Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club.
A publicat volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piața cerului (1986), Dactilografa de noapte (1996, 2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoșați (2001, 2010), Petrecere la Montrouge (2012), Cîinele ud e o salcie (2013), ascultă cum plîng parantezele (2016). A publicat, la editura Polirom, romanele Sexagenara și tînărul (2004, 2012), Săpunul lui Leopold Bloom (2007), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Harald și luna verde (2014, 2016) și Lebăda cu două intrări (2016, 2017). Volumele sale de proză și poezie au fost traduse în mai multe limbi. A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc., dar și cărți pentru copii. În anul 2007 a primit Premiul „Friedrich-Gundolf“, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, Darmstadt. La recomandarea președintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, în anul 2015 este decorată cu ordinul „Crucea de merit“ în grad de cavaler. În anul 2017, președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Comandor.
Poemele de mai jos sunt preluate din cel mai recent volum al Norei Iuga, Fetița strigă-n pahar, apărut în 2023 la Editura Nemira. Puteți comanda volumul de aici:
telefonul mă punea să scriu
îmi ciripea un pantof
poate doar clipea
de ce v-aș spune vouă
ce mă doare pe mine
telefonul mă găsea în pijama
mă trecea marea roșie
îl chema pépé
mă chema joujou
de fapt era un suport
pentru pene de gâscă
mă punea să scriu
azi joi 13 aprilie în Alexandria
la 7 seara învie cotiledonul
noaptea roșie
pe unde ai venit
în toiul nopții, coriolan
îți schimb mereu numele
an de an
să mi te-aduc
viu înapoi din război…
că nu-i drum nici stele
nu-s nici urme de pași
din vara trecută
mai știi cum muream noi doi
în același pat singuri și goi
înfășați în același somn
cearceaful umed era între noi
ca un alergător obosit
ca un ceas pierdut într-o gară
ca un somn fugărit de o vioară
unde ți-ai pus părul
Maria Magdala
l-a luat apa
l-a luat apa
ăsta-i semn bun
ia-ți patul și umblă
pe cer luna are gura strâmbă
dincolo de ceasul cerului
ce instrument o fi ăsta
ca o numărătoare
pe care o ții pe piept
și când îi ciupești corzile
scoate micuțe suspine
care se-nalță la cer
dincolo de ceasul lunar
după ora închiderii
când vine să-și spele
picioarele
fata aia neagră și mare
pe care o strigi
cu jumate de gură
să-ți vină în pat
plânge înfundat
și nu mai găsește
nici o intrare
