V-am tot amenințat săptămâna trecută că voi face o mică incursiune în istoria de la…
A doua parte a interviului cu Gheorghe Florescu: Ce s-a întâmplat cu dvs după aceste experienţe? Am vândut bilete. Ştiam exact unde sunt locurile cele mai bune. Eu am şi scris în cartea mea, „Confesiunile unui cafegiu”, că lumea avea nevoie de distracţie. Bineînţeles, după atâta propagandă care se făcea la radio sau la serviciu,
Orice s-ar spune despre dânsul, orice speculații s-ar face pe marginea veridicității spuselor sale, trebuie să recunoaștem un lucru: cafegiul Florescu este un personaj! Iar poveștile lui cu acorduri balcanice și cu miros de băcănie au într-adevăr farmec, chiar dacă unii le contestă veracitatea. L-am cunoscut prin intermediul colegului meu, Christian Levant, în redacția ziarului