Iubesc cărțile, am mai spus-o. Nu vreau să pară o chestie dintr-aia repetitivă, monomaniacală, prin care să demonstrez cât sunt de consacrat acestor obiecte care mi-au umplut viața până acum și cărora mă voi dedica în continuare, câte zile voi mai avea pe acest pământ.

Am fost până în 2017 un scriitor de week-end. De-asta probabil am scris ceva mai multă poezie, fiindcă poezia nu cere neapărat oase rupte, ci un altfel de sacrificiu, care te consumă probabil mai mult spiritualicește decât fizic. Mă rog, poate fi și invers, nu știu.

Din 2017, de când n-am mai avut jobul de la Ring, am scris „Sebastian”, am citit destul de mult (nu suficient cât mi-aș fi dorit) și am pus la cale alte proiecte. Unul dintre ele s-a materializat deja, am numit aici site-ul www.omiedesemne.ro

Odată cu site-ul m-am lansat în această aventură, care poate este utopică, dar și perfect realizabilă, aceea de a încerca să rămân exclusiv în literatură. La vârsta mea nu mai am foarte multe de pierdut, iar lucrurile pe care le pot câștiga încă sunt și ele destul de puține. Literatura este cam tot ce mi-a rămas.

Am dat drumul, așa cum ați observat deja, paginii de Patreon. Este un site unde se pot face donații. Am scris mult mai elaborat despre acest nou proiect (unde am deja doi „patroni”, cărora le mulțumesc) aici. Așa cum spuneam și pe https://www.patreon.com/omiedesemne/posts problema financiară este una sensibilă pentru oricare dintre noi, iar scrupulele pe care mi le fac scriind aceste rânduri sunt poate mai puțin evidente decât în realitate.

Nu-mi doresc ca toate lucrurile pe care le scriu aici să semene cu un fel de cerșetorie. Aș fi primul care ar denunța un asemenea lucru. Îmi doresc să fiți parteneri în toată această întreprindere, să trăiți impresia că faceți mai degrabă o investiție decât o donație. Nici nu vă îndemn, pompieristic, să donați pentru o cauză nobilă. Sunt pe lumea asta cauze mult mai importante pentru care ați putea dărui o anumită sumă, oricât de mică.

Totuși, cumva ar trebui să supraviețuiască și literatura. Dacă aproximativ 10% din cei 1821 de oameni care au dat like paginii https://www.facebook.com/omiedesemne/ ar deveni „patroni” pe https://www.patreon.com/omiedesemne cu o donație de câte un dolar fiecare, lucrurile ar fi rezolvate din punctul meu de vedere.

Cu ceea ce mi s-a promis deja, obiectivul de 200$ lunar ar fi atins, orice sumă peste aceasta fiind un bonus extraordinar, care mi-ar permite să fac rost de cărți pentru concursurile pe care îmi doresc să le organizez sau să plătesc eventuali colaboratori.

Așa cum spuneam, nu cerșesc acești bani. Am să muncesc pentru ei, iar dacă rezultatele muncii mele nu vă vor mulțumi, vă veți putea retrage oricând. Este atât de simplu, așa cum simplă este și înscrierea ca donator, apăsând pe butonul „Become a Patron” și urmărind instrucțiunile ulterioare.

Deveniți „Patron” pe https://www.patreon.com/omiedesemne donând minimum un dolar. E ca și cum mi-ați face cinste lunar cu o bere, dar nu pentru că vă sunt simpatic, ci pentru că veți și primi ceva în schimb. Acel ceva se numește literatură, sper eu de bună calitate.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.