Anca Goja revine pe O Mie de Semne cu un grupaj de poeme, după ce a mai publicat în cadrul rubricii „Poșta redacției” la sfârșitul lunii aprilie. Iată nota biobibliografică pe care Anca ne-a trimis-o la vremea respectivă:

„Anca Goja trăieşte şi scrie în Baia Mare, departe de forfota lumii literare clujene sau bucureştene. Este de profesie jurnalist, şcolit la Cluj. În ultimii ani a publicat mai multe cărţi, dintre care trei de proză scurtă: «Zăpadă neagră şi alte povestiri», Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2014, «Fabrica de fericire», Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016 şi «360 de grade», Editura Paralela 45, Pitești, în 2018.”

Ca să revenim în actualitatea imediată, am să vă redau și un fragment din mesajul pe care Anca ni l-a trimis odată cu poemele de mai jos. „Sunt din Baia Mare, am studiat jurnalismul şi scriu proză scurtă din 2008. Anul acesta am început să scriu şi poezie, dar sunt departe de a fi mulţumită de cunoştinţele mele în domeniu. Citesc în principal poezie şi proză contemporană, în care mă regăsesc de multe ori. Sper ca, în timp, să reuşesc să scriu tot mai bine, şi, în acelaşi timp, să sondez tot mai adânc în mintea şi sufletul meu.”

Trăiesc vieţile altor femei

Merg pe stradă; îmi închipui
că trăiesc viaţa fiecărei femei
care îmi iese în cale:
o adolescentă cu ochi migdalaţi, de mână cu iubitul ei
o femeie în vârstă cu părul verde, care seamănă cu o actriţă
o domnişoară cu faţa pe jumătate acoperită de mască
ce stă cuminte la coadă la covrigi.
Sunt pe rând fiecare dintre ele şi alte o mie de femei
le spăl vasele le calc cămăşile
le port parfumul mă culc cu iubiţii lor
le şterg la fund copiii
şi mă uit împreună cu ei la tom şi jerry.
Sunt expertă în toate lucrurile acestea. 
Le-am făcut la 16, la 22 şi la 35 de ani
acum, la 42, trăiesc vieţile altora
ca şi cum aş bea un pahar cu apă
sau m-aş duce să cumpăr pâine.
Toate vieţile femeilor sunt la fel
puţină tristeţe, puţină dragoste, şi mai puţină mulţumire
câteva lacrimi seara în pernă şi multe fotografii roz pe facebook
doar câte o tipă cu privire zâmbitoare, misterioasă
mă face să însemn cu roşu în calendar
Ziua Sfintei Aventuri a Sinelui.  

Tinereţe veşnică

Femei cu fire albe şi cearcăne sub ochi caută pe google
sursa tinereţii veşnice
bărbaţi suferind cu prostata
urmăresc cu privirea adolescente cu coapse tari
vânează autobuzele pline
în care să se frece întâmplător
de mame care alăptează prunci la sân
băieţi cu coşuri pe obraji
ascund sub haină o sticlă de stalinskaya
fete care ies seara pe ascuns din case
poartă pantofii cu toc ai mamelor 
nimic nu ne face să ne simţim tineri
precum lucrurile interzise
îmi spui că tu eşti pasărea de pe gard
îmi spui să te uit ca şi cum
viaţa nu ne-ar fi adus niciodată laolaltă
tu nu ştii că părul meu s-ar transforma în argint ochii
mi s-ar acoperi de cataractă
sângele ar înceta să mai picure
din trupul meu stors
iubirea interzisă pentru tine
e elixirul pe care l-am descoperit
atunci când credeam că e deja
prea târziu. 

Creierul, vânătă coaptă

Noapte umedă gândurile mele
perii enorme cu ace de fier
se lovesc unele de altele cu un zgomot infernal
alături, pe un raft  al minţii, casetofonul vechi
repetă aceeaşi secvenţă sonoră
un dialog absurd, răstit
îmi înfig degetele crispate
în tâmplă. scot de acolo
fâşie flască după fâşie flască
creierul, vânătă coaptă. 
Acum e linişte se aude doar
sfârâitul trupului meu dornic
aş vrea să am o armă
cu gloanţe de diamant
să ţintesc exact şi deodată
locurile ruşinii de o viaţă
creierul, inima, pizda. 

Să nu plângi niciodată atunci când te poate vedea cineva

Dimineaţa are gustul înfrângerii ruşinoase
nu sunt suficient de bună pentru standardele voastre şi
nu voi fi niciodată mai bună decât atât
pun în talgerul balanţei un mix de alcool, gânduri şi realitate
îmi analizez viaţa la sânge
ar trebui să mă mulţumesc cu puţin
supravieţuirea e un scop suficient
iubirea, bunăstarea şi mulţumirea de sine sunt un lux
fără de care se poate trăi decent
pe internet poze cu lucruri pe care nu mi le voi permite niciodată
inutilitatea are o frumuseţe regală dureroasă
încerc să îţi vorbesc despre sentimentele mele
dar tu schimbi vorba de fiecare dată
iubirea mea e la fel de nepotrivită în ecuaţia noastră
precum un vals într-o fabrică de şuruburi
să nu plângi niciodată atunci când te poate vedea cineva,
îmi spune fetiţa blondă cu ochi albaştri
ei îţi vor zâmbi superior îţi vor ciufuli părul
nu te vor mai lua niciodată în serios
fetiţa are cearcăne vinete sub ochi pare că 
plânge în fiecare noapte cu faţa în pernă
atunci visează că mami şi tati vor muri
iar ea va rămâne singură
o iau de mâna micuţă cu unghii roase până la sânge
îi spun nu-ţi fie teamă voi sta lângă tine până la capăt
dacă îmi spui că sunt destul de bună pentru tine
dacă îmi ierţi defectele, viermii care îmi rod mintea
şi care sapă în inima mea tuneluri pline de rahaţi.
Ea îmi cere să mă aplec îmi şopteşte la ureche
fetiţa sunt eu. 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.