„Există cărți de care rămâi cumva îndrăgostit” spunea un fragment din sloganul pe care Editura Humanitas îl punea pe volumele din colecția „Cartea de pe noptieră”. Nu încape îndoială că enunțul este întru totul adevărat. „Cărțile care ne-au făcut oameni” – ca să preiau de data asta titlul unui bestseller semnat de Dan C. Mihăilescu tot la Humanitas – ne rămân, cum altfel, lipite de suflet, de tot ce suntem ca ființe, fiindcă și-au lăsat amprenta nu numai asupra educației noastre (doar „ne-au făcut oameni”!), ci și asupra sensibilităților noastre estetice.

Am auzit de multe ori, în diverse împrejurări, punându-se întrebarea: ce cărți ai lua cu tine dacă ai fi nevoit să te refugiezi pe o insulă? Nu m-am gândit până acum să-mi fac o astfel de listă – deoarece, pe lângă faptul că ar fi îngrozitor de subiectivă, sunt sigur că aș fi nevoit să las în afara ei foarte multe titluri – însă, așa cum se întâmplă când ne lăsăm în voia emoțiilor paseiste, vine un moment în care chiar te gândești cu seriozitate, evitând, firește, orice fel de taxonomii, că ar trebui să faci pasul acesta și să restrângi lunga listă de lecturi la câteva nume fără de care nu ți-ai putea imagina viața pe o insulă pustie.

Am ales, de data asta, să-mi întocmesc o listă de autori români, fiindcă e bine uneori nu numai să fim subiectivi, ci și „naționaliști” în sensul ăla microbistic, adică să ținem mai mult cu ai noștri, chiar dacă există mereu voci pesimiste care-i plasează sub valoarea scriitorilor din literatura universală. Așadar, iată care sunt cele zece cărți – excluzând poezia, pentru care voi face un articol separat – scrise de autori români, pe care le-aș alege dacă ar trebui să mă refugiez, cu un bagaj minim, pe singura insulă de pe planetă care ar mai putea asigura condiții de viață:

„Patul lui Procust”, de Camil Petrescu

Deși am oscilat mereu între „Ultima noapte de dragoste…” și „Patul lui Procust”, forța de seducție a lui Fred Vasilescu și a Doamnei T a învins de data asta. Mărturisesc sincer însă că, în cazul unui exercițiu real, mi-ar fi foarte greu să fac o alegere.

„Lumea în două zile”, de George Bălăiță

Aici n-am avut niciun dubiu. „Lumea în două zile” este un roman de-a dreptul senzațional, cam uitat în perioada nesfârșită a tranziției românești. Este un „must read” al romanului românesc. Dacă nu aveți deja cartea asta în bibliotecă, aflați că încă se găsește prin anticariate, în ediția de lux de la Polirom, la un preț derizoriu.

„Frații Jderi”, de Mihail Sadoveanu

Știu, aici mi se va reproșa că de ce n-am ales „Creanga de aur” sau, pur și simplu, că de ce l-am ales pe Sadoveanu. Să nu fim totuși prea severi cu bucolicul și prolificul nostru scriitor. Când eram puști am citit „Frații jderi” cu sufletul la gură. Eram, desigur, neprihănit, așa cum era și Sadoveanu în ochii mei de copil. Aș fi vrut ca lucrurile să rămână așa în privința lui. Romanul, însă, e la loc sigur în preferințele mele.

„Vestibul”, de Alexandru Ivasiuc

Ca să prefigurez cumva locul următor din această listă complet aleatorie, aici este vorba de nostalgie. Ivasiuc m-a chinuit teribil prin liceu cu „Păsările”, un roman pe care l-am înghițit cam la limită. În „Vestibul” însă armele analistului (realist-socialist? – sau e prea dur?) sunt lăsate la ușă, iar în încăpere rămâne Alexandru Ivasiuc umanul. O carte uitată, subțirică, dar de mare forță.

„Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu

Am risipit multe superlative la adresa acestei mirobolante cărți. Sigur, și aici alegerea a fost dificilă, fiindcă mai există „Orbitor” sau „Solenoid”. Totuși, „Nostalgia” are ceva în plus, acel element halucinogen care face diferența, să zicem, între două feluri de cânepă. „Nostalgia” e visul.

„Jurnalul de la Păltiniș”, de Gabriel Liiceanu

Alegere de asemenea grea, fiindcă „Întâlnire cu un necunoscut” mi-a stat agățată de pleoape ca un vis din care nu vrei cu niciun chip să te trezești. Diferența au făcut-o figura luminoasă a lui Constantin Noica – amintit de multe ori, firește, și în „Întâlnire…”, dar… – precum și „muntele magic”, martorul tăcut al exercițiilor peripatetice păltinișene.

„Caiete”, de Emil Cioran

Trei volume (sau unul, după gust, fiindcă Humanitas a scos și o ediție de acest gen) care atârnă greu și la propriu, și la figurat. Deși e practic un jurnal, tot timpul ai senzația că de fapt e altceva. Lecție de stil, de gândire filosofică, de concizie, de înțelepciune. Și când te gândești că Cioran la tinerețe numai înțelept nu a fost… Totuși, nu-mi pot închipui viața pe o insulă pustie fără „Caietele” lui.

„Căderea în lume”, de Constantin Țoiu

O altă carte uitată. Nici aici n-am avut de făcut o alegere ușoară. „Galeria cu viță sălbatică”, „Însoțitorul” sau „Obligado” puteau fi la fel de bine pe această listă. Cu toate astea, am decis să fiu „îngrozitor de subiectiv” și să aleg „Căderea în lume”. Ca să vedeți de ce (și dacă n-ați făcut-o încă), trebuie s-o citiți.

„Jurnal”, de Mihail Sebastian

A fost coloana vertebrală a romanului „Sebastian”. Am citit „Jurnalul” de atâtea ori încât am senzația că face deja parte din ADN-ul meu literar. Fără cartea asta, singurătatea ar fi de-a dreptul insuportabilă.

„Noaptea de sânziene”, de Mircea Eliade

Și aici lucrurile au stat la limită. Sigur că, din literatura lui Eliade, poate că ar fi de reținut mai degrabă Maitreyi, dacă e să ne gândim la succesul ei fulminant. Pus în oglindă din punctul ăsta de vedere, romanul „Forêt interdite” pare pasabil. Insuccesul din Franța nu a avut impact însă în România, fiindcă „Noaptea de sânziene” pare să fi devansat serios celelate romane ale lui Eliade. Poate e doar o impresie. Ce să fac? Nu pot fi decât „îngrozitor de subiectiv”.  

Foto featured credit:  https://www.facebook.com/photo.php?fbid=814078241947741&set=ecnf.100000367191497&type=3&theater

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment