WALT WHITMAN s-a născut pe 31 mai 1819 la o fermă din West Hills, lângă Huntington, Long Island. Între 1824 – 1834 a locuit cu familia în Brooklyn, lângă New York, timp în care a învățat mai multe meserii, preferând-o dintre toate pe cea de tipograf. Din 1836 până în 1841 va fi învățător în Long Island. Între timp, lucrează și ca redactor și zețar la Long Island Democrat, acolo unde își va publica lucrările de debut, versuri și proză.

În 1842 scrie romanul Franklin Evans, la comanda unei societăți de temperanță. Între 1846 – 1848 este redactor la Brooklyn Daily Eagle, de unde este concediat pentru convingerile politice. Între 1851 – 1854 colaborează la New York Evening Post, însă muncește și ca dulgher. Pe 4 iulie 1855 îi apare prima ediție a volumului Fire de iarbă, fără editor. Un an mai târziu îi apare a doua ediție, de data asta cu concursul lui Fowler & Wells.

 În 1860 îi apare, în Boston, a treia ediție a monumentalei Fire de iarbă, cu concursul lui Thayer & Elridge. Începe colaborarea la diferite publicații, cum ar fi Atlantic Monthly sau Standard. Scrie Bătăi de tobă și publică în presă fragmente, cu scopul de a stimula recrutările pentru războiul împotriva Sudului sclavagist. Între 1862 – 1865 se află pe front și în spitalele din spatele frontului. Bolnav, se întoarce acasă, unde capătă o slujbă la serviciul indian al Ministerului de Interne, de unde va fi concediat pe 30 iulie 1865 de ministrul James Harlan, deoarece Fire de iarbă era considerată o carte indecentă.

În 1867 îi apare, la New York, a patra ediție din Fire de iarbă, fără editor. A cincea ediție va apărea în 1871, în Washington, tot fără editor., ca și cea de-a șasea ediție de altfel, apărută în același oraș un an mai târziu. Pe 23 ianuarie 1875 are primul atac de paralizie. În același an, pe 23 mai, moare în Camden, New York, mama poetului, în casa fiului ei, George Whitman, din Stevens Street 431. Aici se mutase și Walt cu chirie. În 1876 îi apare a șaptea ediție a Firelor de iarbă. În 1881 îi va apărea ediția a opta, în Boston, editorul acesteia, James R. Osgood, fiind oprit de autorități, un an mai târziu, să o retipărească. Cea de-a noua ediție este publicată de Whitman pe cont propriu în Camden.

În 1884 cumpără de la Jennie Hare casa din Mickle Street 330, un cartier mărginaș unde stătea cu chirie. Sărac și singur, este ajutat de o vecină, care-i dă cu împrumut mobilierul necesar. În 1885 se deschide o listă de subscripție publică, primul pe listă fiind Mark Twain. În iarna anului viitor, Pall Mall Gazette scrie că Walt Whitman poetul moare de foame. Este deschisă o nouă listă, în urma subscripției adunându-se 125 de dolari. I se refuză o pensie, deși este considerat un mare poet.

În 1888 are un nou atac, mult mai grav. Colaborează sporadic la New York Herald. Primește din când în când vizitatori care îi aduc daruri. În 1891 apare „marea carte a Americii”, a zecea ediție a volumului Fire de iarbă, denumită „Ediția de pe patul de moarte”. Walt Whitman se stinge pe 26 martie 1892 în Camden, în modesta odaie de la etajul casei din Mickle Street, casa-muzeu din ziua de azi. Este înmormântat în Harleigh Cemetery, într-un cavou dăruit de primărie.

cartepedia.ro

Biobibliografia și poemul de mai jos sunt preluate din antologia Walt Whitman, Opere alese, apărută în 1992 la Editura Univers (traducere și prezentare de Mihnea Gheorghiu).

Aud cum cântă America

Aud cum cântă America, îi ascult
feluritele imnuri,
Ale mecanicilor, fiecare cu glasu-i voios și puternic,
precum se cuvine,
Pe dulgher îl aud cum mai cântă geluind și cioplind,
Pe zidar, când la lucru purcede și când lucrul e
gata,
Barcagiul, când trage la vâsle și, sus pe vapor,
Marinarul
Îl aud pe cizmarul ce cântă la banc, ghemuit,
și pălărierul cum cântă-n picioare și
glasul tăietorului de lemne, al flăcăului
de la coarnele plugului în zori de ziuă,
la amiază când stă, sau la căderea
serii,
Cântecul dulce al mamei, al tinerei neveste robotind,
cântecul fetei când țese, ori spală la
râu,
Un imn al fiecărui și al fiecărei, pentru ce este
al său, cântări fără seamăn pe lume,
Ziua, cu-ale ei – iar seara un cântec robust,
prietenos, când băieții petrec,
În gura mare cântând melodiile lor.

(1867)

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.