Întrucât sunt de părere că poemele trimise de Nicoleta Șimon pentru rubrica „Poșta redacției” nu au nevoie de prezentare, fiindcă se recomandă de la sine (poți să le iubești sau poți să le urăști – eu am preferat de departe prima variantă – mai încolo depinde doar de reglajele pe care fiecare și le face când vine vorba despre afinitățile poetice), am să trec direct la nota biografică trimisă de autoare:
„Mă numesc Nicoleta Șimon, am 23 de ani și studiez la masterul de Inovare Culturală de la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Artele reprezintă o parte integrantă a vieții mele – în special mai mult sau mai puțin „sfânta” trinitate desen-literatură-film. În acest sens, am în plan să mă înscriu la UNATC la facultatea de regie și – în paralel – să urmez cursuri de pictură cu profesorii universității de arte plastice.
Limba și literatura fac parte din programul meu zilnic, cu rusa pe care mi-am propus s-o studiez și cu cărțile ce se cerșesc citite (sunt de părere că cititul și cumpăratul cărților sunt două hobby-uri total diferite… iar rafturile din cameră duc povara acestei dedublări). În ultimele două luni, mi-am propus să-mi adun poeziile în speranța să public primul meu volum (este un work in progress și cu siguranță se mai pot aduce înbunătățiri). Tot în ultimele luni, m-am apucat de scris scenarii de film, reușind în sfârșit să îmbin două din pasiunile mele (rămânând, pentru moment, doar desenul în stand-by).
„Arta” mea (dacă se poate numi astfel) este la fel de haotică și eclectică precum interesele mele: un melanj de filme, cărți și înstrumente de tortură (cred că nu mai e cazul să precizez genul filmelor pe care le urmăresc). Reziduul „horror” se regăsește și în poezii, iar tematica cruzimii (pe care doresc s-o sintetizez într-o lucrare științifică) a reprezentat chiar subiectul meu de licență. Acestea fiind spuse, voi lăsa poeziile să vorbească de la sine.”
*
am văzut un porumbel călcat de autobuzul 6
l-a turtit ca pe-o navă spațială
din filmele sf
șoseaua se crapă sub greutatea
porumbeilor călcați de-a lungul anilor
în telefon colecționez poze cu păsări moarte
am 3 porumbei
2 coțofene
o pasăre mică galbenă căreia nu-i știu numele
aripile le-au intrat în rigor mortis
sunt ca plămânii mei distruși
la vârsta de 8 ani un doctor
m-a diagnosticat cu astm bronșic
mă apasă pieptul
sub presiunea roții autobuzului 6
asfaltul se crapă mai tare
*
mă uit la picurii de ploaie care cad pe balcon
ca literele din supa alfabet căzând din lingură în bol
m-aș duce-afară între picăturile analfabete
n-am fost niciodată amator al naturii
dincolo de faptul că afară sunt oameni
mai e și soarele care mă face să dau join
la ceva grup cu vampiri pe tumblr
să vorbesc despre cei enșpe mii de ani ai mei
ce-au trecut ca anotimpurile
prea multe și prea degeaba
n-am bani decât de supe plic
m-am resemnat sistemului capitalist
și cheltui tot pe dopamină împachetată în linkuri de pe internet
și uit de ele și mă trezesc la 2-3 săptămâni cu fan courier
la ușă
prefer când vine dpd sau cargus
au sediile mai aproape
și pot să trimit coletele la păstrare
să fermenteze
cum fermentează bacnotele de-un leu la mine-n portofel
în bacterii mai mari pe care pot schimba coletele
mă gândesc la boschetarii care-și cumpără serotonina-n sticlele de săniuța
și mai trag câte-o pipă cât să treacă de anotimpul ploios
stau la gară sau undeva sub pod și privesc trecătorii mai fericiți decât ei
fericiți că privesc nefericirea din partea cealaltă a zidului
membri onorabili ai rondului de noapte
dacă stau să mă gândesc orașul în sine e-un westeros
cu lannisteri ce-i fac pe toți de nervi și bani
cu familia stark prea onorabilă să adune jegurile de pe republicii
cu casa bolton de psihopați ajunși la eminescu
și cultul femeii roșii care arde necredincioșii
din partidele politice de dreapta
sau de stânga
eu sunt ser bronn of the blackwater
îmi vând poezia cui mi-o cere și stau în pat
să ascult walzul II al lui shostakovich
îmi privesc personalitățile multiple cum dansează
