Îmi doresc de mai multă vreme să revin la o mai veche pasiune de-a mea, teatrul. De ce nu s-a întâmplat până acum, nu știu. Cert este că în urmă cu (prea) mulți ani citeam cu o poftă insațiabilă teatru. E drept, am mers din ce în ce mai puțin (până la deloc) într-o sală de spectacole, lucru pe care-l regret în egală măsură. Iarăși, nu știu să ofer un răspuns la întrebarea de ce s-a întâmplat asta. Probabil că așa a fost să fie.

Tânăr aspirant al gloriei literare fiind, îmi amintesc că voiam neapărat să deprind meșteșugul dialogului. Nu știu cum se făcea, dar în orice încercare de proză vocile sunau la fel, indiferent de personaj. Nu mă pricepeam deloc să umblu la reglajele fine, să ajustez amplitudinea acelor voci, să le diferențiez cu ajutorul nuanțelor care le dă unicitate. Eram uimit cu câtă ușurință (îmi închipuiam eu) reușeau asta marii scriitori.

Și atunci mi-am zis că singura modalitate prin care aș putea învăța este teatrul. Fiindcă, redus la o idee simplistă, definiția teatrului este asta: o sumă de dialoguri emise de câteva personaje într-un context dramatic sau de comedie. Bine, sunt și alte stiluri, dar am folosit o metodă la fel de simplistă de a le reduce, economicos, doar la două. Sunt convins, totuși, că înțelegeți ce-am vrut să spun.

Așa am ajuns la Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Henrik Ibsen, I.L. Caragiale, Eugen Ionescu, Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Eugene O’Neill, Max Frisch, William Shakespeare și așa mai departe. Nu neapărat fiindcă iubeam teatrul, fiindcă aș spune un neadevăr, ci pentru a deprinde arta dialogului. Nu știu în ce măsură am reușit, însă cred că fără teatru aș fi rămas cam la stadiul începătorului de odinioară. Și n-ar fi fost bine.

Pe urmă am început să prind gustul spectacolului. Îmi plăcea la nebunie să citesc piesa înainte de a vedea cum e pusă în scenă. În anii ’80 era destul de greu să faci asta, deoarece piesele jucate pe scenele bucureștene nu aveau întotdeauna un corespondent în librării, însă exista alternativa bibliotecilor, unde se întâmpla să găsesc cărțile care mă interesau.

E drept, gustul pentru teatru l-am avut încă din liceu, când a trebuit, vrând-nevrând, să-i citesc pe Horia Lovinescu, Bogdan Petriceicu-Hașdeu sau Lucian Blaga. Doar că întâmplarea a făcut să nimeresc și peste dramaturgia lui Camil Petrescu (despre care se vorbește foarte puțin sau deloc în prezent). Am și astăzi cele două volume de „Teatru” apărute la Editura Minerva, în colecția „Patrimoniu”. Le mai răsfoiesc din când în când, ca să mai aud frânturi din vocile Ioanei Boiu, Gelu Ruscanu, Danton sau Mitică Popescu.

L-am citit pe Sartre tot în liceu, datorită unei colege care mi-a împrumutat cele două volume apărute la Editura pentru Literatură Universală în 1969. Țin minte și acum lungile ore când citeam, febril și infatigabil, Diavolul și bunul Dumnezeu, Muștele, Cu ușile închise sau Sechestrații din Altona.

Pe urmă au venit alți și alți autori dramatici, inclusiv Mihail Sebastian, ale cărui piese le-am recitit integral în perioada când m-am documentat pentru roman. E adevărat, nu le-am regăsit aceeași savoare, însă mi-au provocat ceva nostalgii, fiindcă prima impresie, formată în anii mei de naivitate literară, este încă foarte puternică.

De aceea, de acum încolo, în fiecare zi de marți voi citi și comenta, fără pretenții de profesionalism, o piesă de teatru din numeroasele cărți din „Biblioteca lui Gelu”. Pe lângă autorii amintiți, trebuie să vă așteptați la piese de Cehov, Bulgakov, Matei Vișniec, Tennessee Williams, Jean Cocteau, Jean Anouilh, Jean Giraudoux, Arthur Miller, Edward Albee, Sofocle, Federico García Lorca, Schiller, Goethe, Witold Gombrowicz, Václav Havel și așa mai departe.

Vom trece împreună prin titluri precum „Un tramvai numit dorință”, „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, „Menajeria de sticlă”, „Nebuna din Chaillot”, „Rinocerii”, „Mașina de scris”, „Târfa cu respect”, „Luna pentru cei dezmoșteniți”, „Moartea unui comis-voiajor”, „Electra”, „Antigona”, „Starea de asediu”, „Cei drepți”, „Oedip rege” și multe altele.

Știu că sunt printre voi mulți care, ca și mine, iubesc teatrul. Sper că-mi veți fi alături în fiecare marți și-mi veți susține acest demers, mai ales că teatrul publicat în volum este, ca și poezia, un fel de rudă săracă a literaturii. Așadar, de marțea viitoare o să ridicăm cortina.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.