Începând de mâine se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), care va reuni, ca de obicei, profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate, scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali. Această ediție se va desfășura în perioada 2 – 6 octombrie.

Întrucât www.omiedesemne.ro nu a tras nici anul acesta lozul câștigător și nu se va afla printre invitați, ne vom rezuma să preluăm programul festivalului și să-l reproducem aici. Vom fi, cum se spune, spectatori de la distanță și vom încerca, pe măsură ce vor mai veni vești de la Iași, să vă ținem la curent cu ce se întâmplă la FILIT.

Miercuri, 2 octombrie 2019

9.00-16.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Mari ecranizări – maraton cinematografic: Jocurile foamei
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

12.00-13.00 | Casa FILIT
„Lumea lui Nix cel Afurisit”
Invitată: Miruna Ioana Ciobanu (Lumea Mirunei)
Moderatoare: Irina Nichifiriuc (Sfatul Mamei)
Eveniment organizat în parteneriat cu Storia Books

12.00-14.00 | Palatul Copiilor Iași
„Casa copilăriei”
Invitată: Cristina Andone
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonatori: prof. Alina Bendescu, prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitate: Diana Bădica, Doina Ruști
Coordonatoare: prof. Mihaela Foșalău, prof. Roxana Arhire
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Jan Willem Bos, Veronica D. Niculescu
Coordonatoare: prof. dr. Antonina Bliorț, prof. dr. Gabriela Petrache
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

13.00-14.00 | Casa FILIT
Atelier de joacă literară
Invitată: Ana Maria Istrate (Minitropolis)

14.00-15.00 | Casa FILIT
In Memoriam Emil Brumaru
Vernisajul expoziției „Scrisori către Julien Ospitalierul”
Curator: Dragoș Pătrașcu
Prezintă: Petru Bejan

14.30-16.30 | Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, Iași
Amfiteatru
„Întâlnirile Alecart”
Invitați: Drago Jančar, Robert Șerban
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu

15.00-17.00 | Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
„Întâlnirile clubului Logos”
Invitați: Kim Leine, Faruk Šehić
Moderatoare: Serinella Zara

16.00-16.30 | Galeria de Artă „Theodor Pallady”, Iași, str. Lăpușneanu nr. 7-9
In Memoriam Emil Brumaru
Vernisajul expoziției „Negoț cu îngeri”
Zamfira Zamfirescu – Emil Brumaru
Prezintă: Bogdan Crețu

16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Invitat: Lucian Merișca
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

16.00-18.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Sorin Despot, Silvia Grădinaru
Moderator: Răzvan Țupa

16.00-17.30 | Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
Influența lui Paul Goma asupra unei generații: „Grup Canal 77”
Un film documentar de Dragoș Zămoșteanu

18.00-20.00 | Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iași
Sala „B.P. Hasdeu”
Arta refugii. În dezbatere: scriitorul Paul Goma
Invitați: Flori Bălănescu, Viorel Ilișoi
Moderator: Bogdan Crețu

18.00-20.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Ligia Keșișian, Angela Marinescu, Victor Țvetov
Moderator: Marius Chivu

20.00-21.00 | Palatul Culturii Iași
Deschiderea oficială a festivalului
I. FILIT își salută invitații
II. Concert cvartetul Ad Libitum
Prezintă: Cătălin Sava
(Accesul se face pe bază de invitație)

Joi, 3 octombrie 2019

9.00-16.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Mari ecranizări – maraton cinematografic: seria Amurg
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

10.00-12.00 | Casa FILIT
Atelier de lectură, poezie și povești improvizate în colțul de lectură
Invitate: Irina Nichifiriuc (Sfatul Mamei), Iuliana Șoșu (Joli Bebe)

10.00-12.00 | Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași
Dezbateri în limba franceză cu Iulia Badea Gueritée și Raymond Clarinard
„Henri Mathias Berthelot, prietenul României”
„Ucraina, marea vecină necunoscută”

10.00-12.00 | Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
Întâlnire profesională a editorilor, managerilor culturali și traducătorilor (I)
Participă: Denisa Comănescu, Cristina Hermeziu, Alexandra Koch, Renata Obadálková, Odile Serre
Focus: Festival du Premier Roman de Chambéry prezentat de Olivia Benoist Bombled și Daniela Faraill
Moderatoare: Monica Joița

