Teodor Hossu-Longin: „Români, schimbarea stă exclusiv în puterea voastră!”

Ne-am cunoscut de curând, după ce m-a invitat să particip la proiectul său, „Cu cartea prin liceu”. Ne-am revăzut apoi la Gaudeamus, unde amândoi ne-am lansat cărțile. Nu știu dacă senzația este reciprocă, însă am avut tot timpul impresia că ne știm dintotdeauna.

Acesta este Teodor Hossu-Longin: un tip deschis, tonic, care spune ce are de spus cu acea sinceritate a oamenilor proveniți dintr-o familie care iubește mai presus de orice adevărul. Teo a fost la fel și în dialogul de mai jos, un interviu pe care a avut amabilitatea să mi-l acorde chiar pentru ziua specială de azi, a Centenarului Marii Uniri.

Teo, cum este să fii fiul celebrei Lucia Hossu-Longin? Te-a ajutat acest lucru de-a lungul vieții, în sensul că ți-a deschis unele uși, sau dimpotrivă, te-a pus în poziția de a munci mai mult decât alții pentru a demonstra ce poți?
E un nume cu mare greutate, cu care mă mândresc și pe care îl port cu onoare, dar care mă și obligă. Am avut destule momente în viață când am fost ajutat de faima mamei mele, în special, dar și de cea a tatălui meu, care a fost scriitor și ziarist, însă tot ce am făcut în cariera de jurnalist și prozator am realizat singur.

Tata mi-a deschis drumul în viață în 1991, când m-a dus la „Curierul național” unde Horia Alexandrescu, directorul de atunci, m-a angajat în postul de tehnoredactor, dar m-a atenționat că în ciuda prieteniei cu tata, dacă nu-mi fac treaba bine, ne luăm la revedere imediat. Din acel moment, toate deciziile referitoare la cariera de jurnalist le-am luat singur.

Este normal ca lumea să te judece în funcție de valoarea părinților, mai ales când activezi în același domeniu și eu nu am reprezentat o excepție. În 2000, ca să-ți dau numai un exemplu, când am renunțat la poziția de publicist-comentator la „Evenimentul zilei” pentru postul de șef-adjunct la Departamentul Sport al B1TV au fost „binevoitori” care au zis „normal, merge în televiziune, ca să-l bage maică-sa după aia la TVR”. Nu a fost așa, am stat în B1 aproape 12 ani, după care am continuat cariera la TV ca producător independent.

Spune-ne, te rog, câteva lucruri despre proiectul „Cu cartea prin liceu”, pe care-l coordonezi. Lasă aceste vizite ceva în urmă? Mai pot fi liceenii „contaminați” cu „virusul” lecturii?
Acest proiect a debutat în septembrie 2017, când am aflat de la Lucia, fata mea, că la Colegiul „I.L. Caragiale” există un laborator de literatură. Mi s-a părut o idee superbă, așa încât am stabilit cu doamna Andreia Mihaela Bodea, directorul liceului, să invit scriitori români contemporani, mai ales mai tineri, și să ne întâlnim cu elevii interesați de citit. Asta a fost pornirea.

De atunci ne-am trecut în palmares, ca să zic așa, câte trei vizite la „Caragiale” și „Grigore Moisil” și câte una la „Kretzulescu”, „Spiru Haret”, „Viilor” și „Traian” din București, dar și la Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu” și școala generală nr. 4 „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș.

Am descoperit cu mare bucurie că există foarte mulți adolescenți care citesc, iar unii dintre ei scriu și o fac bine. Pentru aceștia din urmă am o surpriză: îi aștept să intre pe pagina noastră de Facebook (https://www.facebook.com/Cucarteaprinliceu/) și să ne trimită creațiile lor (maximum cinci poezii și/sau o proză scurtă) și dacă au valoare le vom grupa în două volume pe care sper din toată inima să le public la Editura Paralela 45 anul viitor.

Știi cu ce am rămas eu după discuțiile cu elevii? Cu certitudinea că le-am deschis mintea și le-am arătat că există scriitori vii, care creează – unii chiar o fac bine! – și merită toată atenția lor. De fapt, cam asta ar fi mesajul pe care dorim  să-l transmitem: prozatorii și poeții contemporani există și în afara cărților de limbă și literatură română.

