Nu știu dacă am devansat pe cineva cu această (mini)cronică la o carte absolut delicioasă marca Andrei Pleșu: „Pe mâna cui suntem? Mică antologie a tragicomediei românești” (Humanitas, 2018). Cert este că am simțit și eu, ca probabil majoritatea celor care au citit-o deja, nevoia să-mi exprim un modest punct de vedere care să cuprindă (și aici am să folosesc un termen foarte prizat de o anumită parte a politicienilor, preluat copios de mass-media și nu numai) o referire la ironia devastatoare din textele d-lui Pleșu.

Mai întâi de toate vreau să fac însă o precizare. Nu mi-am ascuns niciodată admirația pentru cărțile d-lui Pleșu, indiferent că ele au conținut o sumă de articole apărute anterior în diverse publicații sau subiecte la temă. Cred că ambele variante ar trebui să satisfacă în bună măsură pretențiile oricărui tip de cititor. Că nu se întâmplă așa, ține de bunul gust al fiecăruia. Prostul gust îi îndeamnă pe unii să afirme că un potpuriu de texte nu poate alcătui o carte. Îmi permit să-i contrazic, chiar dacă voi stârni zâmbete malițioase, încruntări autosuficiente sau condescendente ironii.

În ceea ce mă privește, citesc cu sporită plăcere articolele d-lui Pleșu mai ales când ele sunt adunate într-o carte. De ce? E destul de simplu. În primul rând trebuie să mărturisesc că nu mai cumpăr demult ziare sau reviste. Pradă scurtelor mele amețeli paseiste mi se mai lipește mâna, din când în când, de câte o revistă România literară. Dar și aici lucrurile sunt discutabile, această publicație fiind, cel puțin în ultima vreme, destul de nefrecventabilă.

„Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situații, întunecimea se poate «salva», melancolic, prin comentariu…“ – Andrei Pleșu

Pe mana cui suntem?
Pe mana cui suntem?

În atari condiții nu-mi rămâne decât să citesc articolele d-lui Pleșu pe internet. Și aici însă există niște probleme: nu-mi place să parcurg texte lungi pe monitorul laptopului deoarece de la un moment dat îmi pierd concentrarea. Așa că, în cazul publicisticii d-lui Pleșu mă țin în rezervă pentru momentul fast al apariției unei cărți. Știu că, mai devreme sau mai tîrziu, datorită în principal editurii Humanitas, care este campioană pe această zonă, un astfel de volum o să apară. Și e cu atât mai plăcut cu cât această carte îmi va oferi, garantat, delicii estetice și tactile pe care nu le voi regăsi niciodată într-o lectură a froid pe laptop.

Despre volumul „Pe mâna cui suntem?” ce-aș putea să spun? Mi-am pus întrebarea, în timp ce citeam, ce-aș face dacă aș fi politician și aș deveni ținta ironiilor d-lui Pleșu. Vă spun sincer că n-ar mai fi râsul meu (fiindcă râd în hohote în timpul lecturilor mele nocturne, spre disperarea soției mele, care de obicei se culcă odată cu găinile) și aș intra în pământ de rușine.

Dacă n-ați citit încă acest volum, vă spun sincer că n-ați vrea să intrați în vizorul d-lui Pleșu. Ironiile domniei sale, pe lângă faptul că au un umor irezistibil, sunt cu adevărat devastatoare. Orice om îi este teamă (vorba lui Radu Paraschivescu), sau ar trebui să-i fie, de șfichiuitoarele sau catifelatele diatribe ale d-lui Pleșu. Desigur, orice om (sau politician), ai cărui senzori sunt suficient de sensibili ca să reacționeze la aceste adevărate (o spun încă o dată, fiindcă-mi place la nebunie) ironii devastatoare. Citiți cartea și vă veți convinge.

Photo credit: b1.ro

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.