Olivia Călin a mai publicat la rubrica „Poșta redacției” anul trecut în octombrie. Au fost atunci câteva poeme despre care am spus că „au o maturitate surprinzătoare pentru o tânără poetă de doar 18 ani”. Afirmația rămâne valabilă și pentru textele de mai jos.

Iată, pentru reamintire, ce ne spunea Olivia despre ea anul trecut: „Am 18 ani și, sincer, nu știu ce ar trebui să spun despre mine. Aș putea spune că stau sub semnul unui suflet foarte sensibil. Poezia mi-a devenit mijloc de descărcare, a devenit locul meu sigur. Scriu de aproape un an, deci experiența mea este relativ redusă.”

Există, firește, și un update la aceste mărturisiri: „Ce s-a schimbat și ce a rămas la fel: sunt tot Olivia, dar acum am 19 ani. Acum aștept studenția, dar încă mai scriu.”

1.)1.) pietre dintr-un alt univers

suntem copiii strâmbi ai universului ca un șir de abuzuri personificate trăim
unii pe spatele altora
ne târâm pe jos și refuzăm mersul pe două picioare

mi-am zdrelit genunchii pe asfaltul tău unde te-ai descompus și ai lăsat o baltă
de sânge amar și negru din care se hrănește doar pământul
aș plânge pentru tine dar nu pot

atunci când văd câte o stea căzătoare îmi arunc degetul pe cer
și spun că vine câte o piatră dintr-un alt univers
unde nu sunt războaie&unde tu trăiești bine
cu buza între dinți și cu mâinile pline de praf
dar mereu mult prea fericit

toți o să dispărem la un moment dat

iar gândul ăsta mă liniștește.

2.)incontinență emoțională

sunt fructul uscat al unei iubiri fără viitor cu părinți deșirați care se întind
până în colțurile casei urcându-se pe tavan
dragostea de sine este principiul care ne ține specia în viață/de asta suntem cu toții
pe cale de dispariție undeva în umbra blocurilor mucegăite
dispărem ținându-ne de mână pe sub pământ

uneori nu pot să storc din mine un strop de emoție dulce/amară
oricum ar putea fi ea. izvorul ăla a secat de mult
de când mi-am văzut părinții deșirați pe tavan și fața stafidită în
portretul de familie pe jumătate gol

am găuri minuscule în piept. din ele curge aur și noroi
am luat tricoul tău și m-am șters

au început să crească flori și să curgă

lacrimi

3.)scrisul este doar un neajuns este o
vază kitsch plasată în pragul ușii ca să
dai cu piciorul în ea/am călcat în trei
cuvinte scrise pe foaie de care nu sunt
mândră/probabil nu sunt un adevărat poet
dar mă consolez cu asta înainte să adorm/
urlă în timpanul meu o dorință de a-mi
spânzura gândurile în timp ce bunica mea
se uită la televizor/uite ce dinți are aia cum
dracu a ajuns în televiziune

superficial&brutal ca o palmă puternică
peste spatele tău deformat/uneori nu mai
aud nimic în jurul meu dar îmi conectez
căștile la pieptul tău și mă prefac că
îți ascult moartea sentimentelor tale
pentru mine/știu că mâine te vei încălța
lent de parcă vrei să îmi faci în ciudă
și îmi vei arunca o ultimă privire din prag
în timp ce dai cu piciorul în vaza kitsch

Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici: https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.