WILLIAM BLAKE s-a născut pe 28 noiembrie 1757 în Londra, Soho, Golden Square, pe Broad Street (azi Broadwick) la nr. 28. Casa în care a venit pe lume marele poet a fost demolată în 1959, ceea ce ne arată că nu numai pe la noi există astfel de obiceiuri barbare. William era al treilea fiu (din șase copii) al soților James și Catherine Blake (născută Wright). Este botezat pe 11 decembrie în biserica parohială St. James din Piccadilly.

În 1761, la doar patru ani, are o primă viziune: capul lui Dumnezeu apare la fereastra casei sale. Familia se obișnuiește curând cu aceste „vedenii” ale micuțului William: o plimbare cu profetul Ezechiel prin grădinile din marginea Londrei, un copac cu îngerii pe ramuri, heruvimi printre cosașii aflați la lucru…

Fiind considerat „copilul cu creionul”, este mutat de la școala publică la o școală specială de desen (probabil la aceea a lui Henry Pars din cartierul învecinat Strand). Își începe ucenicia în atelierul gravorului James Basire. După șapte ani petrecuți aici, în 1779 tânărul gravor este admis la Royal Academy. Abandonează însă după numai un an universitatea de arte plastice și alege o carieră de gravor comercial.

Scrie versuri și, ca poet, vrea să intre în tradiția lui Shakespeare și a lui Milton. Expune la Royal Academy acuarela The Death of Earl Goodwin. În 1782 se căsătorește cu o fată din vecini, Catherine Sophia Boucher (Kate), alături de care va trăi toată viața. Își publică poeziile în volumul Poetical Sketches, care circulă doar între prieteni.

Între 1788-1795 concepe textele All Religions Are One și There Is No Natural Religion. Le gravează și le imprimă, legând planșele alb-negru ca pe o carte. Din acestea s-au păstrat doar niște exemplare incomplete din 1795. Între 1792-1795 imprimă Visions of the Daughters of Albion și America (1793), Songs of Experience într-o ediție comună cu Songs of Innocence, apoi Europe și The First Book of Urizen (1794), The Songs of Los, The Book of Athania și The Book of Los (1795).

Cărțile iluminate din perioada 1793-1795 sunt capodoperele lui Blake. În 1796 ilustrează lucrarea lui Edward Young, Night Thoughts, cu 43 de acuarele. Expune la Royal Academy o pictură în tempera. Fiind în conflict deschis cu sistemul de dominație din lumea artistică a vremii, Blake se refugiază, cu ajutorul prietenilor, în satul pescăresc Felpham, pe coasta comitatului Sussex. Casa aparținea noului său patron, William Hayley, față de care se va revanșa cu proiecte minore de ilustrație de carte.

Pe 12 august 1803, pe fondul psihozei colective provocate de debarcarea lui Napoleon, Blake lovește un soldat și este arestat, fiind pasibil de a fi acuzat de ofensă adusă autorității pe timp de război. În consecință, este târât într-un proces. Se consideră victima unei conspirații conduse chiar de protectorul său, William Hayley. Părăsește casa acestuia din Felpham pe 19 septembrie 1803 și se reîntoarce la Londra. Procesul se încheie pe 11 ianuarie 1804, poetul fiind în cele din urmă achitat.

În 1811 expune la Londra trei mari picturi în tempera și specimene din paginile cărții iluminate Jerusalem, care este considerată apogeul „viziunilor intelective” ale lui Blake. După acest eveniment, dispare aproape complet din viața artistică timp de zece ani. În 1817 se întâlnește cu John Linell, binefăcătorul lui spre sfârșitul vieții. Între 1821-1827 publică ilustrații în gravură pe lemn la lucrarea Virgiliu, de R. J. Thornton. Primește un mic ajutor bănesc din partea Royal Academy.

John Linell îi finanțează proiectul din 1805 de a ilustra Cartea lui Iov. Gravurile vor fi imprimate în 1825, însă vor avea un ecou modest. Tot Linell îi va comanda ilustrații în acuarelă la Divina Comedie, pe care nu va mai apuca să le termine. Se stinge din viață pe 12 august 1827, la ora 18.00, în Fountain Court nr. 3, în cartierul Strand. Patru ani mai târziu, în 1831, soția lui, Kate, i se alătură în eternitate.

carturesti.ro

Notele biobibliografice și textul de mai jos sunt preluate din volumul William Blake, Cântece ale Inocenței și ale Experienței, apărut la Editura RAO în 2006 (traducere de Iana Maravis).

Micul Vagabond

Dragă Mamă, scumpă Mamă, e Biserica prea rece,
Crâșma, caldă și plăcută, de departe o întrece;
Apoi știu și singur unde, ascultat, îmi e mai bine
Cum, altminteri, nici în ceruri n-ar fi loc și pentru mine.

Totuși, dacă în Biserici ni s-ar da și ceva bere
Dac-ar fi și-un foc să-ți meargă drept la suflet, de plăcere
Am cânta și, cât e ziua, am petrece-n rugăciune,
Nici c-am mai pleca vreodată, la Biseric-am rămâne.

Preotul ar ține predici, ar bea și el și-ar cânta,
Noi, ca pasărea voioasă, clipele ne-am bucura;
Cumătra Fățărnicie, nelipsită cum o știi,
Nici cu postul, nici cu joarda, puii nu și-ar mai struni.

Dumnezeu, ca un părinte bucurându-se a-i ști
Fericiți cu mulțumire, ca și el, pe-ai săi copii,
Nu și-ar mai căta de sfadă nici cu Diavolul și-ar face
S-aibă și el băutură și ceva să se îmbrace.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/