În perioada 1-7 august 2022, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va avea loc Tabăra de scriere creativă.

Pe 15 ianuarie 2021, la gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, criticul Al. Cistelecan venea cu inițiativa de organiza anual la Ipotești ateliere de scriere pentru tineri poeți. În vara aceluiași an, Memorialul Ipotești, cu susținerea CJ Botoșani, organiza prima Tabără de scriere creativă.

La ediția de anul acesta vor participa poete și poeți, care au debutat editorial în ultimii ani sau care urmează să debuteze, din Arad, Botoșani, București, Cluj, Craiova, Iași, Suceava, Timișoara.

Atelierele de scriere creativă vor fi coordonate de SIMONA POPESCU și ȘTEFAN MANASIA.

SIMONA POPESCU (n. 10 martie 1965, Codlea, Brașov) este autoarea volumelor de poezie: Xilofonul și alte poeme (Litera, 1990), Pauza de respirație (împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea; Litera, 1991), Noapte sau zi (Paralela 45, 1998), Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (Polirom, 2006), Cartea plantelor și animalelor (Nemira, 2021). În 1997, i-a apărut romanul Exuvii (Nemira), ajuns în prezent la ediția a VII-a (Polirom). A publicat mai multe cărți de eseuri, dintre care două dedicate lui Gellu Naum (Salvarea speciei: despre suprarealism și Gellu Naum, Editura Fundației Culturale, 2000; Clava. Critificțiune cu Gellu Naum, Paralela 45, 2004). A îngrijit și prefațat ediția Opere de Gellu Naum (vol. I-IV, Polirom, 2011-2020). Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Popescu ține cursuri de scriere creatoare din anul 2005.

ȘTEFAN MANASIA (n. 1977, Piteşti) este autorul volumelor de poezie: Amazon și alte poeme (Tritonic, 2003), Cartea micilor invazii (Cartea Românească, 2008), Motocicleta de lemn (Charmides, 2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (Charmides, 2013), Cerul senin (Charmides, 2015), Gustul cireşelor (Charmides, 2017). A mai publicat volumul de eseuri și cronici literare Stabilizator de aromă (Tribuna, 2016) și romanul Cronovizorul (Polirom, 2020)

În 2008 a inițiat, la Cluj, Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau“ (alături de Szántai János și François Bréda), cea mai importantă comunitate literară româno-maghiară din Transilvania.

Programul Taberei de scriere creativă de la Ipotești include: ateliere, la care tinerii poeți vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu un set de instrumente teoretice și să-și dezvolte abilitățile practice de scriere a unui text poetic; lecturi și discuții pe texte; excursii.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.