Există o adevărată dezbatere cu privire la faptul că în România se citește foarte puțin. Ce crezi despre acest lucru, având în vedere că, de pildă, Gaudeamusul a fost luat cu asalt, iar editurile raportează cifre de vânzare în creștere de la an la an?
Nu sunt un mare iubitor de statistică, dar cred că este relativ ușor să facem un calcul, ca să ne dăm seama cum stăm. Piața de carte autohtonă se învârte cam la 60-70 de milioane de euro (conform unor optimiști atinge suta de milioane), aici regăsindu-se și manualele și auxiliarele școlare, plus edițiile de chioșc.

Atunci, dacă împărțim 100.000.000 la 17.000.000, adică la populația actuală din România avem suma de 5,8 euro pe an alocați achizițiilor de carte. Asta înseamnă, ca medie, că un român citește o carte pe an!

Da, se vede o creștere de la an la an a interesului pentru târgurile de carte, dovadă că la Gaudeamusul de acum două săptămâni au fost mii de oameni, dintre care mulți erau tineri. E un lucru pozitiv, însă se întâmplă de câteva ori pe an și numai în orașele mari, în rest, lumea nu mai deschide o carte, asta e problema.

Crezi că adolescenții zilelor noastre citesc mai puțin decât noi, la vremea noastră? Este o provocare pentru ei cititul? O corvoadă?
Mie nu-mi place să generalizez, așa că mă voi referi la familia mea și la prietenii din copilărie. Noi citeam mai mult fiindcă nu aveam altceva ce face, dar și pentru că vedeam că asta fac și părinții. Mulți dintre cei care critică actuala generație de adolescenți uită că trebuie să existe un exemplu personal, nu doar îndemnuri goale de conținut. Degeaba îi spun copilului meu să citească, dacă eu stau toată ziua cu ochii în televizor! Altfel spus, ce muzică va asculta un copil când va deveni adult dacă la el în casă urlă manelele dintotdeauna?

Cu siguranță că în societatea actuală cititul este o corvoadă, înainte de-a fi provocare. E greu de crezut că un puști de 10 ani citește de plăcere, când are la-ndemână tableta, telefonul, laptopul. Homo Sapiens a evoluat pentru că a vrut să-și facă viața mai simplă, iar aceste dispozitive exact pentru asta au fost concepute.

Pe bune și fără falsă modestie, eu am descoperit adevărata plăcere a cititului după 18 ani, la facultate. Dar am avut norocul – deși la vremea respectivă aveam o cu totul altă părere – ca părinții să mă oblige să citesc un număr de pagini în fiecare zi, așa încât la adolescență aveam un bagaj serios de cărți „consumate”. Politica asta o am și cu copiii mei, iar rezultatele se văd deja.

Cum vezi lumea literară de azi? Este bârfitoare și rea, cum se tot spune pe la colțuri, sau are și laturi care merită și trebuie descoperite?
Nimic nu este 100% bun sau 100% rău, deci nici lumea literară nu poate fi catalogată astfel. Am crescut printre scriitorii uriași ai României, grație tatălui meu, Valentin Hossu-Longin, prozator și unul dintre părinții reportajului literar modern. I-am cunoscut personal pe Nicolae Breban, Laurențiu Fulga, Mircea Sântimbreanu, Fănuș Neagu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana și mulți, mulți alții.

Am participat la petrecerile fantastice care se țineau la Casa Scriitorilor de la Olimp, i-am ascultat discutând, contrazicându-se pe cele mai diferite teme, de la literatură la fotbal, de la istorie la pescuit. Erau fabuloși. Erau fenomenali. Era o atmosferă incredibil de frumoasă, care s-a distrus în anii ’90, în principal din cauza politicii.

Cei mai mulți din acea generație au murit, iar în locul lor au rămas războaie mici purtate de oameni pe măsură. Am impresia că prea mulți se cred geniali, fără ca această recunoaștere să vină de la „end user”, adică de la cititori. Presupun că ar trebui să existe o legătură directă între valoarea ta ca om de creație și succesul de piață. OK, sunt de acord că nu trebuie să țintim doar comercialul, dar când vinzi un volum în 10 exemplare într-un an poți să afirmi că ești o valoare? Și dacă o faci, care sunt criteriile cu care te-ai judecat?

În actuala lume digitală, care ne pune la dispoziție – gratuit! – atâtea platforme de promovare, cred cu tărie că scriitorul este obligat să se promoveze, să-și facă imagine, să devină cunoscut. Nu putem să ne refugiem într-un turn de fildeș și de acolo să-i blamăm pe toți cei care habar nu au cine suntem. Nu e vina lor!

