L-am auzit și eu în după-amiaza asta pe președintele Iohannis adresându-se poporului cu obișnuitul discurs scrâșnit, emfatic, după ședința pe care a avut-o la Cotroceni cu prim-ministrul Ludovic Orban  și cu câțiva membri ai cabinetului. Dl. Iohannis ne-a pus în temă despre discuțiile avute și despre proiectele din viitorul apropiat, îndepărtat, foarte îndepărtat sau la câțiva eoni distanță, proiecte care ar trebui să reașeze țara pe un traseu normal, european. Un traseu al prosperității și al modernității.

Și aici pun frână, ca să nu pic în același discurs-clișeu care ni se servește de prea mulți ani și care ne arată în ce fel politicienii vor face din România o țară nemaipomenită, cu un PIB formidabil, cu o creștere economică unică și cu un nivel de trai galactic. Pun frână fiindcă, sincer, nu mă interesează politica decât în măsura în care îmi afectează (sau nu) viața. Discursul de azi al președintelui m-a afectat profund și mi-a dat ser(i)oase motive de îngrijorare, la care voi reflecta îndelung, cu ser(i)ozitate, pe parcursul acestui editorial.

Sigur că avem nevoie de autostrăzi. Ni s-a spus asta vreme de trei decenii, pe toate tonalitățile politice posibile. Sigur că avem nevoie de o centură de mare viteză a Capitalei, dar nu sunt foarte sigur dacă avem nevoie de inaugurarea unui șantier (pe care se aflau un buldozer și vreo două camioane) cu artificii și fumigene tricolore. Dar ne-am obișnuit și cu asta, cu penibilul unor manifestări oficiale, ca să le numesc așa. Culmea e că Ludovic Orban a fost cândva și ministru al transporturilor, dar asta e o paranteză care poate fi considerată subversivă, așa că să nu-l deranjăm pe prim-ministru și să-l lăsăm să lucreze liniștit.

Ceea ce vreau să spun este că suma de 80 de miliarde de euro, care ne va fi livrată de Uniunea Europeană ca urmare a proiectelor pe care guvernul (oricare o mai fi ăla peste vreo câteva luni) le va face, mi se pare o sumă inimaginabilă. Adică, scuzați-mă, eu care n-am ținut în mână decât ocazional echivalentul a câteva sute de euro, când mă gândesc la atâția bani simt că-mi expiră imaginația. Și am o imaginație bogată, credeți-mă.

Sigur că avem nevoie de bani în agricultură, fiindcă de acolo vine mâncarea și dacă nu ai mâncare te ia amețeala și când scrii, darămite când dai cu sapa sau când stai până noaptea târziu ca să lucrezi la proiectele care vor atrage acești bani. Sigur că avem nevoie de investiții în economie, în infrastructura căilor ferate (ca să ajungem mai repede la mare) și așa mai departe. Avem nevoie de bani în sănătate, avem nevoie de bani pentru servicii (ca să nu ne spioneze marile state ale lumii), avem nevoie de bani pentru apărare sau mai știu eu pentru ce sector vital. Avem nevoie de bani aproape peste tot.

Știți însă unde nu avem nevoie de bani? Ei bine, am ajuns să fiu convins că nu avem nevoie de niciun sfanț, din plăcinta asta de 80 de miliarde de euro, pentru un sector care și-a dezvoltat în timp capacitatea de a supraviețui doar cu aer, cu apă și, poate, cu un colț de pâine uscată: cultura. De când cu banii ăștia mulți (care, să fim realiști, nu sunt atât de mulți dacă e să ne uităm că vecinii noștri maghiari au negociat pentru 100 de miliarde) nu a suflat nimeni o vorbă despre cultură. Sau nu am auzit eu.

Pentru agricultură subvențiile sunt vitale. În schimb, pentru cultură tăierile sunt vitale. Filosofia de viață a ministerului Culturii este una stoică: rezistența nu prin cultură, ci rezistența prin inaniție culturală. Aproape la orice rectificare bugetară, Cultura e pusă la pământ, fiindcă dacă nu tai de la Cultură cei care (încă) există în domeniul ăsta s-ar putea obișnui cu luxul. Sigur, n-am auzit să se fi luat vreun bănuț din bugetul pentru petrecerile „culturale” organizate de Primăria Capitalei, dar asta e altă poveste. Doamna Firea iubește cultura, e scriitoare, e o valoroasă poetă, recenzată de președintele Uniunii Scriitorilor din România, dl Nicolae Manolescu, așa că tot ce organizează pe zona asta edilul Capitalei este, vedem bine, făcut înțelept și cu bune intenții. Am fi nedrepți, așadar, să arătăm cu degetul spre manifestările „culturale” cu buget generos organizate de instituția din bulevardul Elisabeta.