12.00-13.00 | British Council Iași, str. Păcurari nr. 4
Ateliere creative Drawing Words
Activitate organizată în parteneriat cu British Council

12.00-14.00 | Casa FILIT
Bookinfluencerii – cine sunt şi pe cine influenţează
Invitată: Daria Câmpeanu
Moderator: Victor Miron (Cărțile pe față)

12.00-14.00 | Palatul Copiilor Iași
„Casa copilăriei”
Invitată: Veronica D. Niculescu
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonatori: prof. Alina Bendescu, prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitate: Lavinia Braniște, Joanna Kornaś-Warwas
Coordonatoare: prof. dr. Lucia Gabriela Munteanu, prof. Elena Mănucă
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Cristina Andone, Dan Pleșa
Coordonatori: prof. dr. Ioan Răducea, prof. Georgiana Cozma
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Economic Administrativ, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Fernando Klabin, Monica Stoica
Coordonatoare: prof. dr. Elena Horceag, prof. Iolanda Năstuță
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Emanuela Iurkin, Dan Miron
Coordonatoare: prof. dr. Monica Boțoiu, prof. Carmen Ciobotaru
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Mircea Opriță, Liviu Surugiu
Coordonatoare: prof. dr. Anamaria Ghiban, prof. Daniela Anghelescu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

14.00-16.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Livia Ștefan, Andrei Zbîrnea
Moderator: Răzvan Țupa

14.30-16.30 | Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, Iași
Amfiteatru
„Întâlnirile Alecart”
Invitați: Lionel Duroy, Herman Koch, Andreea Răsuceanu
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu

15.00-16.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
CLIP[L]IT – Carte în 7Arte: proiecție de booktrailere
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, Filiala „Ion Creangă”, Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, Asociația Culturală Control N, Asociația BookLand și Asociația Culturală KunSTadt

15.00-16.30 | Inspectoratul Școlar Județean Iași
Întâlnire între traducători din limba română și profesori de liceu
Participă: Georg Aescht, Jan Willem Bos, Sean Cotter, Antònia Escandell Tur, Mirela Ferraiuolo, Jarmila Horáková, Gabriella Koszta, Marily Le Nir, Steinar Lone, Enrique Nogueras,
Marian Ochoa de Eribe, Ivana Olujić
Coordonatoare: prof. Sabina Manea, prof. Irina Prodan (Inspectoratul Școlar Județean Iași)

15.00-17.30 | Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
Concurs de traducere și Atelier „Courrier international”
Invitați: Raymond Clarinard, Iulia Badea Gueritée
În dialog cu elevi și studenți

16.00-17.30 | Palatul Culturii, Sala „Ștefan Procopiu”
Lansarea romanului „Trilogia transilvană” de Miklós Bánffy
Participă: Kósa András (director Institutul Balassi București), Béla Dan Krizbai (vicepreședinte Institutul Cultural Român), Lucian Nastasă Kovacs (director Muzeul Național de Artă Cluj-Napoca)

16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași „Casa Fantasy”
Invitată: Ana-Maria Negrilă Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, Filiala „Ion Creangă”

16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Invitată: Ana-Maria Negrilă
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

16.00-18.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Drago Jančar, Cătălin Pavel, Doina Ruști
Moderator: Bogdan Crețu

17.00-18.00 | Teatrul Luceafărul, Sala Mică
Paradisul de Andrei Crăciun – Spectacol-lectură
Eveniment organizat în parteneriat cu FITPTI – Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași

17.30-18.30 | Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
Gabrielle Tuloup, laureată a Festival du Premier Roman de Chambéry (2019) în dialog cu Simona Modreanu, pornind de la romanul La nuit introuvable

18.00-19.00 | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corpul C, Sala C309, Facultatea de Informatică
De la Rin la Dunăre și înapoi
Invitat: Jan Willem Bos
Prezintă: Paula Onofrei

18.00-20.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Diana Bădica, Florin Irimia, Kim Leine
Moderator: Doris Mironescu

18.00-20.00 | Cafeneaua FIKA
Dezbatere: Fenomenul „Şi-a căutat-o” în literatură
Invitate: Anca Sâiu – psiholog Salvaţi Copiii, Alexandra Popa, Oana Turcea
Moderatoare: Irina Nichifiriuc – Mamprenoare, instructoare Hand in Hand Parenting
Recomandat: 14 ani +

