartex, colecția Amaterasu (coord. Ramona Boldizsar).
do slugs prove god
de câte ori o vizitam pe bunica îmi făcea un ceai
de plante
mă întreba de ce stau pe întuneric
într-un an mi-a povestit despre o rudă
care s-a sinucis
întregul sat a pomenit-o
în aceeași familie a avut loc un al doilea suicid
dar ca un copil mijlociu
a fost uitat
tot ea mi-a spus că aș fi putut avea un frate
în imaginile din oglindă parcă vedeam sinucigașii
– mai ieși și tu la soare că-ți strici ochii
– bunica știe ce e mai bine
stăteam în curte cu căștile în urechi
ascultând un podcast
cineva spunea că limacșii sunt dovada lui dumnezeu
când l-am stins am auzit-o
strigându-mă pe numele altcuiva
where are our monsters now,
where are our friends?
fața mea de pe ecran o fantomă
care bântuie filmele lui miike
în sferele din spatele reflexiei
imaginea se profilează cu cap întors
spânzurat pe perete ca un ceas cu limbile blocate
în lumea 2d vapoarele ies din sticle
și se îmbată cu rom
șinele se cațără pe spate
roți tremurătoare împrăștie coloana
vertebră cu vertebră
dar e ok
cruzimea din ecran se poate da pe mute
fantoma chipului meu trece prin viscere
prin corpul tăiat de lama pantofului
când mă ridic
noaptea solidă se lovește de fereastră
city of worms
blocurile se îngrămădesc într-un joc de tetris
etajele vechi cad la pământ
pornind o avalanșă de pietre și metal
cărămizile sunt sicriele
morților care locuiau la parter
amintirea de neon
biciuiește sicriele cu lumină rece
și tremură morții
și sicriele îngheață
și ghețarii se izbesc unii de alții
norii de ceață se coagulează
ca uleiul întărit în bidoanele de plastic
golurile clădirilor își caută locuitorii
morții mai vechi care n-au suportat
creșterea chiriilor
moartea e planta (ne)carnivoră cățărată pe
scoarța farurilor
capetele lor încălzesc aerul
și topesc ghețarii centrali
mă răsucesc în sicriul
înghesuit
amintirile mele sunt sate incolore
