Azi citim un grupaj de Andreea Ciobanu, o poetă de 19 ani atent preocupată de poezie. Cred că navighează printre câteva clișee și folosește niște formulări pe care le întâlnim des în poezie, chiar și în ceea ce privește stilul și tehnica adoptate. Cu toate astea, mi se pare că e pe drumul cel bun și că reușește să dea o amprentă personală acestor lucruri generale. O sfătuiesc să continue să scrie, să iasă ocazional din zona de confort și să experimenteze, să încerce să taie mai mult în text, să spună mai multe prin mai puțin și să găsească acea cale „cea mai prielnică” prin care sentimentele obișnuite pe care le avem toți să explodeze într-o poezie autentică (toate astea-s dificile, știm cu toții). Un sfat-exercițiu mai concret ar fi, chiar în acest cadru, cum să numească/arată iubirea (element repetitiv în poemele de aici) fără să-i spună pe numele obișnuit. Îi urez mult succes în continuare!
Ce ne spune despre ea:
Hello, sunt Ciobanu Andreea-Denisa, am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială UB. Scriu poezie de nevoie sau să pară că fac ceva cu viața și pe lângă cititul în cafenele sau îngrijirea proiectului notedesubsol. Îmi place să cred că poezia mea obosește lumea, sau cel puțin le creează un haos emoțional prietenilor mei care nu vor recunoaște niciodată cât de buimacă sunt. Găsiți poeme rătăcite prin revistele Euphorion, Literomania, Vatra, Poezia de Duminică, Poetic Stand, Versus Magazine, Kooperativa Poetică& Axis Libri.
*
detox de la media unde bag pe gât cantitate insuficientă de poezie,
înghit versurile femeilor frumoase care țintesc & amorțesc zona self-hate
cătălina ramona lena ileana diana
își dizolvă volumele în plămâni – pot să respir.
tot ce au scris despre ele, iubire sau durere elimină vlaga din mine,
ritmul cardiac se stabilește pe răsfoirea paginilor
pătate de cafea.
degetul meu stâng caută adjectivele ce te descriu și găsesc
doar cuvinte cu energie negativă inutilă pentru acest corp,
pentru această minte necoaptă, nesănătoasă care a uitat să strecoare
băieții frumoși & literari din lista de urmăritori
provocând doar feste înțepături în sân dureri acute
ce persistă ore întregi urmate de alte ore pierdute în care mă gândesc
odoamnecatdecoolsuntohsiscriusiascultalana.
și ce dacă diferența dintre noi ar fi egală cu un drum la mare cu mașina în care oprim
pentru a-ți reface stocul de tutun în organism
(you’re still hot, chiar dacă ai râde de acest poem scris de o necunoscută ce nu cunoaște dragostea)
am putea conversa, ieși la teatru & uita la peter pan
am putea fi la fel de anormali ca ceilalți, împreună
iar dacă nimic nu s-ar întâmpla, din puțina durere am stoarce versuri
adăpostite pe instagramul celor mai random persoane ce nu cunosc nimic din realitatea noastră.
*
când aseară alina nelega mi-a acceptat cererea de prietenie pe facebook
am țipat cât m-au ținut plămânii și am plâns, masturbat, băut o bere
mă gândeam ce mișto ar fi să fii aici cu mine,
în orașul ăsta sălbatic, în camera mea mică și sufocantă
în care lucrurile sunt împrăștiate, inclusiv pe pereți
și unde factura neplătită la curent oferă o seară semiromantică
doar cu lumina de la telefonul ținut pe silent,
ce descrie duminicile în care pesto s-a terminat și nimeni nu te caută,
totul merge bine în lume, mai puțin pentru copilul din tine.
aș vrea să fii în patul meu și să nu-ți fie frică să guști din mine
să n-am nevoie de iluzii pentru a mă simți bine.
asta nu e poezie, e versiunea mea pusă în versuri
asta e confesiunea că doresc să fiu iubită
asta e o enumerație de dorințe interzise
asta e despre tine. poezia e despre tine. e despre iubire.
*
things that could bring us together
florile cumpărate cu ultimii mărunți
berea pe care nu o bei cu mine
plantele insectele melcii soarele
poezioarele despre iubire și traume
îmbrățișările date pe ascuns ce-mi capturează coastele
anticariatele sacoșele pisicile muzica veche
dorul
ce o să fiu când o să cresc mare nu știu
atinge-mi părul buzele pieptul mâna rece
scoate versurile pe ochi și lasă-mă să le trag pe nas
poate tristețea ne va apropia când vei fi deja urcat în tren
spre nu știu ce evenimente și vei ajunge mare artist,
te-aș lua acasă
sau
să-mi fii casă.
*
pentru sora mai mare pe care n-am avut-o niciodată, talida
mereu știe când nu mă simt bine sau când mă doare ceva
îmi face cinste cu latte cu cocos și mă ia de mână
în timp ce traversăm fugitiv treceriile aglomerate ale bucureștiului
mă examinează cu privirea și se asigură că sunt întreagă,
că și astăzi cearcănele sunt tot acolo, firele roșcate nu se dau ușor bătute
să-mi părăsească încercarea de a arăta altcineva mai puțin naiv,
copleșită de tot ce se întâmplă, își programează timpul astfel încât să rămână
disponibilitate și pentru mine.
uneori îi simt mâna deasupra capului ca și când încearcă să mă apere,
să protejeze și ghemotocul de gânduri
pe lângă sentimentele de care are grijă pe banca parcului pustiu,
unde savurăm mirosul de cocos & copaci înfloriți
iar privirea ei vindecă câte puțin durerile emoționale
și nostalgia că nu sunt destul de bună pentru a fi iubită.
prietena mea, talida, este într-o continuă agitație
care se întinde pe două sectoare și trei volume de poezie
puse bine la locul de taină,
agitația ei este momentul meu de liniște
unde primesc afecțiunea unui nou-născut și
înțelegerea unui copil de nouă care nu mai primește
bomboane fiindcă și azi a obținut fb la română.