proiectate pe ecranul din spatele pupilei
an nou fericit
stai cu paharul de vodkă la 3 noaptea
în prima zi din noul an
ce frumoasă e viața de pandemie
dai paharul pe gât ca ultimul alcoolic
și te gândești
că de data asta
chiar te vei arunca de la etajul 6
aterizând face-first pe asfalt
să oferi trecătorilor un spectacol în
arta modernă varianta 3d
poate vor pleca acasă cu un mic suvenir
o bucată din tine cum ar veni
și andrei de la cargus
care-ți aducea de obicei coletele
cu cărți pe arta cruzimii
va vărsa o lacrimă de dezamăgire
că și-a pierdut clientul preferat
sau poate te minți singur și
omul nu face distincție între tine
și ceilalți
un motiv în plus să sari
sau să rămâi în viață să le faci tuturor în ciudă
stai și-ți amintești de replica din saw
make your choice
știi că decizia a fost luată dinainte
dar îți place imaginea sinelui
cu creierii făcuți grămadă
biohazard (II)
apartamentul a devenit un loc sufocant
camerele au intrat la apă
te strâng ca hainele din sezonul trecut
în ultimele luni n-ai mai făcut mișcare
an endless cycle of mcdonalds kfc
broaster chicken taco bell și altele din aceeași gamă
pandemia de afară se prelungește în depresia dinăuntru
te întrebi dacă e o nouă marcă de depresie
la fel cum covidul e o nouă marcă de răceală
măștile mandatorii pe stradă
se preschimbă în pijamalele pseudo-mandatorii din casă
costumul omului postmodern
fără tricouri cu trupe și pantaloni de piele
în pat
pe canapea
la birou
la masă
pe veceu unde te pui timp de două-trei ceasuri
(depinde ce-ți trece prin cap)
biohazardul și-a updatat imaginea
din postapocaliptic în post-black metal
cadrul urban a devenit bruiat de lumea interioară
care s-a exteriorizat de parcă toți am fi devenit schizofrenici
orașul în nuanțe de gri se potrivește
cu coloana sonoră
de alcest și amesoeurs
țin minte că prin 2015 când PT a fost anulat
am crezut că a-nsemnat sfârșitul francizei
în 2020 apartment world-ul
a primit un remake varianta live action
ca de obicei originalul a rămas net superior
din versiunea nouă monștrii au fost eliminați
nu ne mai urmărește
niciun red pyramid thing
tema uroxicidului posibil să se fi păstrat
undeva între pereții vecinilor
maltratați de încăperile intrate la apă
noțiunea spațiului personal s-a pierdut
căsătoria își arată adevărata față
și-i face pe oameni să realizeze
că n-a fost o alegere inspirată
să scoată din pântece trei-patru umanoizi
(mai mult de ochii lumii decât din convingere)
pe care nici nu-i suportă dacă stau să se gândească
și care la rândul lor nu-și suportă părinții
lisa e și ea inclusă în reboot
ca un omagiu adus
jocului ce n-a fost să fie
după ce se satură destui oameni de compania nedorită
și decid să-i pună capăt
înnebuniți de inactivitate
și instabilitate financiară
asistentele apar și în versiunea nouă
peste drum la spitalul hiperdia
sau pe la știri la orice oră a zilei
spunându-ne să stăm acasă
în camerele intrate la apă
unde suntem în siguranță
încuiați împreună cu propria noastră nebunie
ce ne iese seara pe gură în timp ce sforăim
și ne șoptește povești cu leproși
bandajele faciale le-au fost înlocuite de măști
costumele provocatoare
(ce nu corespund normelor de gen ale prezentului)
de costume hazmat
aștept să revină perioada de cvasi-poftă-de-viață
să pot coborî din pat
să ies din casă
cu masca pe față
cu banii în buzunar
și să-mi iau niște nimicuri
pentru doza zilnică de dopamină
*
sorbeam din irish coffee
parcă încercam să mă îmbăt de la miros
să mi se urce whiskey-ul la cap
deși cafeaua își spunea cuvântul anulând orice
efect de somnolență
s-ar fi potrivit un whiskey on the rocks
cu frunzele ce-au colorat împrejurimile
portocaliu spre maro
nu mi-au plăcut niciodată culorile de toamnă
dar veneau la pachet cu briza
care alunga exigențele verii
și cu ea ultimele rămășițe ale alergiei mele de soare
nu voiam să fiu singura care mă-mbăt
când tu ți-ai luat un espresso lung
și-mi povesteai cum toamna înseamnă moarte
un clișeu – știam amândouă
dar părea potrivit
ai spus c-ai scos relația din priză odată pentru totdeauna