20.00-22.00 | Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare
Serile FILIT: Întâlnire cu María Dueñas
Gazda serii: Robert Șerban
Prezintă: Cătălin Sava

22.00-23.00 | Casa FILIT
„Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere…”
Stand-up comedy cu Bobi Dumitraș și Gabriel Dumitriu

Vineri, 4 octombrie 2019

9.00-16.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Mari ecranizări – maraton cinematografic: seria originală Războiul stelelor
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

10.00-12.00 | Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iași,
Sala „B.P. Hasdeu”
Întâlnire profesională a editorilor, managerilor culturali și traducătorilor (II)
Participă: Denisa Comănescu, Benita Edzard, Daniela Faraill, Alexandra Florescu, Thomas Geiger, Bogdan Ghiu, Cristina Hermeziu, Odile Serre
Focus: Proiectul Schwob (promovarea clasicilor redescoperiți) prezentat de Alexandra Koch
Moderatoare: Monica Joița

10.00-12.00 | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corpul A,
Sala Senatului
Traducerea în epoca globalizării: Mateiu Caragiale în limba engleză
Invitat: Sean Cotter
Prezintă: Dana Bădulescu

10.00-12.00 | Casa FILIT
Atelier de făcut cărți și alte activități interactive
Invitată: Mihaela Albianu (Magazin Creativ)

10.00-12.00 | Cafeneaua FIKA
Workshop de lectură
Coşarul: Povestea unei fete şi a monstrului ei de Jonathan Auxier
Invitate: Ilinca Floroiu, Ioana Maria Micu
Moderatoare: Cristina Munteanu
Recomandat: 9-12 ani
Eveniment organizat de Storia Books cu sprijinul Canada Council for The Arts

12.00-13.00 | Muzeul „Mihai Codreanu”, Iași (Vila Sonet)
A expune literatura în muzee, o provocare (I)
Participă: Geneviève Tricottet, președinta Rețelei caselor memoriale ale scriitorilor și patrimoniului literar din Hauts-de-France și muzeografi din muzeele literare ieșene

12.00-13.00 | British Council Iași, str. Păcurari nr. 4
Ateliere creative Drawing Words
Activitate organizată în parteneriat cu British Council

12.00-14.00 | Casa FILIT
Atelier de poveste și miniteatru de păpuși:
„Școala banilor bine-crescuți” cu Cristina And one

12.00-14.00 | Palatul Copiilor Iași
„Casa copilăriei”
Invitată: Lavinia Braniște
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonatori: prof. Alina Bendescu, prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Steinar Lone, Matei Vișniec
Coordonatoare: prof. dr. Mihaela Doboș, prof. Adriana Bozdoro
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Svetlana Cârstean, Gelu Vlașin
Coordonatori: prof. dr. Cristina Chiprian, prof. Cezar Hărățu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Simona Popescu, Bogdan Suceavă
Coordonatoare: prof. dr. Monica Iosub, prof. dr. Claudia Comănescu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Andreea Răsuceanu, Andrei Zbîrnea
Coordonatori: prof. Iolanda Miron, prof. Traian Fîntînaru
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Irina-Roxana Georgescu, Cătălin Pavel
Coordonatoare: prof. Manuela Coțofan, prof. Ruxandra Nechifor
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Liceul Teoretic „Miron Costin”, Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitate: Rodica Bretin, Ana-Maria Negrilă
Coordonatoare: prof. Larisa Târzianu, prof. Geanina Honceriu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Jan Cornelius, Florin Irimia
Coordonatoare: prof. Anca Berenghia, prof. dr. Anișoara Sprînceană
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Hârlău
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Andrei Crăciun, Viorel Ilișoi
Coordonatoare: prof. Cristina Sandu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.00-14.00 | Liceul Teoretic „Ion Neculce”, Târgu Frumos
„Scriitori printre liceeni”
Invitate: Diana Bădica, Doina Ruști
Coordonatoare: prof. Corina Alexa Angheluș
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

12.30-13.30 | Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iași,
Sala „B.P. Hasdeu”
Cum se traduc clasicii modernității. Dosarul „M. Blecher” din revista „Dacia literară” (vara 2019)
Participă: Fernando Klabin, Joanna Kornaś-Warwas
Moderator: Doris Mironescu

