Alexandru Bordian mă obligă, practic, acum când am terminat de citit surprinzătorul lui roman, Casa Inglezi (Paralela 45, 2018), să fac o mărturisire: i-am tratat la început cartea cu reticență. După primele pagini mi-am spus: încă un volum cu susul în jos, cu sfârșitul adus episodic în față, ca să mărească misterul, să te agațe, să te tragă de mânecă, să te determine să citești încă o pagină și încă o pagină, din curiozitate, din nevoia de a-ți demonstra că intuițiile nu te pot înșela, că acțiunea e previzibilă și așa mai departe.
Ei bine, Alexandru Bordian, trebuie să recunosc că am greșit! Casa Inglezi mi-a răsturnat căruța intuițiilor și m-a făcut să înțeleg încă o dată că nu trebuie să faci judecăți a priori, bazându-te doar pe o brumă de experiență de cititor de cursă lungă. Nu promit că voi proceda așa de fiecare dată de acum încolo, fiindcă sunt unele cărți care confirmă regula excepției, însă e limpede că lucrurile s-au schimbat întru câtva din punctul ăsta de vedere.
„Vinovată” este Casa Inglezi, această carte care m-a bulversat și care, venind oarecum pe lista mea de lecturi după două romane excelente ale unei scriitoare din Basarabia, Tatiana Țîbuleac, nu părea la început, așa cum am spus, să se încadreze în ceea ce cu emfază numesc „setul meu de valori”. Nava acestui „set de valori” a primit o lovitură undeva la tribord, s-a lăsat într-o parte și a început să se scufunde.
După orice naufragiu, însă, poate să existe și ceva bun. Din adâncurile începutului de secol XX a ieșit la suprafață un oraș, Chișinău, despre a cărui existență de dinaintea Războiului cel Mare nu știam mai nimic. Un Chișinău care împrumuta ceva din strălucirea „fratelui mai mare”, Sankt Petersburg, așa cum și Bucureștii erau cuplați osmotic la diamantinul și magnetizantul Paris.
Alexandru Bordian ne înfățișează însă și o altă fațetă a capitalei Basarabiei, fiindcă din orice adâncuri supraviețuiesc, aduse la pachet cu misterul și frumusețea, meandrele care tulbură apele istoriei. Este și un Chișinău corupt, prins în plasa minciunilor, a afacerilor veroase, a prostituției și a sărăciei endemice. De aici și conflictul major al cărții – acea „ură de clasă” indusă în conștiința unei populații paupere și mai puțin educate, gata să pună mâna pe bâtă pentru a-și răzbuna sărăcia și nevoile și neamul.
Sigur că, așa cum se întâmplă atunci când lucrurile se îndreaptă către o revoltă – artificială pe fond – elementele de manipulare devin esențiale în planul (pre)stabilit de stopare a avântului afaceristic, și el dubios per se, al lui Newman, un evreu îmbogățit rapid, omniprezentul mereu absent, dacă pot spune așa, personajul care detonează indirect bomba pogromului.
Intriga e simplă: ziaristul Platon, de la Znamia i Znamia, „unicul cotidian din Chișinău”, corupt și manevrabil la rândul lui, face jocurile notabilităților deranjate de ascensiunea lui Newman acceptând lansarea unei diversiuni jurnalistice. Odată fitilul aprins, explozia socială nu mai poate – sau nu se mai vrea a – fi ținută în frâu.
Evenimentele sângeroase care urmează îi antrenează în vâltoarea lor pe protagoniștii mai mult sau mai puțin responsabili de situație, printre care îi găsim pe șeful poliției, pe guvernator, pe primarul corupt, pe mitropolit, pe membrii acestei societăți decadente, lipsite de scrupule, al căror unic scop pare a fi preluarea controlului asupra „afacerilor interne”, precum și asupra afacerilor per se.
Casa Inglezi nu pare deloc un debut romanesc. La doar 30 de ani, Alexandru Bordian a scris, cu mână sigură, o carte care, în ciuda aerului clasic și clasicizant, poate fi plasată în prima linie a creațiilor de gen din ultima vreme. E un roman care, chiar dacă are rădăcini ce pot ajunge până la mari scriitori precum Gogol sau Cehov, poate fi pus foarte bine (trecând, de exemplu, prin postmodernul Victor Erofeev) alături de autori foarte buni din Basarabia, precum Alexandru Vakulovski sau deja pomenita Tatiana Țîbuleac.
Afirm asta chiar dacă apropierea de cei doi valoroși prozatori basarabeni poate părea forțată într-o primă instanță. Lucrurile care-i despart, care țin de stil, de tehnică sau de subiect, sunt mai puține decât cele care-i apropie. Numitorul comun este, fără îndoială, originalitatea.
Încântătoare în multe dintre paginile ei, Casa Inglezi este, înainte de toate, o promisiune. Mergând pe acest drum, Alexandru Bordian ar putea deveni în câțiva ani unul dintre cei mai puternici și mai originali autori din Basarabia. Asta pentru că a reușit să convingă dintr-un foc (cel puțin cu mine) că are „mână bună”. Proza lui e viguroasă, elastică, un pic ciudată, energizată cu coctailul mijloacelor prozastico-dramatice care îi dau un aer modern și exotic în același timp.
Avem de-a face, așadar, cu un subiect documentat la sânge și cu o scriitură eterogenă, a cărei forță este potențată în plus de câteva voci foarte credibile, de personaje bine reliefate, fie că vorbim de politicieni corupți, de femei venale, de indivizi tragic-burlești, dar cu „simțul datoriei”, sau de actrițe descinse dintr-un New York funambulesc.
Creuzetul numit Chișinău le-a „înghițit” pe toate, din „topirea” informațiilor rezultând o materie textuală fierbinte, pliată perfect pe angrenajul evenimentelor tragice consumate în acest început tulbure de secol XX. Casa Inglezi este o poveste care, chiar dacă îmbină (reușit, de altfel) faptele istorice cu ficțiunea, atrage în primul rând datorită vocii auctoriale, mereu atente să nu calce în șanțul simbolisticii uzitate în exces (și uzate) a prezentului, dar și sensibile la tonalitățile proaspete ale acelui tip de trecut care, așa cum bine știm, ne ajunge întotdeauna din urmă.
Cartea are 207 pagini și poate fi găsită aici.
Foto credit 1: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2186721534696069&set=pob.100000747303430&type=3&theater
Foto credit 2:
