Pe 7 septembrie 1940, la o zi după ce abdicase, regele Carol al II-lea, însoțit de Elena Lupescu și Ernest Urdăreanu, părăsea precipitat țara. Ajuns în apropiere de graniță, trenul a fost atacat cu focuri de mitralieră de către legionarii care voiau să răzbune astfel moartea Căpitanului. Regele își încheia domnia în modul cel mai umilitor. Deciziile proaste, lipsa discernământului în momentele critice, când România fusese obligată, prin diferite arbitraje (Diktatul de la Viena, încheiat la 30 august 1940, prin care țara noastră pierdea Transilvania de Nord, precedat de ultimatulul dat de Uniunea Sovietică la 26 iunie 1940, în urma căruia pierdeam Basarabia și Bucovina de Nord) l-au forțat pe rege să părăsească tronul țării.

A urmat ceea ce în istorie se numește generic „noaptea legionară”. Pe 14 septembrie 1940 regele Mihai I a semnat decretul prin care se instituia Statul Național Legionar, guvernul fiind condus, așa cum bine se știe, de generalul Ion Antonescu. Odată ajunși la putere, legionarii lui Horia Sima (care preluase postul de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri) s-au pus pe treabă. Dincolo de ceremoniile fastuoase (15 septembrie 1940 – zi de rugăciune; 6 octombrie 1940, la o lună de la preluarea puterii, o mare manifestare legionară șamd), legionarii aveau de reglat unele conturi. Primii vizați de furia lor distructivă au fost evreii.

[image_with_animation image_url=”796″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Să recapitulăm, pentru exemplificare, în ce fel au înțeles legionarii să administreze țara: în primul rând au fost dați afară toți evreii care lucrau în administrația publică. Apoi, pentru a-i aduce în stare de faliment, guvernul a decis să le boicoteze sistematic afacerile. Mărturiile vremii arată că, spre exemplu, la Arad, „40 de evrei au fost arestați, jefuiți, torturați și încarcerați pentru câteva zile”. Astfel de lucruri s-au întâmplat și la Galați sau Râmnicu-Vâlcea, unde legionarii i-au adunat pe evrei, le-au confiscat proprietățile și i-au dat afară din oraș.

Sub guvernarea legionară evreii aveau voie să-și deruleze afacerile numai între anumite ore ale zilei. Cei care erau prinși că nu respectau această dispoziție erau arestați și puși sub acuzare. Tabloul general arată însă mult mai înfricoșător, metodele de intimidare folosite ținând într-adevăr de o „noapte” a istoriei și a conviețuirii omenești. Iată ce se ascundea sub „bunele intenții” ale legionarilor atunci când venea vorba de într-ajutorarea celor în nevoie: „Ajutorul legionar colecta cadouri pentru copiii săraci sau dona bani legionarilor șomeri pentru a le finanța activismul. Popescu spune că el colecta donațiile pentru ajutorul legionar de la legionari și simpatizanți, iar uneori diverse firme ofereau bunuri și bani direct organizației. Mare parte din banii instituției caritabile erau furați de la evrei.” (citat din volumul „Sfântă tinerețe legionară”, Roland Clark, București, Polirom, 2015). Toate aceste mărturii sunt documentate riguros din arhivele vremii.

[image_with_animation image_url=”798″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Dar hai să vedem cum s-a extins jaful legionar la nivelul bunurilor statului român. Iată un exemplu: prin trecerea patrimoniului organizației „Straja Țării” (înființată de Carol al II-lea) în administrația legiunii, s-a făcut de fapt transferul unei averi de aproximativ un miliard de lei, din care 221 de milioane constituiau bani lichizi. Toate aceste fonduri, materiale sau bănești, au fost puse la dispoziția Gărzii. Iată un alt exemplu, citat din volumul „Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941”, de A. Simion (editura Dacia, Cluj Napoca, 1976): „Până și Brătienii au fost nevoiți să cedeze gardiștilor fabrica de cartoane «Scăieni», care valora 50 de milioane de lei, la prețul de numai 5 milioane, adică 10% din valoare: la preluare legionarul Traian Boeru a achitat însă numai 500.000 de lei, ceea ce reprezenta numai 1% din valoare.”

O să mai dau un singur citat înainte de a încheia cu promisiunea că voi reveni cu un nou episod în care voi relata despre tulburările din noiembrie 1940, când au fost uciși Nicolae Iorga și Virgil Madgearu. Iată ce ne mai spune Roland Clark în legătură cu jafurile la care se deda Garda de Fier după ce a ajuns la putere: „Legionarii nu treceau întotdeauna prin organizația caritabilă ceea ce furau, iar uneori bunurile confiscate erau împărțite imediat. Luau cu asalt depozitele de cherestea și silozurile de grâu și cereale, împărțind produsele gratis. De asemenea, rechiziționau clădiri, mașini și mobilă, folosindu-le apoi în scopuri legionare.”

Bibliografie selectivă:

Roland Clark, Sfântă tinerețe legionară – Activismul fascist în România interbelică, București, Polirom, 2015
Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, Cluj Napoca, editura Dacia, 1976

(foto 1 credit: https://adevarul.ro/locale/constanta/ce-rol-jucat-dobrogenii-miscarea-legionara-romania-episoadele-sangeroase-omagiate-garda-fier-1_56f177665ab6550cb81e0889/index.html)
(foto 2 credit: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/06/garda-de-fier-in-defilare/)
(foto 3 credit: https://civitaspolitics.org/2012/08/30/potpourri-de-tradatori-carol-al-ii-lea-ion-antonescu-si-mihai-i/)

gelu diaconu
[email protected]

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment