În după-amiaza când domnul Gelu a isprăvit „Cartea neisprăvirii” a domnului T.O. Bobe, recent apărută la Editura Humanitas, ar fi trebuit să-l ducă afară pe Mr. Peanut, cățelușul chihuahua căruia îi dedicase o întreagă carte de versuri, din fericire isprăvită în urmă cu câteva luni bune. Numai că între timp a venit doamna Adi, care fusese în vizită la o prietenă, și i-a spus că-l duce ea afară, dacă tot e îmbrăcată și încălțată și de ce să se mai deranjeze domnul Gelu să se îmbrace și să se încalțe când putea foarte bine să rezolve problema ea.

Așa că domnul Gelu a dat gata și ultimele pagini din „Cartea neisprăvirii”, a rămas un timp cu privirea în gol și și-a spus: probabil că e ca în blockbusterele Marvel, când Ryan Reynolds apare după desfășurarea genericului și spune o glumă deșteaptă și lasă o portiță deschisă, adică toate problemele nerezolvate din cauza scenaristului leneș vor fi reluate într-un nou episod al francizei când Ryan Reynolds moare dar învie în altă dimensiune și toate vor fi bune și frumoase și lumea va pleca fericită din sala cinematografului lăsând ca de obicei pop-corn împrăștiat pe jos și pet-uri la jumătate rostogolite de picioarele neatente.

Dar oricât a încercat domnul Gelu să citească printre rânduri textul care spune că „La prețul de vânzare se adaugă 2%, reprezentând valoarea timbrului literar” sau scurta biografie de pe latura îndoită a copertei a IV-a (mereu uită domnul Gelu cum se numește, fiindcă e deja bătrân și e normal să uite tot felul de lucruri) s-a oprit totuși la cuprinsul textului de pe coperta a IV-a, unde nu e un citat din Ryan Reynolds, ci chiar din domnul Teo, care se referă la ce este o carte și așa mai departe.

Domnul Gelu și-a spus că, de vreme ce sunt atâtea lucruri profunde în pasajul respectiv, ar trebui să spună și el câteva chestii deștepte despre „Cartea neisprăvirii”, ca să nu lase impresia cumva că a trecut prin ea ca rațele prin apa lacului IOR. Între timp însă a venit doamna Adi cu Mr. Peanut și bineînțeles că l-a întrerupt chiar în momentul când era cu degetele deasupra tastaturii ca să scrie începutul acelor lucruri deștepte. În consecință, a trebuit să mai facă un pic de conversație cu doamna Adi, dacă Mr. Peanut a mai lătrat la vreun câine, dacă a făcut pipi în boscheți sau dacă doamna Adi a folosit punguța pentru nevoia nr. 2.

În consecință, așa cum se întâmplă, cele mai bune idei s-au dus în neant, mai ales că, așa cum s-a precizat deja, domnul Gelu are deja o vârstă și memoria lui nu mai e deloc ce-a fost cândva. În cazul ăsta, domnului Gelu nu-i mai rămâne decât să spună câteva chestiuni generale, legate de stil sau de abordarea subiectului, de teme, de limbaj și așa mai departe, intuind însă că nimeni nu va citi așa ceva, fiindcă în general toți criticii fac același lucru, poate cu excepția lui Iovănel, cu desenele lui animate și cu ce mai bagă în cronicile lui de le face atât de mișto.

Totuși, ca să nu rămână de râsul satului, domnul Gelu s-a gândit că n-ar strica să pomenească de ziua când i-a sosit acasă, cam la o săptămână după ce-l comandase, pachetul cu operele complete ale lui Borges și cât de fericit a fost atunci și, cu toate că o parte dintre cărțile de acolo le mai citise în alte ediții, scoase de alte edituri, s-a apucat să-l recitească sistematic pe genialul argentinian și a fost fericit încă o dată că a regăsit acolo tema dublului, pe care o îndrăgise atât și pe care el însuși o folosise în romanul „Oblivion”, care din păcate a avut o soartă crudă, fiindcă i-a fost respins de majoritatea editurilor.

Totuși, a fost fericit să găsească tema dublului în „Cartea neisprăvirii” și s-a bucurat că un scriitor mult mai puțin celebru decât domnul Jorge Luis, cum este domnul Teo, a avut curajul să o abordeze cu atâta dezinvoltură și cu atâta pricepere încât, chiar dacă e o temă arhicunoscută, a făcut-o să pară la fel de interesantă de parcă ar fi fost inventată chiar de el. Firește că s-a folosit de autoironie, dar aici nu e nicio surpriză, fiindcă toată lumea îl știe mai șugubăț așa de pe facebook pe domnul Teo, chiar dacă în „Cartea neisprăvirii” nu e ca și cum ar fi înnodat mai multe statusuri de pe rețeaua de socializare, așa cum a făcut în Cum mi-am petrecut vacanța de vară, unde a pus cap la cap mai multe compuneri.

Uite că domnul Gelu a început să scrie la recenzia despre „Cartea neisprăvirii”, a ajuns deja la peste 4000 de semne și n-a spus aproape nimic despre carte, or dacă va continua în felul ăsta probabil că n-o va citi nimeni, fiindcă cine citește recenzii atât de lungi și plictisitoare, în care nu se întâmplă nimic și în care nu se povestește nimic, cam ca în „Cartea neisprăvirii”, să zicem? Așa că, simțind pericolul că recenzia ar putea să intre în categoria neisprăvitelor, fiindcă trebuie să știți că domnul Gelu mai are nenumărate fișiere word cu astfel de recenzii începute și lăsate baltă din lipsă de inspirație, s-a gândit că cel mai bun lucru ar fi să caute câteva puncte de reper, în orice caz altele decât cele care duc la Borges, fiindcă și de el s-a cam săturat lumea întrucât biblioteca lui e infinită și cine își dorește așa ceva dacă are de trăit doar o viață?

E momentul, așadar, ca domnul Gelu să spună despre „Cartea neisprăvirii”, așa ne-isprăvită cum e ea, măcar câteva lucruri banale, dacă pe alea inteligente le-a uitat chiar de tot. Și ce să spună altceva decât că e o carte alunecoasă, inteligentă, impecabilă din punct de vedere stilistic, sofisticată fără să fie stufoasă și suficient de autoironică încât să-i inducă cititorului o stare agreabilă și, de ce nu?, să-i smulgă din când în când și câte un zâmbet, așa cum i s-a întâmplat și domnului Gelu seara târziu, când a mai citit câteva pagini din „Cartea neisprăvirii” și a râs în hohote, de a trezit-o pe doamna Adi din somn iar aceasta i-a fluturat somnoroasă mâna în dreptul tâmplei, adică a luat-o razna sau așa ceva de a ajuns să râdă de unul singur fără motiv.

Gândește toate astea domnul Gelu despre „Cartea neisprăvirii” deoarece știe foarte bine cât de greu este să scrii despre nimic, fiindcă acum mulți ani s-a uitat și el la Seinfeld și și-a dat seama că, chiar dacă râdea uneori cu gura până la urechi, de data asta în sânul familiei și nu de unul singur, e o treabă foarte serioasă să scrii despre nimic și să faci și lumea să râdă. Și i-a mai venit în gând domnului Gelu tot o chestie despre nimic, dar nu un sitcom, ci o carte de data asta, Educația sentimentală a lui Flaubert, despre care tot așa s-a spus la vremea respectivă că nu se întâmplă nimic în ea și uite cât de celebră a rămas chiar dacă a venit în siajul mult mai cunoscutei Doamna Bovary, în care, să recunoaștem, nici acolo nu se prea întâmplă mare lucru, ba chiar am putea spune că, pe alocuri, plictiseala doamnei în cauză e transmisă subtil și cititorului din secolul XIX sau XX, ca să nu-l mai pomenim pe cel din secolul XXI, deoarece chiar nu ar avea rost.

Mergând pe mâna domnului Teo, care spune la un moment dat că „O să mă citească lumea la fel de mult cum mă uit eu la ciclism” – și chiar dacă, din instinct, ar avea intenția binevoitoare  de a-l contrazice – domnul Gelu trebuie să spună și el că, din păcate, „Cartea neisprăvirii” este una de nișă, deoarece tot ping-pong-ul livresc din ea nu va putea fi pe deplin înțeles, sau măcar intuit, decât doar de câțiva buni cunoscători ai literaturii universale, în ale căror cunoștințe ar trebui să existe operele domnului Julio (Cortazar), ale domnului Thomas (Pynchon), ale domnului Franz (Kafka), ale domnului Jorge Luis (Borges) și a multor altor domni care i-au luat sporadic locul lui Ryan Reynolds și și-au ițit capetele lor de scriitori printre rândurile neisprăvite ale „Cărții neisprăvirii”. Domnului Gelu îi pare rău că, poate, pentru mulți cititori – așa cum s-a întâmplat și cu celelalte două cărți, Cum mi-am petrecut vacanța de vară și Contorsionista – esențialul va trece aproape neobservat, pentru ei rămânând doar (auto)ironia aia spumoasă, care este cool, e amuzantă, îl face simpatic pe autorul-personaj, îi dă un aer abordabil, lăsând însă undeva deoparte chestiunea profunzimii.

Așa neisprăvită cum e ea, ar fi o nedreptate ca „Cartea neisprăvirii” (domnul Gelu își cere scuze pentru cacofonia pe care a plantat-o intenționat aici, așa cum a făcut și domnul Teo ici-colo în „Cartea neisprăvirii”) să rămână o carte neînțeleasă din care să răzbată doar o impresie de suprafață, acea glazură dulceagă de superficialitate sub care se află, ca într-o pastilă de colebil, adevărul amar. Domnul Gelu speră din tot sufletul ca acele profunzimi existente în „Cartea neisprăvirii” să nu rămână dispersate sau, Doamne ferește, îngropate definitiv în livresc. Fiindcă ar fi incorect să se întâmple așa.

Domnul Gelu știe că domnul Teo va privi cu ironie și cu o înțelegere condescendentă tot ce domnul Gelu a scris aici. E pregătit pentru asta, cu toate că nu poți fi niciodată pregătit îndeajuns cu domnul Teo, fiindcă domnul Teo, dacă a scris o asemenea carte, are toate datele la îndemână ca să te contrazică și să te îngroape în hârtii cu citate din clasicii literaturii universale, fie că i-a pomenit în „Cartea neisprăvirii”, fie că nu. În cazul în care domnul Gelu s-ar trezi încondeiat de domnul Teo pe facebook, să spunem, unde domnul Teo este în continuare foarte activ, atunci domnul Gelu și-ar dori foarte mult să fie suficient de eteric ca domnul Sergiu.

Cine este domnul Sergiu? Citiți „Cartea neisprăvirii” și veți afla.

Foto main: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=596363644148773&set=pob.100013254284088&type=3&theater    

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.