12.30-14.00 | Colegiul Național Iași
Atelierele Ars traducendi
Cu participarea traducătorilor: Sean Cotter, Cristina Mauna, Raluca Neferu,
Mihaela Pîrvuleț (două ateliere în limba engleză), Mirela Ferraiuolo, Marily Le Nir (atelier în limba franceză), Georg Aescht (atelier în limba germană)
Profesori coordonatori: Anda Boțoiu, Alina Crăciun (engleză), Lorina Iacob, Ioana Teodorescu (franceză), Anca Leaută (germană)
Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași, Centrul Cultural German Iași și Colegiul Național Iași

14.00-15.00 | Cafeneaua Acaju
De la festival la festival
Aller-retour Festival du Premier Roman de Chambéry – FILIT Iași
Participă: Olivia Benoist Bombled, Daniela Faraill, Gabrielle Tuloup
Moderatoare: Cristina Iliescu
Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași

14.00-16.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Ionel Ciupureanu, Monica Stoica
Moderator: Radu Vancu

14.30-16.30 | Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, Iași
Amfiteatru
„Întâlnirile Alecart”
Invitați: Emanuela Iurkin, Ahmed Saadawi
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu

15.00-17.00 | Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
„Întâlnirile clubului Logos”
Invitați: María Dueñas, Sjón
Moderatoare: Serinella Zara

16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Invitat: Liviu Surugiu
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

16.00-18.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Lionel Duroy, Dan Miron, Faruk Šehić
Moderator: Călin Ciobotari

18.00-19.30 | Cafeneaua FIKA
Dezbatere: Literatura pentru copii. Autori români sau autori străini?
Invitați: Cristina Andone, Victor Miron, Irina Nichifiriuc, Iuliana Șoșu, Irina Vasilescu

18.00-20.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Herman Koch, Dan Pleșa, Alexandru Vakulovski
Moderator: Bogdan Crețu

18.00-20.00 | Librăria Cărtureşti
Workshop Fantasy – Personaje feminine puternice în literatura Fantasy pentru adolescenţi
Invitate: Daria Câmpeanu, Alexandra Popa, Zena Pop-Cohuţ, Oana Turcu
Moderatoare: Cristina Munteanu
Recomandat: 12 ani +
Pe marginea seriilor Nisipurile din Arawiya şi Făpturile Văzduhului de Holly Black

18.00-20.00 | Atelierul de pictură din str. Lăpușneanu nr. 7-8
Zoon Poetikon. Poeți în atelierul lui Radu Carnariu
Invitați: Ligia Keșișian, Cătălin Pavel, Andrada Strugaru, Robert Șerban, Ilinca Zaharia
Moderator: Emil Munteanu

20.00-22.00 | Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare
Serile FILIT: Întâlnire cu Richard Ford
Gazda serii: Marius Chivu
Prezintă: Cătălin Sava

22.30-04.00 (5 octombrie) | Casa FILIT
„Noaptea Albă a Poeziei” – maraton de lecturi
In Memoriam Emil Brumaru
Participă: Constantin Acosmei, Cristina Alexandrescu, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Muriel Augry-Merlino, Șerban Axinte, Ștefan Tudor Baciu, Lucian Bălan, Mihnea Bâlici, Lucian Brad, Svetlana Cârstean, Sorin Chiperi, Marius Chivu, Ionel Ciupureanu, Dan Coman, Ioan Coroamă, Valeriu A. Cuc, Nicoleta Dabija, Nichita Danilov, Sorin Despot, Cornelius Drăgan, Vlad Drăgoi, Irina-Roxana Georgescu, Vlad A. Gheorghiu, Paul Gorban, Silvia Grădinaru, Adela Greceanu, Livia Iacob, Iulia Iaroslavschi, Diana Iepure, Viorel Ilişoi, Ștefan Ivas, Ligia Keșișian, V. Leac, Claudiu Ioan Maftei, Ștefan Manasia, Angela Marinescu, Sebastian Mihail, Paul Mihalache, Ioana Miron, Emilia Nedelcoff, Andrei Patraș, Andreea Petcu, Bogdan Alexandru Petcu, Andrei Pintea, Dan Pleșa, Florentina Pocovnicu, Vlad Pojoga, Dorin Popa, Florentin Popa, Simona Popescu, Roxana-Maria Prisecariu, Silviu Romaniuc, Sjón, Moni Stănilă, Monica Stoica, Andrada Strugaru, Cătălina Suditu, Faruk Šehić, Robert Șerban, Livia Ștefan, Veronica Ștefăneț, Vlad Tăușance, Gabrielle Tuloup, Victor Țvetov, Alexandru Vakulovski, Mihai Vieru, Matei Vișniec, Gelu Vlașin, Andrei Zbîrnea