Ai revenit în literatură după mult timp, anul trecut, cu un roman. Dincolo de aspectul invocat, acela al preocupărilor eminamente profesionale, care ți-au ocupat timpul, a mai fost și altceva care te-a determinat să menții o perioadă atât de lungă de tăcere?
Am debutat în 1998 cu volumul „Crima și alte povestiri”, pentru care am primit din partea Uniunii Scriitorilor Premiul pentru debut în proză, după care, corect, am tăcut 19 ani. Pur și simplu nu mi-a venit să scriu! Tata m-a tot îndemnat să lucrez la romanul pe care l-am început în 2000, argumentându-mi că este păcat de talentul meu, dar nu l-am ascultat.

Aveam alte lucruri de făcut. Când s-a îmbolnăvit grav și mi-am dat seama că se va stinge, am reînceput să scriu, dar am terminat la câteva luni după ce s-a prăpădit el. A fost o muncă făcută în mare viteză și într-un fel am simțit că mă ajută și mă susține din lumea de dincolo. În 2017 am publicat romanul „Mortua Est”, care a primit Premiul Editurii Cartea Românească și s-a epuizat în șase luni.

Poate schimba literatura, așa cum se spune, fața lumii, sau a devenit doar un exercițiu de rutină, cu scriitori autosuficienți sau cu aspiranți absorbiți în turbionul acestei nevoi tot mai acute de a avea o imagine?
Cu siguranță literatura schimbă fața lumii! O face și o va face cât timp vom exista ca oameni. Dacă ne referim la români, eu cred că e nevoie să apară câțiva scriitori tineri, talentați, care să acționeze inteligent și în conformitate cu cerințele acestor ani, să câștige notorietate și bani, demonstrând că se poate trăi și din scris. Vor modela lumea noastră exact prin puterea exemplului.

Mai poate da prezentul scriitori de o discreție aproape proverbială, cum au fost, să zicem, Kafka sau Salinger, sau cum încă sunt un Pynchon sau un Federman? De ce e nevoie mai întâi de celebritate și abia apoi de „operă”, în sensul bun al cuvântului?
Descopăr zilnic scriitori extraordinari, care, poate, peste niște ani vor fi priviți la fel ca toți cei amintiți de tine mai sus. Unui om deja celebru îi este mai ușor să-și promoveze rezultatele muncii, indiferent în ce domeniu activează, așa încât nici scriitorii nu fac excepție.

Avem destule exemple de „vedete” care se văd creatori, oameni de cultură, dar, de fapt, sunt doar niște inventați ai sistemului. Într-o lume perfectă, ar trebui să conteze doar opera, dar suntem mult prea departe de această perfecțiune, așa că suntem obligați să ne adaptăm.

Prin prisma meseriei pe care o practici, ești un om cunoscut. Cât de mult influențează o astfel de postură perceperea ta ca scriitor? Schimbă în vreun fel modul în care e privită literatura pe care o scrii?
Întrebarea se leagă cumva de precedenta, la nivel personal. Prietenii, cunoscuții, mă descoperă cu plăcere, uneori cu uimire, în postura de scriitor. Pentru mine asta contează cel mai mult. Vorbeam cu un prieten foarte vechi și drag, Răzvan Ursuleanu – și el jurnalist și scriitor, de altfel – și îmi spunea că e foarte important ca oamenii să citească ce am scris, nu doar să cumpere cărțile, ceea ce în cazul meu s-a întâmplat.

Pe mulți dintre ei i-am rugat să scrie câteva rânduri și să le posteze pe Facebook, iar ei au făcut asta, deși unii au fost rezervați, spunându-mi că nu se pricep să facă recenzie sau cronică de carte. Nu-mi doream vorbe mari de la profesioniști, am vrut doar gânduri sincere, din inimă și le-am primit cu mare bucurie, iar pe această cale le mulțumesc din suflet! Așa se construiește un autor!

Care sunt scriitorii fără de care ești convins că n-ai fi putut fi la rândul tău scriitorul care ești în ziua de azi?
Voi fi foarte scurt: Hermann Hesse și Louis-Ferdinand Celine.

La lansarea cărții tale a venit foarte multă lume. Este ăsta, pentru un scriitor, un indiciu că oamenii au anumite așteptări de la el? Câți dintre cei prezenți estimezi că-ți vor și citi cartea?
Așa este, au fost cam 70-80 de persoane, familia, prieteni, amici, foști colegi de școală, de liceu, de facultate, jurnaliști cu care am lucrat prin diferite redacții. La fel s-a întâmplat și anul trecut la lansarea romanului „Mortua Est”, atât la Gaudeamus cât și la evenimentul organizat la Green Hours.

