Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost gazda lansării volumului „Pelerinul vrăjit”, de Nikolai Leskov. Cartea a apărut recent la Editura Humanitas Fiction în colecția coordonată de Denisa Comănescu, „Raftul Denisei”. Traducerea îi aparține Adrianei Liciu.

La evenimentul moderat de scriitoarea Denisa Comănescu au participat Antoaneta Olteanu, Director al Departamentului de Filologie Rusă și Slavă din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității București, Dan C. Mihăilescu, scriitor și critic literar, precum și jurnalista Cristina Stănciulescu.

Înainte de a reproduce câteva pasaje din luările de cuvânt ale invitaților, vă propun un synopsys și o trecere în revistă a biografiei acestui autor despre care mărturisesc că nu auzisem până la publicarea cărții de față.

„Ivan Severianîci Fliaghin, fiul unui iobag din gubernia Oriol, află într-un vis prevestitor că i-a fost «promis lui Dumnezeu» de către mama sa, care a murit la nașterea lui, și că, dacă nu se călugărește, «va pieri de multe ori și n-o să piară niciodată până va veni pieirea sa adevărată».

La început, refuză să plece la mânăstire, și astfel începe o viață lungă plină de pere­grinări, de aventuri dintre cele mai incredibile și de întâmplări cumplite. Și într-o zi, aflat pe un vas pe lacul Ladoga, îndemnat de tovarășii de călătorie, începe să-și depene povestea.”

NIKOLAI SEMIONOVICI LESKOV (1831–1895) s-a născut în satul Gorohovo din gubernia Oriol. Tatăl său era judecător de instrucție, iar mama sa provenea dintr-o familie de nobili scăpătați. După terminarea Gimnaziului Gubernial Oriol, în urma pierderii tatălui și a unui incendiu care a distrus proprietatea familiei, în 1847 a intrat ca slujbaș la Curtea Penală din Oriol.

Trecând apoi la direcția financiară din Kiev, a audiat în timpul său liber cursuri la universitate, a studiat limba polonă și a frecventat cercuri filozofico-religioase, interesat fiind în mod special de discuțiile cu pelerini, sectanți, disidenți religioși.

În 1857 a intrat în serviciul lui M. Scott, soțul englez al unei mătuși, iar activitatea la compania Scott & Wilkens i-a adus o largă experiență în multe domenii. Anul 1861 îl găsește la Sankt-Petersburg, unde colaborează la diferite ziare și reviste, precum Otecestvennîie zapiskiRusskaia reci și Severnaia pcela.

Cariera literară și-a început-o în 1862, odată cu publicarea nuvelei Pogasșee delo (O afacere stinsă), mai târziu apărută și sub titlul Zasuha (Seceta), semnată cu pseudonimul Strebnițki, pe care și l-a păstrat, pentru unele scrieri, până în 1869.

Au urmat, în 1863, nuvele ca Jitie odnoi babî (Viața unei femei) și Ovțebîk (Boul moscat), iar în 1864 romanul Nekuda (N-ai încotro) și mai cunoscuta povestire Lady Macbeth mțenskogo uezda (Lady Macbeth din județul Mțensk, după care Șostakovici a creat mai târziu opera cu același titlu).

Printre scrierile sale mai importante senumără Voitelnița (Războinica,1866), Soboriane (Clericii, 1872), Pelerinul vrăjit (Ocearovannîi strannik, 1873; Humanitas Fiction, 2019), Certogon (Izgonitorul diavolului, 1878), Levșa (Stângaciul, 1881).

Nikolai Leskov s-a bucurat de prețuirea unor confrați ca Tolstoi, Cehov sau Gorki. Deși mai puțin cunoscut în afara Rusiei, este considerat unul dintre marii autori ruși ai secolului al XIX-lea.

Denisa Comănescu

„E o carte clasică și mi-a fost propusă de doamna Adriana Liciu, traducătoarea lui Evgheni Vodolazkin. Domnia sa mi-a făcut această surpriză de a-mi înmâna manuscrisul traducerii «Pelerinului vrăjit» de Leskov. Evgheni Vodolazkin, când a fost în România – și a fost de două ori – l-a lăudat de fiecare dată pe Nikolai Leskov. Mi-a mărturisit că «Pelerinul vrăjit» a fost una din lecturile de căpătâi ale domniei sale.”  

Antoaneta Olteanu

Antoaneta Olteanu

„Prin temele pe care le-a avut, Leskov era un fiu al timpului. Descrie niște oameni din categoriile de jos, poate fi comparat cu un Gorki, cu vagabonzii lui. Sunt subiecte care existau, erau tratate și discutate în Rusia din perioada respectivă.