Moderatori: Vlad Tăușance, Răzvan Țupa, Radu Vancu

Sâmbătă, 5 octombrie 2019

9.00-16.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Mari ecranizări – maraton cinematografic: Retro SF
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

10.00-12.00 | Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iași, Sala „B.P. Hasdeu”
Cui îi pasă de literatura română? Un proiect de brand cultural: traducătorii și traducerile
Participă: Georg Aescht, Rodica Baconsky, Jan Willem Bos, Jan Cornelius, Sean Cotter, Gheorghe Erizanu, Antònia Escandell Tur, Mirela Ferraiuolo, Jarmila Horáková, Fernando Klabin, Joanna Kornaś-Warwas, Gabriella Koszta, Marily Le Nir, Steinar Lone, Enrique Nogueras, Marian Ochoa de Eribe, Ivana Olujić, Szonda Szabolcs
Contrapunct: Asociația traducătorilor literari din România – ARTLIT, prezentată de Mariana Bărbulescu, Mihaela Buruiană, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Simina Răchițeanu, Ioana-Miruna Voiculescu
Moderatoare: Monica Joița

10.00-12.00 | Casa FILIT
Workshop: Ghidul Bookinfluencer-ului începător
Invitați: Carina Ezaru, Alexandra Popa, Zena Pop-Cohuţ, Valentin Micu, Oana Turcea (fotograf)
Moderatoare: Cristina Munteanu
Recomandat: 10 ani +

11.00-12.00 | Muzeul „Ion Creangă”, Iași (Bojdeuca)
Inaugurarea lucrării de artă „Masa amintirilor”
Prezintă: Bogdan Crețu, Felix Aftene
Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate” Iași

12.00-13.00 | British Council Iași, str. Păcurari nr. 4
Ateliere creative Drawing Words
Activitate organizată în parteneriat cu British Council

12.00-13.30 | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A, Amfiteatrul III.12, Facultatea de Litere
Sjón în dialog cu studenții de norvegiană
Moderatoare: Crina Leon și Simina Răchițeanu

12.00-13.30 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Diana Iepure, Gelu Vlașin
Moderator: Răzvan Țupa

12.00-14.00 | Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, Iași
Amfiteatru
„Întâlnirile Alecart”
Invitați: Dan Coman, Richard Ford
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu

12.00-14.00 | Cafeneaua Acaju
Atelier de poveste și miniteatru de păpuși „Școala banilor bine-crescuți” cu Cristina And one

12.00-14.00 | Palatul Copiilor Iași
„Casa copilăriei”
Invitat: Matei Vișniec
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonatori: prof. Alina Bendescu, prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

14.00-15.30 | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A,
Amfiteatrul III.12, Facultatea de Litere
Steinar Lone în dialog cu studenții de norvegiană
Moderatoare: Crina Leon și Simina Răchițeanu

14.00-16.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Svetislav Basara, Emanuela Iurkin, Bogdan Suceavă
Moderator: Liviu Antonesei

16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Invitată: Rodica Bretin
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

16.00-18.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitate: Geneviève Damas, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu
Moderator: Radu Vancu

17.00-18.00 | Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane”
Lionel Duroy în dialog cu Simona Modreanu pornind de la romanul Eugenia

18.00-20.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Dan Coman, Ahmed Saadawi, Sjón
Moderator: Doris Mironescu

20.00-22.00 | Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare
Serile FILIT: Întâlnire cu Mihail Șișkin
Gazda serii: Cătălin Sava

22:00-23:00 | Casa FILIT
Concert Fine It’s Pink

Duminică, 6 octombrie 2019

9.00-16.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Mari ecranizări – maraton cinematografic: Urzeala tronurilor
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

11.00-13.00 | Casa FILIT
Masterclass Superscrieri
Invitate: Mona Dîrțu, Oana Olariu, Irina Păcurariu
Moderator: Vlad Tăușance
Eveniment organizat de Fundația Friends For Friends (FFFF.ro), inițiatoarea proiectului Superscrieri