Eu zic că este un indiciu că toți apreciază ceea ce am scris până acum și se așteaptă să primească o carte cel puțin la fel de bună ca precedenta. Cum spuneam mai sus, am toate motivele să cred că vor fi foarte mulți cei care vor citi „13, cu noroc” și o să le placă.

Ai participat de curând, la lansarea cărții mamei tale, „Oamenii mari care au făcut România Mare”, care a fost scoasă de editura Hyperliteratura și lansată la Gaudeamus. Ai amendat, într-un comentariu, faptul că presa a avut o prezență palidă. De ce crezi că jurnaliștii culturali au lipsit de la acest eveniment, mai ales că era vorba de Centenar?
Sunt tentat să răspund simplu: habar nu am! Dar nu o voi face. Este exact autosuficiența de care aminteai, dublată de nesimțire și un dezinteres total față de lucrurile cu adevărat importante. Fără falsă modestie, dar „Oamenii mari care au făcut România Mare” este o carte incredibilă care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui român!

Am coordonat acest proiect – de care sunt foarte mândru – și am descoperit oameni gigantici, de care nici nu auzisem, deși mă pasionează istoria modernă a României. A fost o generație imensă, formată din intelectuali de mare anvergură, omorâți cam toți în închisorile comuniste. Asta a fost „recunoștința” acestei țări față de cei care au realizat momentul 1 decembrie 1918.

Ce am învățat din greșelile trecutului? Nimic! Acum îi omorâm din nou prin nepăsare și dezinteres total! Ne plângem că noua generație nu are modele, dar ne e greu să punem umărul pentru a-i face cunoscuți pe înaintașii monumentali pe care i-am avut.

Știi care este adevărata dramă pe care o trăim? Nu mai interesează pe nimeni ce au de spus oameni precum Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici sau istoricul profesor doctor Dumitru Preda.

Cum vezi manifestările culturale organizate de-a lungul și de-a latul țării cu ocazia zilei de 1 Decembrie? Sunt ele cu adevărat reprezentative pentru o astfel de ocazie, sau constituie doar simple oportunități pentru autoritățile locale de a mai bifa un eveniment?
Clasa noastră politică, în întregul ei, nu are un proiect de țară, nu are o viziune, nu are cam nimic din ce ne trebuie în prezent sau în viitor. Suntem conduși de nulități, agramați, hoți, oportuniști, dar este doar vina noastră, a românilor, că am permis asta.

Repet, nu-mi place să generalizez, dar multe dintre manifestările organizate pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire nu înseamnă decât bătaie de joc și sifonare de bani. Atât ne duce mintea în acest moment.

Ești patriot? Ce înseamnă pentru tine sintagma „iubire de țară”, care, așa cum știm, a cam fost plasată în derizoriu în ultimele decade?
Am crescut într-o familie în care dragostea de țară este religie. Suntem rude îndepărtate cu cardinalul Iuliu Hossu, de numele căruia se leagă indisolubil Unirea de la 1918, bunicul din partea tatălui, Emilian Hossu-Longin, a fost deținut politic, condamnat la moarte în „Procesul Canalului” și cu pedeapsa comutată în închisoare pe viață. Niciodată nu l-am auzit spunând un cuvât urât despre România.

Am avut posibilitatea să rămân în Germania în 1992, dar m-am întors, tocmai pentru că îmi iubesc patria. Grație meseriei de ziarist și a faptului că realizez de 10 ani o emisiune de pescuit și turism, am colindat țara și i-am descoperit multe din frumuseți, dar am văzut și cum ne batem joc de ceea ce ne-a dat Divinitatea. E mare păcat că distrugem tot…

Ce proiecte literare mai ții sub obroc? Lucrezi la ceva? Să ne așteptăm la un nou volum semnat Teodor Hossu-Longin, să zicem, la anul pe vremea asta (sau poate mai devreme)?
Sper din toată inima! Am început de acum câteva zile lucrul la un proiect pe care în acest moment l-am botezat „Povești bucătărești”. Va fi – sper – un volum cu proze scurte în care se vor regăsi povești pescărești, rețete culinare reinterpretate și rebotezate, monumente istorice, frumuseți naturale, toate din sudul României, cu accent pe zona Dobrogei și Delta Dunării. Că tot m-ai întrebat dacă sunt patriot.

Transmite-le, te rog, un mesaj cititorilor tăi cu ocazia zilei de 1 Decembrie sau, dacă nu, un mesaj pur și simplu.
Români, nu uitați că schimbarea stă exclusiv în puterea voastră!

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/