că nu-i mai suportai ieșirile de gelozie
și că oricum n-a putut niciodată să-ți satisfacă nevoile sexuale
spuneai și că te-a lăsat baltă la square când erai beată moartă
să te descurci cum poți
de la o cafea s-au făcut două sau trei
erai deja obișnuită cu cafeina
îmi spuneai că-n sesiune beai câte cinci pahare odată
eu n-am ajuns până acolo
de la restanțe ne-am întors la iubiți
spuneai că-ți va fi dor de el
de toate actele ratate pe care le-ați adunat în decursul anilor
care puse la un loc ar putea clădi un om ratat în întregime
copilul vostru avortat
care poate în altă dimensiune le-a nimerit pe toate
și s-a îmbrăcat în hainele din sezonul trecut pe care le-ai aruncat
mândră că poartă rochița vintage a mămicii
deși nu știai dacă era mai mult ea sau el
dacă era mai mult tu sau fostul
la urma-urmei numărul actelor ratate era egal
cu numărul genelor fiecărui părinte
fifty-fifty
de la cafele am trecut la shoturi
frunzele păreau veritabile forme geometrice
și cum amândouă eram la litere
n-am reușit să le descifrăm
ai spus că poate nici nu se vor descifrate
că până la urmă natura e frumoasă pentru că e-nvăluită în mister
sau așa ceva
după al treilea shot am realizat amândouă că erau mai safe cafelele
și între sprinturi la baie și-napoi
de la vezicile suprasolicitate
ne-am refăcut pașii la cafeină
eu n-aveam să-ți povestesc nici de sex nici de relații
mă gândeam să-ți spun că-s asexuală
îți ghiceam răspunsul
– nu l-ai găsit încă pe mr right
– să vezi că numa la asta o să te gândești după
de fapt mă gândeam la zațul de cafea rămas în fundul cănii
mă gândeam să-mi plantez ideile în el
să văd cum cresc copacii de inspirație înviorați de energie
să-i ud prea rar să dea în fruct
până uit de ei și vine o nouă serie de acte ratate –
de data asta ale mele
și le taie cu-n topor pierdut de cineva
să fie din nou doar solul de zaț
și să pot turna o nouă ceașcă de cafea
în timp ce-ascult povestea împăcării voastre
*
a cumpărat mama o rochie
a primit-o cu tot cu umeraș
rochia a purtat-o
umerașul a rămas pe canapea
umerașul era negru
mă gândesc că putea deveni roșu
umerașul era folositor
femeilor
mai demult
dar nu cele din plastic
avem și umerașe de sârmă în sertar
nici ele nu sunt roșii
mă gândesc că ar putea deveni
ferma oamenimalelor
mă gândesc la o lume cu oameni zoomorfizați
cu toții umblă în patru labe
mănâncă iarba de pe trotuarele neasfaltate
se ușurează pe vehiculele animalelor care-i înjură
cerșesc covrigi de la porumbeii de pe republicii
se luptă pentru femelele de pe onlyfangs
până la moarte sau până cel mai slab cedează
survival of the fittest
mă gândesc la străini
care-și miros posteriorul unul altuia pentru recunoaștere
ferma oamenilor scrisă de owlerr
personajele cântă ale brașovului oameni
în abatoare animalele trag sforile
în timp ce oamenii stau înghesuiți în cuștile fără oxigen
sângele sacrificat de animal
e răscumpărat de sângele vărsat de om
în mănăstiri umblă șiruri de pinguini în tunică bicoloră
alb cu negru și negru cu alb
cu figurile de sfinți neștiutori
execută rituri sacre de eclozare
reprezentate de statuia masculului ce stă pe ouă
gâștele bătrâne își fac cruce în fața statuii
care se găsește la intrarea în sate
la biserici
în arta ortodoxă
se închină până dau cu ciocul de pământ și spun
– iartă-mi, doamne, păcatele
la ieșirea din sate rațele-și adună caucazienii de prin râuri
îi încuie în grajd și le dau să mănânce
frieduck nietzsche a inspirat o generație de nihiliști
pisici adolescente edgy și papagali depresivi
își pun citate anti-sistem pe twitter
la închisori oamenii sunt vizitați de animalele curioase
să vadă diferitele specii de homosapienși
sunt tratați cu lipsă de respect
de puii de câine care se holbează prea mult și prea insistent
le aruncă mingi de cauciuc și latră la ei
la zoo ajung animalele-criminale
ratonii, castorii, vidrele, sconcșii, pisicile
oposumii, rațele și caprele
se trezesc în fiecare zi la 5 dimineața
când urlă un african
amintind de tripla lepădare a șarpelui de pielea sa
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.