12.00-13.00 | Muzeul „Ion Creangă”, Iași (Bojdeuca)
A expune literatura în muzee, o provocare (II)
Participă: Geneviève Tricottet, președinta Rețelei caselor memoriale ale scriitorilor și patrimoniului literar din Hauts-de-France și muzeografi din muzeele literare ieșene

12.00-14.00 | Cafeneaua Acaju
Vizionare de Succes Post-Apocaliptic
Primul episod Netflix din Ultimii copii de pe Pământ de Max Brallier
Moderatoare: Cristina Munteanu, Zena Pop-Cohuţ
Recomandat: 9-12 ani
Eveniment organizat de Storia Books cu sprijinul Netflix

12.00-14.00 | Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, Iași
Amfiteatru
„Întâlnirile Alecart”
Invitați: Simona Popescu, Mihail Sișkin
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu

12.00-14.00 | Palatul Copiilor Iași
„Casa copilăriei”
Invitat: Alexandru Vakulovski
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonatori: prof. Alina Bendescu, prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

13.00-15.00 | Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
„Întâlnirile clubului Logos”
Invitați: Svetislav Basara, Geneviève Damas
Moderatoare: Serinella Zara

13.00-15.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Vlad Pojoga, V. Leac
Moderator: Radu Vancu

15.00-17.00 | Casa FILIT
„Scriitori în Centru”
Invitați: Svetlana Cârstean, Irina Georgescu, Mihai Vieru
Moderator: Doris Mironescu

16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași
„Casa Fantasy”
Invitat: Mircea Opriță
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași,
Filiala „Ion Creangă”

18.00-20.00 | Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare
Serile FILIT
I. Decernarea „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte”
II. Întâlnire cu Mathias Énard
Gazda serii: Matei Vișniec
Prezintă: Cătălin Sava

Expozițiile FILIT, 2-6 octombrie 2019

10.00-17.00 | Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Iași
„Chiriașul cu arcuș”
Expoziție dedicată compozitorului George Enescu, un oaspete frecvent al casei cu turn pătrat de la Copou, între anii 1916-1919, fermecat de frumusețea viitoarei lui soții, prințesa Maruca Cantacuzino.
Curatori: Lăcrămioara Agrigoroaie, Diana Leonte, Indira Spătaru

10.00-17.00 | Colecția „Istoria teatrului românesc”, Iași
„Croitorii de personaje”
Expoziție ce ilustrează secvențe ale artei dramatice românești și viziunile publicului, criticilor și artiștilor plastici asupra actorului devenit personaj.
Curator: Laura Terente

10.00-17.00 | Muzeul „Mihai Codreanu”, Iași
„Surâzător comediantul trecea: Miluță Gheorghiu”
Expoziție dedicată lui Miluță Gheorghiu, actorul care atunci când apărea pe stradă atrăgea ca un magnet lumea din jurul său, iar pe scenă, aplauzele și ovațiile nu se opreau.
Curator: Beatrice Panțiru

10.00-18.00 | British Council Iași, str. Păcurari nr. 4
Drawing words. Expoziție cu ilustrații de cărți britanice pentru copii
Curator: Lauren Child
Expoziție organizată în parteneriat cu British Council

10.00-18.00 | Galeria de Artă „Theodor Pallady”, Iași, str. Lăpușneanu nr. 7-9
„Negoț cu îngeri”
Zamfira Zamfirescu – Emil Brumaru

10.00-24.00 | Casa FILIT
„Scrisori către Julien Ospitalierul”
Curator: Dragoș Pătrașcu

12.00-17.00 | Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, Iași, str. Gheorghe Săulescu nr. 4
„Locuri și personaje”
Expoziție de pictură Ioniță Benea
Expoziție realizată cu prilejul Zilei Cooperării Europene cu sprijinul Alecart și EuroEd

Marți, 8 octombrie 2019

17.00-18.00 | Teatrul Luceafărul, Sala Mică
Viral de Bogdan Georgescu – Spectacol-lectură
Eveniment organizat în parteneriat cu FITPTI – Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași

Miercuri, 9 octombrie 2019

17.00-18.00 | Librăria Cărturești
Povești din curtea școlii de Olga Macrinici – Spectacol-lectură
Eveniment organizat în parteneriat cu FITPTI – Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.