Dar să o lăsăm pe dna Firea deocamdată, fiindcă e ocupată cu campania electorală în care e susținută de politicieni maturi, dar foarte tineri în spirit, și să revenim la dl Iohannis. Președintele ne-a spus de nenumărate ori, la ore cu audiență maximă, că trebuie să trăim într-o Românie normală, într-o Românie educată. Și eu cred că trăim într-o Românie educată, în care sunt evocate, chiar și cu prilejuri nefericite, diverse intrumente muzicale. Mai trăim într-o Românie educată fiindcă avem librăriile pline cu cărți. Că nu le prea mai cumpără nimeni, asta este altă poveste, cu care n-o să deranjăm acum ațipeala culturală prezidențială. Că, în general, Cultura s-a proptit în stâlp de când cu pandemia, iarăși nu pare să fie o chestiune care să-l deranjeze pe un președinte care a promis o Românie educată.

Înainte de a fi primar al Sibiului, dl Iohannis a fost profesor de fizică. Ca să ajungă un om educat, cu siguranță a citit multe cărți. Sigur că, în dezvoltarea intelectuală romantică a dlui președinte, cărțile sunt rezultatul unor procese miraculoase, care nu țin cont de regulile economiei. Cărțile, dacă nu știați – dar v-o poate spune dl președinte – vin din neant. Nu e nevoie de bani pentru cărți (sau pentru alte mijloace care țin de bunul mers al culturii), ci e nevoie de multă voință. Cei care fac cărțile (incluzându-i aici și pe cei care le scriu sau le traduc) sunt o categorie specială de oameni. Să vă explic de ce.

Acești oameni care fac cărțile nu au nevoie de nimic. Adică au capacitatea de a trăi, cum spuneam mai sus, doar cu aer, apă și, din când în când, cu câte un colț de pâine uscată. Sigur, în cultură sunt și excepții, fiindcă există oameni (cum sunt cei din ministerul Culturii) care sunt plătiți bine pentru ce nu fac pe acolo (fiindcă dacă ar și face câte ceva, probabil ar fi dați afară pentru incompetență).

Nu știu dacă cei care lucrează acolo au fost recent în vreo librărie. De pildă, în librării sunt niște angajați care se numesc librari. Sunt acei oameni amabili care le spun clienților tot felul de lucruri despre cărți și îi conving să le cumpere. Dar sunt sigur că ministrul Culturii (am uitat cum îl cheamă, nici n-are importanță) nu știe ce salariu are un librar. Habar n-am dacă treaba asta ține de ministerul respectiv, dar spuneam așa, ca chestie. E ca în secvența aia cu un antreprenor simpatic, Țînțăreanu mi se pare, când spunea că el habar nu are cât costă o pâine sau un bilet de tramvai. Domnia sa are tot dreptul să nu știe amănunte dintr-astea, fiindcă e milionar excentric, dar ministrul Culturii ar trebui să fie obligat să știe cât câștigă un librar sau un traducător. Că de scriitori nici nu putem aminti, din motive evidente: ei nu câștigă aproape nimic. Am divagat iarăși, scuzați.

Așadar, ca să n-o mai lungesc: cum facem cu cultura, domnule președinte? Cu România aia educată, care nu poate fi educată în lipsa tocmai a culturii sau din cauza transparenței (la propriu) a unui ministru al Culturii care a devenit mai invizibil decât primarul sectorului 6, lucru care mi se părea imposibil până deunăzi? De hrana spiritului ați auzit, domnule președinte? Chestia aia care poate să salte în „V” (că tot e un termen economic la modă) nivelul de educație al unui popor care numai educat nu e?

Din cele 80 de miliarde de euro anunțate cu mare pompă, ce mărunțiș va ajunge la Cultură, domnule președinte? Că, oricum, la Cultură numai mărunțis „s-a dat” de-a lungul timpului! E adevărat, „mărunțisul” de acum ar trebui să fie ceva mai consistent, judecând după suma pusă la bătaie. Și totuși, atât cât mă mai uit la televizor, n-am auzit pe nimeni să pună întrebarea asta. Mă refer la cineva care are totuși competențe în zona asta, că de ministrul Culturii (al cărui nume tot nu mi-l amintesc) m-am lămurit. Cineva care să sprijine, de pildă, editurile care abia mai respiră, cineva care să bage oxigen într-o „industrie” a cărții aflată deja la ATI, cineva care să se bată ca o leoaică pentru orice bănuț tăiat de la Cultură.

Există cineva care ar putea să facă asta? Ce spuneți, domnule președinte? Aveți un răspuns, sau sloganul „România educată” v-a folosit doar în campania electorală?

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.