Azi citim două poeme de Daniela Calalb, o poetă de 19 ani pentru care poezia e un „safe space” — așa cum e pentru multe poete și mulți poeți. Avem un poem despre identitate deghizat în lugimea&scurtimea părului, despre intimitate și dăruire și un poem despre lupta asta constantă dintre prioritizarea noastră sau prioritizarea lumii care se termină într-o notă ironică, semi apocaliptică, ușor dramatică. Ce mă intrigă e selecția asta contraintuitivă „se spune că părul colectează sentimentele urâte/ și că trebuie tăiat periodic/ de asta fetele se tund periuță/ băieții îl lasă să fluture pe spate” —o formulă pe care generația mea probabil ar vedea-o paradoxală. Nu e tocmai invers? Ce-a vrut să spună poeta? Stau lucrurile complet altfel azi sau s-a jucat cu realitatea și trebuie să acceptăm miza acestui joc pentru a înțelege ironia? Mi s-a părut interesant. Spor la scris, Daniela!
Ce ne spune despre ea:
Numele meu este Daniela Calalb, am 19 ani și sunt în ultimul an de liceu. Pentru mine poezia reprezintă un safe space în care intensitatea sentimentelor nu are limite. Am mai publicat pe diverse platforme online, precum Casa Poemelor, Șangri-la Artistic Ground, revista Subtext, dar și în antologia de poezie Super “șotron pe întuneric”.
energii nepotrivite pe poziții
se spune că părul colectează sentimentele urâte
și că trebuie tăiat periodic
de asta fetele se tund periuță
băieții îl lasă să fluture pe spate
fiecare are ce transmite prin el
iar eu
îl păstrez cât mai lung
să simt tot ce trăiesc
să nu pierd nimic din esența vieții mele
din somnul meu angoasant
din flegmele uitate pe toracele meu zdrobit
în frânturi de respirații
din amintirile care se împuținează
și care oricât de frumoase ar fi
le împing în spatele carențelor intravenoase
eu mereu fac loc lucrurilor mai importante
le scot la înaintare când îmi articulez vocea
în fața ta
să nu-ți placă niciodată ce spun
sau cum te tratez
să mă comport decent potrivit lungimii părului
meu & să dau vina pe el
pentru că doi ani plini l-am avut mai sus de umeri
și tot nu m-ați plăcut
și toate spiritele din el îmi șopteau oniric să le multiplic
și mă trezeam de fiecare dată să le înving
și reușeam să dobor tentativele
și eram foarte mândră de puterea pe care o am asupra mea
până când mi s-a zis
că mi-ar sta bine cu părul lung
împotrivirea n-a mai prins niciun sens
de atunci
strâng centimetru cu centimetru
în cozile care mă gâdilă pe după urechi
arse termic de voința altora
și tot ce înseamnă delicatețea unei minciuni
care crește zilnic
din scalpul unui om uscat
climatizare
de câteva zile avem 15 grade afară
ne gâdilă porii un soare îndrăzneț dis de dimineață
printre fibrele de perdea translucidă
care permit spectatorilor să analizeze goliciunea
străinului de la geam
încălzirile astea se produc în toate corpurile
umplute vârf de țărâna care scrâșnește-ntre
dinți
când îți spui că trebuie să te calmezi
nimic nu a fost vreodată atât de serios
rămâi intactă încă o vreme
să te convingi că nu se merită nimic din ce nu ai acum
pe mine razele nu mă afectează primăvara
nu mai există corespondența dintre stări și planuri exterioare
pt că
folosesc spf 50+ la nivel de
făță & ochi & urechi & tâmple & neuroni & creier
cobor apoi spre
gât & claviculă & plămâni & inimă
și mai adânc de-atât
să nu am repercursiuni acute de nicio natură
așa am înteles că e bine să faci tot anu-mprejur
sănătatea mea pe primul loc
sănătatea mamei pe locul 2
sănătatea pământului pe locul n+1 când i-o
veni rândul
coada e prea lungă și poate n-o să prind momentul
când ne vindecăm toți odată
Photo by Hatice Baran from Pexels.