Așa cum se întâmplă de multe ori, imaginea publică a scriitorului poate să aibă de suferit prin convingerile sociale, politice, pe care le-a avut și care, într-un fel sau în altul, îl îndepărtează de posibilitatea de a publica.

Ce e interesant la el, și aici vine tocmai din cunoașterea foarte bună a straturilor de jos ale societății, este într-adevăr stilul scriiturii sale. A fost – s-a spus de multe ori, și mulți scriitori contemporani i-au reproșat lucrul ăsta, direct sau în diverse alte comentarii – foarte prețios, manierist, cam prea studiat în a prezenta niște elemente tipice, populare, specifice, de limbaj. Stilul lui venea dintr-un puternic filon din care se adăpa, și anume cultura populară.”

Adriana Liciu

Adriana Liciu

„De ce am îndrăznit să traduc această carte, care pune foarte multe probleme și care este un obiect de studiu în școlile din Rusia? Pentru stilul și pentru limba ei. Am citit această carte în adolescență, când mi-a pus-o în mână tatăl meu. I-am păstrat o amintire foarte frumoasă.

Întâmplarea a făcut ca peste ani să traduc cărțile lui Evgheni Vodolazkin, în care am regăsit ceva poate din stilul lui Leskov, poate umorul lui Leskov, pentru că este în această carte un umor deosebit, poate specific scriitorilor ruși.

Dacă Vodolazkin și-a numit romanul Laur un roman ne-istoric, eu aș spune despre această povestire a lui Leskov că este ne-fantastică. În ciuda peripețiilor extraordinare prin care trece eroul, în afara visului revelator din care el află că este vrăjit și că va trece prin toate împrejurările mortale, de multe ori, ale vieții, fără să moară, întâmplările prin care trece, cât ar fi ele de extraordinare, sunt de fapt verosimile.”

Cristina Stănciulescu

„În cartea aceasta este vorba despre o predestinare pe care eroul o refuză, un anunț pe care nu-l ia în seamă, în care i se spune: «ai fost dăruit lui Dumnezeu și trebuie să mergi la mănăstire». El refuză. Va ajunge tot acolo, dar printr-un alt drum.

Cred că această carte, pentru mine cel puțin, a reprezentat o ușă pe care am deschis-o către amintirea bunicilor mei și a drumului pe care ei l-au parcurs spre sfințenie și spre Dumnezeu.”

Dan C. Mihăilescu

Dan C. Mihăilescu

„Interesant este că dacă până acum România a aluat cunoștință de marii scriitori ruși prin intermediul Parisului și al limbii franceze, văd că acum Leskov ne vine prin anglo-americani. Pe copertă avem un citat din San Francisco Chronicle, în care se spune că «Pelerinul vrăjit» este o capodoperă.

Sever Voinescu își începe prefața cu un citat din New York Review of Books, iar pe coperta a IV-a avem The Times Literary Supplement. Iar acum, venind în România, mă gândesc că după ce am citit și recitit acest roman care e zăpăcitor, delirant, abracadabrant, să spun că spațiul românesc apare foarte bine și cred că ne putem lăuda cu modul în care avem noi comerț cu Diavolul și cu Dumnezeu.

România este o țară care, teoretic măcar, trebuie să aibă priză foarte bună la Leskov. Chiar dacă despre noi s-a spus că am avea o ortodoxie îmbibată de păgânism și de panteism chiar, că suntem la un pas de erezie și că am îmbâcsit creștinismul de superstiții păgâne, și cu rușii stăm la fel. Au și ei, ca și noi, un Diavol de carnaval, de iarmaroc.

Dacă v-a plăcut Laur al lui Vodolazkin este imposibil să nu vă lăsați sorbiți de acest vârtej care este Pelerinul vrăjit, care este o narațiune gen tornadele americane.

Eu mi-am permis să văd în acest roman mai mult decât suprarealism, mai mult decât mister psihologic, anume să văd un roman al sufletului rus. Este un roman în care etnopsihologia e la ea acasă.

De ce suflet rus? Pentru că este exact ca în Ivan Turbincă de la noi, exact ca snoava românească în care Dumnezeu cu Sfântul Petru merg pe uliță, prin sate, exact ca Păcală și Tândală, încercând să vadă ce farse să le mai facă bieților țărani de la noi. Așa este și universul de aici, un fel de Dumnezeu adus în ogradă, ca la Arghezi, de pildă.”

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment